De ce rămân un bărbat şi o femeie împreună?

Psihologii spun că orice cuplu este un organism viu, miza unei lupte permanente între forţe de coeziune - care asigură fidelitatea - şi forţe de dezbinare. Şi totuşi, de ce rămân perechile unite?

În adâncul sufletului, toţi oamenii cred în „marea iubire": să se unească şi să se iubească printr-o deplină fidelitate, pentru eternitate. Cei care decid să trăiască împreună şi să se căsătorească o fac cu intenţia sau chiar cu certitudinea de a rămâne fideli partenerului pentru totdeauna; mai cu seamă dacă vor să aibă copii, fapt care se bazează pe dorinţa de perenitate.

Însă orice cuplu este un sistem complex şi un organism viu care nu poate fi redus la o simplă sumă de dorinţe şi de caracteristici ale fiinţelor care îl formează, scrie psihoso­ciologul francez Jacques Salomé în cartea „Singurătatea în doi nu e pentru noi", apărută în limba română la editura „Curtea Veche". Cuplul este ceva mai mult decât reuniunea trăsăturilor fiecăruia dintre membrii săi.

Astfel, acesta are caracteristici şi legi proprii. Este supus efectului unor surse de perturbare având origini diverse atât interne, cât şi externe, la care trebuie să se adapteze, pe care trebuie să se plieze sau faţă de care trebuie să se sustragă - prin urmare este supus unor forţe contradictorii. Unele dintre acestea duc în direcţia stabilităţii, contopirii, permanenţei, familiarului, siguranţei şi cunoscutului. Acestea sunt forţele de coeziune care vizează consolidarea şi accentuarea legăturii. Celelalte conspiră împotriva acestei uniuni: pun relaţia la încercare, o brutalizează, o destabilizează şi o dezorganizează. Ele sunt în slujba schimbării, a nevoii de autonomie, de individualizare şi de independenţă a fiecăruia dintre parteneri. Acestea sunt forţele de destrămare.

„Suntem foarte buni prieteni"

În vârstă de 27 de ani, Ana, căsătorită de doi ani cu iubitul ei din liceu, spune că dragostea nu este suficientă într-o relaţie de lungă durată. „E importantă, dar nu e suficientă. Sunt multe alte lucruri care ne ţin împreună. Amândoi avem coloană vertebrală, suntem corecţi unul faţă de celălalt şi faţă de lume, avem pasiuni comune, iar pe cele necomune le acceptăm şi le încurajăm, ne respectăm şi ne iubim, ne sprijinim şi ne încurajăm reciproc", mărturiseşte Ana. În opinia ei, forţele de coeziune din cuplul lor sunt: comunicarea, toleranţa, iubirea, sinceritatea. „În plus, suntem foarte buni prieteni şi ne sfătuim în toate", adaugă Ana.

Ca forţe ale destrămării, Ana a recunoscut diferenţele dintre ei şi influenţele exterioare pe care însă a învăţat să le depăşească. „Pentru că am comunicat, am reuşit să trecem peste orice probleme de genul acesta. Familia trebuie să fie prezentă în viaţa cuplului atât timp cât nu intră «cu picioarele» în relaţia celor doi. La fel şi prietenii. E foarte important. Nimeni nu decide în cuplul nostru în afară de noi doi. Dacă nu cădem de acord pe ceva, găsim o soluţie împreună", conchide Ana. Pe de altă parte, Alina (26 de ani), căsătorită de un an şi proaspătă mămică, spune că dragostea chiar este suficientă pentru a păstra o relaţie de lungă durată, potrivit principiilor creştin-ortodoxe.

„Cum să nu fie? Dragostea e atunci când laşi totul de la tine: toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dacă nu le ai pe astea, nu ai dragoste", susţine Alina. În afară de sentimente, ceea ce îi sudează relaţia sunt valorile comune şi stilul de viaţă. „Adică totul. Noi ţinem mult la tradiţie, de exemplu. Faptul că suntem de atâta timp împreună ne-a făcut să ne pliem unul după celălalt, aşa că nici nu mai ştiu cine de la cine a învăţat." Alina spune că, în cazul cuplului ei, forţele de coeziune şi cele de destrămare sunt cam aceleaşi: „Au existat în trecut persoane, prieteni, care au încercat să «se bage» între noi, dar asta ne-a făcut să ne apropiem şi mai mult."

„Epuizaţi, am încheiat tot"

Dubla polaritate funcţională între forţele de coeziune şi forţele de destrămare constituie forţa motrice a dinamicii şi a vitalităţii cuplului, scrie Salomé. „Echilibrul său nu poate fi decât fragil, precar şi instabil. Evoluţia sa impune transformări şi rearanjări ale relaţiei, care uneori vor confirma soliditatea legăturii, iar alteori, dimpotrivă, vor duce la destrămarea acesteia."

Relaţia Mihaelei, în vârstă de 19 ani, nu a rezistat forţelor de destrămare şi s-a dizolvat la un an de la întemeiere. „La început, eram convinşi că, indiferent de situaţie, vom rămâne împreună şi că suntem în stare să trecem peste orice. Ne uitam foarte des la filme şi învăţam constant din ele. Se poate spune că întreaga noastră relaţie devenise o dramă cinematografică. În cele din urmă, am trecut prin experienţe foarte neplăcute.

Cea mai mare problemă a fost gelozia excesivă cauzată de lipsa lui de încredere. ­N-aveam voie să merg nicăieri fără el. Or, eu sunt o persoană mult prea puternică pentru a mă lăsa dominată de oricine şi atunci ne certam... Certurile deveniseră atât de obişnuite încât erau singurul lucru care ne mai rămăsese din relaţie, aşa că, epuizaţi, am încheiat tot."

Igiena relaţională

Pe cei care doresc să se angajeze într-o relaţie de lungă durată, în sensul unei intimităţi tot mai mari, Salomé îi invită să pună în practică o regulă importantă de igienă relaţională. „Cu cât comunicarea este mai intimă, cu atât cuvintele şi schimburile verbale sunt mai insuficiente pentru a asigura comunicarea". Ce înseamnă aceasta? Că partenerii au sarcina de a învăţa şi de a folosi şi alt limbaj, în afara celui verbal pe care îl au la dispoziţie. Salomé aminteşte în acest sens limbajul emoţiilor, al energiilor, al imaginarului şi al simbolicului, al atingerii şi al apropierii binevoitoare.

Armonia conjugală, scrie Salomé, se poate crea numai acceptând să folosim toate aceste „claviaturi". Acestea nu sunt „reţete", ci invitaţii de a descoperi noi căi, de a ne aventura în descoperirea unor noi itinerarii. A fi tovarăşul/tovarăşa unei fiinţe iubite înseamnă tocmai a o însoţi, a împărtăşi şi a împărţi cu el/ea nu numai resursele materiale şi bogăţiile, ci mai ales a descoperi limite şi a augumenta potenţialul. O viaţă de cuplu îşi construieşte propria durată şi îşi creează în fiecare zi alegerea de a continua împreună.