La ce folosesc banii de buzunar ai copiilor

Puştii nu înţeleg şi nu apreciază de la început valoarea banului. Oferindu-le o „alocaţie“ săptămânală, părinţii îi pot învăţa să‑şi gestioneze resursele, aceasta fiind o abilitate esenţială pentru a se descurca în viaţa de adult.

Banii de buzunar sunt cea mai bună metodă prin care părinţii îi pot învăţa pe copii responsabilitatea financiară, notează site-ul FamilyEducation.com. Chiar şi copiii foarte mici au nevoie de o sumă pe care s-o cheltuiască cum cred ei de cuviinţă. Astfel pot învăţa să economisească, să ia decizii, să facă planuri, să fie responsabili şi chiar să înţeleagă beneficiile actelor caritabile.

Copilul nu trebuie să-şi câştige banii de buzunar făcând diverse treburi casnice. El va primi sarcini potrivite vârstei, pe care are obligaţia să le îndeplinească pentru simplul fapt că face parte din familie. Este important să clarificaţi acest aspect. Alocaţia pe care o acordaţi copilului trebuie stabilită în funcţie de vârsta lui, dar mai ales de posibilităţile dumneavoastră.

Ţineţi cont că ea trebuie să acopere nevoile copilului, dar nu neapărat orice dorinţă a sa. Poate că cel mai important beneficiu al banilor de buzunar este că aceştia dezvoltă gândirea independentă a celui mic: aşteptaţi-vă ca el să facă lucruri neaşteptate cu banii primiţi, dar permiteţi-i să greşească. Important e „să nu-l salvaţi" oferindu-i bani în plus, ci să-l ajutaţi să găsească singur soluţii.

Greşelile părinţilor

Părinţii comit uneori greşeli în privinţa banilor de buzunar acordaţi copilului. Fie îi oferă mai ­mulţi bani decât e nevoie, fie nu-i oferă niciun leu, spunându-i: „O să-ţi cumperi asta când vei munci" sau „Întâi învaţă să-ţi îndrepţi notele".

O altă greşeală este să dea bani copilului numai pentru a-l răsplăti pentru vreun serviciu făcut, vreo notă bună, când sunt bine dispuşi sau când au chef. Sau să îi dea câte puţin şi numai pentru că li se pare că e imperios necesar. Este greşit, de asemenea, ca părinţii să lase bani la îndemâna copilului sau să-i dicteze diverse măsuri de economisire (de exemplu, „stinge lumina!") fără să explice sensul lor.

Alina, în vârstă de 28 de ani, povesteşte despre relaţia ei cu banii în preadolescenţă. „În şcoala generală primeam bani de la mama în fiecare zi, pentru covrigi. Altceva nu mâncam la şcoală, pentru că mâncam acasă. Nu luam sandviş cum fac copiii astăzi. Dacă voiam să cumpăr altceva, nu aveam cu ce. Simplu. Bineînţeles că asta mă frustra uneori, dar nu era mediul de acum. Erau mai mulţi care nu aveau bani, nu eram singura. Şi luam aşa, strictul necesar.

Nici în adolescenţă nu am avut cine ştie ce bani de buzunar. Dacă voiam hai­ne, mergeam cu mama. Ea decidea ce îmi cumpăr, pentru că ea avea banii. Dar tot strictul necesar. De exemplu, dacă rămâneam fără blugi, luam blugi." Alina povesteşte că, neprimind bani, „vâna" mărunţişul uitat prin sertare şi că uneori mai scotocea şi buzunarele părinţilor.

Adriana, 26 de ani, a fost însă mai norocoasă. Când era mică, părinţii i-au explicat cum e cu banii, de ce nu poate primi mai mult şi cum e bine să-i cheltuiască. „Apoi, mai târziu, m-am făcut fată deşteaptă şi am înţeles eu despre ce e vorba. Ceream strict atât cât aveam nevoie şi justificam tot. De obicei mi se dădeau bani la începutul săptămânii (de fapt duminică seara) pentru toată săptămâna. Evident că dacă apăreau «nevoi» suplimentare, se suplimenta şi venitul."

Pentru un preadolescent, banii reprezintă o modalitate importantă de a-şi etala personalitatea, permiţându-i, de exemplu, să‑şi cumpere haine la modă. Când nu‑i are, se simte frustrat, tinde să‑i condamne pe părinţi pentru „sărăcia" în care trăiesc, ba chiar se grăbeşte uneori să-i claseze în rândul „fraierilor" sau „rataţilor". Toate acestea se întâmplă atunci când părinţii nu au reuşit să-l facă să înţeleagă „valoarea banului" (cum se câştigă, cum se pierde, cum se dă sau cum se înmulţeşte). De aceea, când copilul creşte, e bine să-i oferiţi pe lângă alocaţia săptămânală şi una trimestrială, pentru îmbrăcăminte.

A-i învăţa pe copii responsabilitatea financiară poate fi o sarcină dificilă. Dar dacă sunteţi consecvenţi, rezultatele sunt pe măsură. Gândiţi-vă întotdeauna că în felul acesta îl ajutaţi pe copil să-şi dezvolte capacităţi care îi vor servi pentru tot restul vieţii.

Sumele mari provoacă tentaţii către distracţii facile

În cartea „Fundamente ale psihologiei educaţiei şi reeducării", autorii Victoria Barbu şi Titus Toma au alcătuit o listă cu recomandări pentru părinţi, privind oferirea banilor de buzunar preadolescentului.

Dacă oferiţi copilului o sumă fixă de bani, săptămânal (nu zilnic şi nici lunar), îl învăţaţi să-i cheltuiască raţional şi chiar să pună ceva deoparte. Va trebui să‑l avertizaţi că nu va primi nimic în plus faţă de suma fixată. Cererile de suplimentare bine justificate trebuie însă acordate. Dacă e nemulţumit de suma primită, îi veţi explica - dar nu des - că suma este în raport cu bugetul familiei şi cu necesităţile ei imediate.

Sumele prea mari provoacă tentaţii către distracţii facile sau cumpărături inadecvate pe moment. Verificaţi discret modul în care copilul cheltuieşte banii. Dacă o dorinţă nu poate fi satisfăcută pe moment, trebuie să-l deprindeţi cu ideea renunţării.

Încurajaţi iniţiativele din care pot rezulta bani (de exemplu, valorificarea materialelor refolosibile, supravegherea unui copil, mici slujbe de vacanţă). În felul acesta, preadolescentul devine mai responsabil şi va lua decizii mai bune privind folosirea banilor. Este mult mai indicat să recompensaţi eforturile şi rezultatele bune ale copilului la învăţătură la sfârşitul unor etape (semestru, an şcolar) prin daruri semnificative (nu atât prin preţ, cât prin valoare simbolică şi oportunitate raportată la dorinţele copilului).

Sfătuiţi-l să-şi cheltuiască banii cu folos, fără pripeală, ţinând seama de priorităţi, preţ şi bun-gust. Autoexigenţa exagerată în privinţa economisirii banilor (comună cu avariţia) trebuie combătută, pentru că poate pune bazele unui caracter mercantil, egoist, meschin.

Nu dăruiţi copilului nimic pentru că a făcut ceva rău (sau pe baza unor promisiuni), ci numai pentru ce a făcut bine. Când copilul refuză să facă anumite treburi casnice care îi revin, a-i suspenda banii de buzunar nu reprezintă cea mai bună pedeapsă. Mult mai indicat ar fi, de exemplu, să‑i impuneţi să facă acele treburi în timpul destinat jocului.

O greşeală gravă este să‑i „cumpăraţi" destoinicia cu bani. Ca urmare, adevăratele motivaţii îi dispar, se va obişnui să vâneze notele bune şi să le obţină prin fraudă. Îndemnându-l să economisească, este bine să-i sugeraţi şi ce ar putea să-şi cumpere cu acei bani. Astfel îi învăţaţi să aspire către un ţel şi, realizându-şi visul, va fi mândru că a reuşit să o facă din propriii bani.