Infidelitatea în secolul 21

Viaţa modernă oferă numeroase mijloace de a înşela, de la SMS-uri sau chat până la aventuri clasice. Dar infidelitatea înseamnă cu adevărat trădare? O terapeută de cuplu cu vederi radicale explică de ce o aventură ar putea fi exact lucrul de care o relaţie are nevoie.

Infidelitatea nu-i un lucru despre care oamenii să vorbească deschis. De unde şi lipsa unor statistici relevante. Psihologii sunt de părere că bărbaţii exagerează numărul aventurilor în timp ce femeile îl diminuează. Cifrele cel mai des invocate sugerează că aproximativ 30% - 40% din cei căsătoriţi sau implicaţi într-o relaţie de lungă durată vor fi neloiali într-o formă sau alta, la un moment dat, scrie cotidianul britanic „The Guardian".

Logica ne îndeamnă să credem că în prezent avem mai multe aventuri decât am fi putut avea vreodată, întrucât ni se oferă mai multe oportunităţi. Lucrăm mai mult şi călătorim mai des. În plus, tehnologia a făcut ca însăşi definiţia infidelităţii să se lărgească. Gândiţi-vă, de exemplu, la complicatele infidelităţi emoţionale. Aventuri întregi se desfăşoară online. Relaţii intense, care transcend simpla prietenie, înfloresc prin intimitatea schimbului de mesaje pe telefon.

Cu toate acestea, suntem foarte ataşaţi de principiul monogamiei. Îi condamnăm în public pe infideli şi îi bârfim în privat. Ne condamnăm pe noi înşine atunci când transgresăm. Ne învinovăţim şi suferim crize de identitate: „cum am putut să facem asta? Noi nu suntem aşa!"

„Îmi venea să-mi tai venele!"

Ana, o tânără de 25 de ani, povesteşte cât de mult s-a zbuciumat în urma unei astfel de istorii. „O singură dată mi-am înşelat iubitul. S-a întâmplat la puţin timp după ce am sărbătorit un an de relaţie. A fost o fază «la nervi». El tocmai îşi luase maşina şi a plecat la părinţi să le-o arate, iar pe mine m-a lăsat în Bucureşti. Eram convinsă că avea să se întâlnească cu altcineva acolo", îşi aminteşte Ana.

„În seara aia am ieşit în club cu nişte prieteni. Cu ei a venit şi un bărbat pe care îl doream de mult. Am sfârşit în maşina lui, unde ne-am sărutat. În scurt timp eram la el acasă." Ana îşi aminteşte că a doua zi s-a simţit foarte prost faţă de prietenul ei. „La două zile după aceea, Rihanna a lansat piesa «Unfaithful» şi-mi venea să-mi tai venele de câte ori o ascultam."

Tânăra s-a gândit de mai multe ori să-i spună iubitului ce s-a întâmplat, dar s-a temut că-l va pierde. „Făcusem o înţelegere la început că dacă ne înşelăm, ne spunem. Dar el era foarte gelos şi posesiv şi am fost convinsă că avea să se despartă de mine dacă afla. Mi se pare normal pentru că şi eu aş fi procedat la fel în locul lui." Ana spune că, într-un fel, aventura a ajutat-o.

„A fost un test. ­Mi-am dat seama cât de mult ţin la el şi că nu vreau să fiu cu altcineva. Pentru că celălalt chiar voia o relaţie cu mine." După incidentul cu pricina au urmat doi ani de cuplu fără probleme, deşi Ana îşi aminteşte că episodul de infidelitate a apăsat-o până la sfârşitul relaţiei, trei ani mai târziu.

V-aţi întrebat vreodată de ce trăim această dihotomie? De ce susţinem cu înflăcărare ideea de monogamie, însă nu reuşim să fim fideli? Esther Perel consideră că ştie răspunsul. Terapeuta newyorkeză în vârstă de 52 de ani are câteva idei pe cât de revelatorii, pe atât de controversate. „Infidelitatea", spune Perel, „este una dintre marile teme recurente ale umanităţii. Şi nu suntem monogami! Istoric, am fost întotdeauna infideli şi întotdeauna am condamnat infidelitatea. Pentru un strop de pasiune, oamenii au fost mereu în stare să rişte totul. Femeile mai mult decât bărbaţii."

O aventură este o rebeliune

Perel poate face ca aventurile să pară ceva pozitiv, la fel cum le face să pară inevitabile, consecinţe ale aşteptărilor noastre intense şi teribil de nerealiste în legătură cu dragostea romantică. „Bărbaţii şi femeile pe care îi consiliez investesc în dragoste şi în fericire mai mult decât au făcut-o vreodată; totuşi, ironia sorţii face ca tocmai această viziune asupra iubirii şi sexului să fie cauza creşterii exponenţiale a numărului infidelităţilor şi divorţurilor."

Ideea standard despre aventuri este că distrug intimitatea şi încrederea şi că sunt întotdeauna dăunătoare. Perel spune că aceasta este o posibilitate, dar că mai sunt şi altele. Cum ar fi că readuc la viaţă, reerotizează sau contrabalansează o căsnicie. Pentru că, argumentează ea, uneori oamenii care au aventuri nu caută un mijloc de a ieşi dintr-un mariaj, ci unul de a rămâne. „Infidelitatea e un act de rebeliune! Avem aventuri pentru a învinge amorţeala de moarte în care ne aflăm. Avem aventuri nu pentru că am căuta pe altcineva, ci pentru că ne căutăm pe noi înşine, în altă variantă. Nu pe partenerul nostru vrem să-l părăsim, ci pe noi înşine."

Soluţii mai creative decât divorţul

Poate cea mai încurajatoare idee a terapeutei este aceea că oamenii care au aventuri nu sunt răi de la natură, egoişti sau cruzi. „Nu e vorba despre bine, rău sau moral. Trebuie să începem să înţelegem infidelitatea prin prisma complexităţii vieţii actuale."

Dar oare, dacă acceptăm să ignorăm constrângerile sociale atât de artificiale, nu doare la fel de mult atunci când persoana pe care o iubim se culcă cu altcineva? Perel spune că nu are de gând să diminueze trauma infidelităţii. Ea îşi invocă din nou pacienţii şi povesteşte cum un bărbat pe care l-a consiliat de curând era „total distrus" de revelaţia faptului că soţia lui avusese o aventură, dar spune că după un asemenea episod ambii parteneri sunt în criză, nu doar cel înşelat. „În astfel de momente, rolul meu este să-i temperez. Şi le spun: «Nu puteţi decide viitorul căsniciei în vâltoarea revelaţiei unei aventuri».

Pentru că trebuie să existe şi soluţii mai creative la infidelitate decât divorţul!"Adevărul este că dacă nu ar mai exista presiunea de a ieşi dintr-o relaţie în momentul în care o aventură este descoperită, ar dispărea şi o parte din panica oarbă care înconjoară conceptul de infidelitate. De asemenea, dacă am reuşi să abandonăm truisme precum „cine înşală o dată, o va face mereu", atunci o relaţie care a trecut prin focul unei aventuri ar avea mai multe şanse de supravieţuire. Perel nu crede însă că orice relaţie poate şi trebuie să supravieţuiască unei aventuri.

„Cele mai nefericite cupluri cu care am lucrat sunt cele care încearcă să-şi revină după o aventură. Dar, în mod egal, cele mai fericite cupluri pe care le ştiu sunt cele care au reuşit să-şi revină. Pentru că aventurile, mai mult decât orice, le fac să reanalizeze fiecare element al relaţiei. Aşadar, dacă le supravieţuisc, vor fi mai fericiţi. Poate mai puţin inocenţi, dar mult mai puternici."

În concluzie, terapeuta consideră că trebuie să renegociem ideile pe care le avem despre monogamie. „Trebuie să vedem monogamia ca pe un angajament emoţional exclusiv, dar nu ca pe un aranjament care denotă în mod necesar exclusivitatea sexuală." Perel este de părere că, în timp, vom ajunge să acceptăm infidelitatea la fel cum acceptăm sexul premarital sau homosexualitatea: nu ca devianţă, slăbiciune sau păcat, ci ca parte din cine suntem şi din felul în care iubim.