Cum împăcăm copiii cu natura

Un nou tip de tulburare afectează zonele urbane: sindromul îndepărtării de natură. Acest fenomen i-a acaparat îndeosebi pe cei mici, captivaţi de programele TV şi de jocurile pe computer.

Lipsa contactului direct cu lumea vie ne afectează psihic în diferite şi nebănuite moduri, prea puţin explorate de cercetători. Copiii care stau prea mult timp în casă devin singuratici, plictisiţi şi depresivi. O astfel de problemă are, de pildă, familia Palade, din cartierul bucureştean Drumul Taberei: cei doi copii petrec câte zece ore pe zi la computer. Mama acestora, îngrijorată de lipsa lor de comunicare, i-a dus la psiholog şi a aflat că suferă de „sindromul îndepărtării de natură".

Cei doi copii, unul elev în clasa a treia şi celălalt în clasa a patra, nu mai merg în parc de când erau la grădiniţă, iar la sfârşitul săptămânii refuză să iasă din casă, indiferent care ar fi propunerile mamei. „Nu joacă fotbal, nu se plimbă, nu au prieteni şi nu auzi niciun sunet din camera lor. Când deschid uşa, îi găsesc pe scaunele din faţa computerelor, cu căştile pe urechi şi nici nu mă aud dacă îi strig. Dacă mă apropii şi le scot căştile, ţipă şi plâng de ţi se rupe inima, iar apoi îmi reproşează că tocmai au pierdut tot jocul din cauza mea", se plânge Ioana Palade. În urmă cu cinci ani, pe când lansa cartea „Ultimul copil prin păduri", britanicul Richard Louv era primul psiholog care vorbea de sindromul îndepărtării de natură. Astăzi diagnosticul e la modă, dar metodele de tratament sunt încă puţine.

Weekendul la ţară, privit ca o pedeapsă

Psihologul Amelia Cociaşu confirmă lipsa unei pilule care să vindece acest început de boală şi spune că numai schimbarea comportamentului părinţilor îi poate ajuta pe cei mici: „Copiii îşi imită părinţii nu pentru că vor, ci pentru că aşa suntem noi programaţi să ne dezvoltăm: învăţând unii de la alţii. Orice părinte este mai interesant decât un computer. De aceea, dacă adulţii vor începe să iasă din case şi să îi antreneze pe cei mici în activităţi interesante, atunci copiii îi vor imita şi vor ajunge să aprecieze ieşirile în natură", explică Amelia Cociaşu.

În România, problema captivităţii voluntare în casă afectează aproape toate familiile urbane, ne asigură şi statisticienii. Astfel, numai 24% din orăşeni ies la iarbă verde măcar o dată pe săptămână. Cei mai mulţi au câte o gospodărie rurală, moştenită sau dobândită, şi simt nevoia să o „viziteze" în weekend, pentru ca proprietatea să nu cadă în paragină. Copiilor însă nu le place acest gen de turism agricol, pentru că „la ţară" nu au computer şi nici Discovery sau Cartoon Network. În plus, părinţii, o dată ajunşi „în mijlocul naturii", nu se joacă niciodată cu ei, fiind prea ocupaţi cu grătarele şi cu berea. Cum cei mici nu au voie să se apropie nici de foc şi nici de bere, practic nu au ce să imite.

„Din cauza plictiselii, mulţi copii consideră că weekendul în natură este o pedeapsă aproape insuportabilă şi dezvoltă reacţii violente de respingere numai când aud vorbindu-se de o eventuală ieşire la iarbă verde", explică psihologul Amelia Cociaşu.

Pentru aceşti copii, realitatea e dezamăgitoare, ieşirea din casă fiind mai degrabă o plimbare pe un câmp plin de praf şi de gunoaie, sub un soare dogoritor, ­într-un colţ uitat de lume, unde nu găseşti altceva decât ţânţari şi muşte enervante. Mult mai frumoasă e natura când o priveşti pe Discovery. Cei mai mulţi tineri ştiu mai bine decât adulţii care sunt obiceiurile leilor sau ale urşilor polari, cum trăiesc rechinii sau pinguinii, ce mănâncă urşii panda şi cum se dezvoltă recifele de corali. Dar nu sunt în stare să deosebească o raţă de o gâscă. „Ieşirea la iarbă verde prezintă două mari inconveniente pentru copii: nu le oferă atenţia de care au nevoie şi nu se ridică la nivelul filmelor văzute la televizor", confirmă Cociaşu.

Surprizele, mai eficiente decât constrângerile

Ca să îşi apropie copiii de natură, adulţii trebuie să facă un efort susţinut timp de mai mulţi ani, îndemnându-i, fără aerul că îi oprimă, să redescopere lumea care se află dincolo de zidurile casei. „Revenirea la natură poate dura câteva luni sau câţiva ani, în funcţie de gravitatea manifestărilor", spune psihologul. Îngrijirea spaţiului verde din jurul blocului, amplasarea unei mici fântâni pentru păsări, plantarea unor arbuşti care atrag fluturii, cultivarea unor plante care cresc rapid în ghivece (precum grâul sau ardeii iuţi), îngroparea seminţelor de lămâie sau a unor crenguţe de salcâm, care se prind uşor, sunt doar câteva dintre activităţile ce le-ar putea atrage atenţia celor mici.

Oamenii mari plătesc mai mult pentru o casă care are o privelişte frumoasă, bolnavii care au ferestrele spre pădure se însănătoşesc mai repede, iar atleţii care aleargă în parc sunt mai rapizi decât cei care aleargă în sălile de gimnastică. E limpede că adulţii ştiu că natura ne asigură bunăstarea sufletească, dar copiii înstrăinaţi de lumea vie trebuie mai întâi să descopere acest lucru. De aceea, chiar dacă la început protestează, ei trebuie să fie scoşi „la iarbă verde" măcar câteva ore pe săptămână.

„Surprizele sunt însă mai eficiente decât constrângerile", ne asigură psihologul citat. În locul unei ameninţări de genul „o să-ţi arunc computerul dacă mai stai atât de mult în faţa lui", se poate obţine un rezultat pozitiv cu o plimbare pe timp de noapte, pentru a admira luna plină, de exemplu. Copiii vor fi încântaţi să scape din tipare, ieşind din casă exact la ora când ar fi trebuit să se culce. O scurtă plimbare pe timp de noapte îi va entuziasma şi nu vor uita niciodată această „aventură" alături de părinţi, iar luna plină le va reaminti tot restul vieţii fericirea de a fi important pentru cei dragi.

O mică plimbare prin pădure, fără grătar şi fără bere, pe malul unui lac sau pe lângă o apă curgătoare, le va schimba copiilor modul de a percepe ieşirea din casă drept o pedeapsă. „Ei vor asocia plimbarea prin natură cu momentele fericite, când părinţii le acordă atenţie şi dragoste nedisimulată, iar sindromul va dispărea de la sine", ne asigură specialistul. Pentru cei interesaţi, următoarea lună plină va fi sâmbătă, 26 iunie.

Societatea de explorare

În Marea Britanie, teoriile lui Richard Louv au dus la înfiinţarea unei organizaţii caritabile care asigură echipament specializat pentru vacanţele în natură ale elevilor. British Schools Exploration Society pune gratuit la dispoziţia profesorilor care organizează excursii tot echipamentul necesar, inclusiv un specialist însoţitor, dacă e nevoie.

Elevii pot împrumuta astfel bărci, căşti, costume impermeabile, rucsaci, corzi de alpinism, bocanci, schiuri, plăci cu vele, biciclete de teren, apărători pentru coate şi genunchi, astfel încât excursiile pe râuri, în peşteri sau pe lacuri să fie accesibile oricărui copil.