De ce nu funcţionează pedepsele

Din păcate, nu există o formulă unică şi absolută în activitatea de creştere a copiilor. Dintre toate dificultăţile pe care părinţii le pot întâmpina, disciplinarea e cea mai mare. De ce nu funcţionează pedepsele şi ce alternative eficiente există?

În materie de disciplină, orice modalitate care generează furie trebuie evitată şi orice strategie care sporeşte încrederea în sine şi respectul faţă de sine trebuie stimulată, consideră psihologul Antonela Popescu. Părinţii trebuie să înţeleagă că „metoda palmei" este lipsită de sens. Ani de cercetare au arătat că utilizarea consecventă a pedepsei corporale poate fi în detrimentul dezvoltării sănătoase a copilului.

Milioane de copii sunt atacaţi violent în mod regulat, în numele disciplinei. Ei, la rândul lor, devin extrem de violenţi. Vina e atribuită, pe rând, copiilor, mass-mediei, situaţiei economice, şcolilor, armelor, oricui şi tuturor, şi chiar principalul vinovat nu intră în discuţie. Pentru că părinţii care folosesc disciplinarea fizică sunt primii care-i învaţă pe copii să fie violenţi.

Excesul de autoritate

Nu doar că bătaia nu funcţionează, dar ea determină, de asemenea, multe efecte periculoase neintenţionate la copii. Jordan Riak scrie în „Discuţie despre bătaie" că „actul pedepsirii corporale a copiilor erodează legătura de încredere dintre copil şi părinte. Copilul bătut e mai puţin capabil să-şi privească părintele ca pe o sursă de protecţie şi confort, care sunt vitale dezvoltării sănătoase a fiecărui copil". Fără sentimentul de încredere în părinte este împiedicată abilitatea copilului de a creşte şi de a deveni un adult sănătos emoţional, care să fie apt să aibă încredere şi să-i iubească pe ceilalţi.

Unii părinţi, de teamă să nu încurajeze toanele şi accesele de furie ale copiilor, devin foarte autoritari, fiind interesaţi mai mult de instaurarea disciplinei decât de înţelegerea stărilor emoţionale ale copiilor. Aceşti părinţi trebuie să înţeleagă că reaua purtare şi pedeapsa nu se anulează reciproc ci, dimpotrivă, se generează una pe cealaltă. Pedeapsa nu împiedică reaua conduită. Dacă sunt pedepsiţi, copiii ajung să fie mai precauţi, nu mai ascultători sau mai responsabili. Niciun copil nu se gândeşte după ce a fost pedepsit: „O să devin mai bun. O să fiu mai responsabil şi mai cooperant pentru că vreau să-i fiu pe plac acestui adult care mă pedepseşte."

Psihologul spune că ideea de bază a unei educaţii sănătoase este de a face distincţia între dorinţe, sentimente şi acte. Părinţii pot pune limite corecte unor acte şi comportamente nepotrivite, fără a îngrădi însă dorinţele sau sentimentele copiilor. Cele mai multe probleme de disciplină au două componente: sentimente furioase şi acte furioase. Fiecare componentă trebuie tratată diferit. E posibil ca actele să trebuiască limitate şi redirecţionate. Uneori, simpla identificare a sentimentelor copilului poate fi suficientă pentru a detensiona atmosfera.

Deşi teoria abundă, pentru părinţi, mai ales pentru cei tineri, e dificil să găsească cele mai bune soluţii în practică. Daniel are doi băieţi, de patru şi respectiv un an. „Eu îi şantajez, pentru că fiecare are ceva la care ţine", spune bărbatul despre sistemul său educativ. „Foarte rar i-am tras câteva la fund lui David, băiatul cel mare. Uneori, e suficient să-l ameninţ că o fac şi ştie că intenţia e serioasă." Daniel mai foloseşte şi metoda explicaţiei. „Îi spun de exemplu: «Uite, nu mănânci asta că are E-uri» şi el e destul de mare şi ştie deja ce sunt E-urile şi că, dacă mănâncă, îi ies iar 130 de bubiţe. Bine, nu le-am numărat, dar aşa i-am spus eu, iar pentru el 130 e o cifră foarte mare. Mai există şi promisiuni: dacă eşti cuminte, o să primeşti aia şi aia."

Daniel spune că, în fond, e vorba despre o „mică dresură". „Ideea e să fii ferm. Eu sunt, şi atunci mă înţeleg cu ei. Dacă nu eşti ferm, copiii forţează până găsesc o crăpătură." O mămică este însă de părere că sistemul „pedeapsă-recompensă" este una dintre cele mai bune metode de a educa copilul. „De exemplu, dacă vreau să-l pedepsesc, nu îi mai cumpăr jucării când vrea el, nu mai merg în ziua respectivă unde vrea el, spunându-i foarte clar de ce. Şi, bineînţeles, reversul: dacă face ceva bun, îl recompensez imediat, şi anume îl duc unde vrea, îi cumpăr ce vrea şi, desigur, îi spun şi de ce."

Copiii învaţă autocontrolul

Psihologul este însă de părere că diferenţa dintre disciplină şi pedeapsă e că prima are drept scop educarea, pe când pedeapsa are drept scop obligarea copilului să se conformeze unor reguli. Un părinte eficient va disciplina în mod permanent, adică îl va învăţa pe copil un comportament acceptabil, dar nu va şi pedepsi neapărat! Pedeapsa creează durere, pierdere, suferinţă. Ea este administrată drept consecinţă pentru o faptă rea. Adeseori, ameninţarea cu pedeapsa îi sperie pe copii, determinându-i să asculte. Ea are foarte puţin de-a face cu a-i învăţa eficient cum să-şi controleze propriile acţiuni şi după ce ameninţarea pedepsei a fost îndepărtată.

Însă, ca întotdeauna, o relaţie bună rezolvă toate problemele. Pentru că atunci când relaţia dintre părinte şi copil se bazează pe un fundament solid de iubire şi respect, dezaprobarea explicită a comportamentelor copiilor poate fi un aversiv puternic, care are o valoare educativă incomparabil mai mare decât a pedepselor.

Consecinţe în loc de pedeapsă

Pe pagina web personală, psihologul Jeni Chiriac oferă câteva alternative la pedeapsă:

Căutaţi nevoile ascunse şi sentimente ascunse.
Daţi informaţii şi explicaţii.
Schimbaţi mediul.
Găsiţi alternative acceptabile.
Arătaţi-i cum vreţi să se comporte.
Oferiţi alegeri şi nu daţi ordine.
 Faceţi mici concesii.
 Oferiţi o perioadă de pregătire.
 Lăsaţi să apară consecinţele naturale.
 Comunicaţi-le propriile dumneavoastră sentimente.
 Acţionaţi când e necesar.
 Stăpâniţi-vă copilul.
 Îndepărtaţi copilul de situaţie şi staţi cu el.
 Jucaţi-vă împreună.
 Dezamorsaţi situaţia cu umor.
 Faceţi un târg, negociaţi.
 Rezolvaţi reciproc conflictul.
 Revizuiţi-vă expectaţiile.