Cum îi învăţăm pe copii să-şi reprime mânia

Furia este emoţia care creează cele mai multe probleme în viaţa de familie. Poate duce la conflicte conjugale şi la agresiuni verbale sau fizice ale copiilor. Învăţaţi s-o stăpâniţi aşa cum trebuie!

Mânia poate avea un rol pozitiv în vieţile noastre şi în creşterea copiilor, susţin Victoria Barbu şi Titus Daniel Toma în cartea „Fundamente ale psihosociologiei educaţiei şi reeducării". Nu orice mânie este rea, spun ei. Te poţi înfuria şi pentru că vrei să se facă dreptate şi ţii la binele cuiva. Cel mai important şi util scop al acestei emoţii este să motiveze pentru a corecta evenimentele negative, precizează autorii.

Totuşi, cel mai adesea, mânia mai degrabă creează probleme decât le rezolvă, în special atunci când devine iraţională şi nu o mai putem controla. Când ne aprindem, nu mai ţinem cont de logică. Copilul poate utiliza mânia în folosul lui Zilnic avem accese de mânie, mai puternice sau mai slabe.

Este esenţial ca părinţii să ştie cum să-şi stăpânească ieşirile nervoase pentru a-i învăţa şi pe copii. Doar că adesea e dificil să înţelegem ce anume simţim, cum exprimăm ceea ce simţim şi cum putem schimba felul în care abordăm frustrările.

„Poate că vă va surprinde să constataţi că principala ameninţare în viaţa copilului dumneavoastră este propria mânie. Dacă respectivul copil nu ştie să se stăpânească bine, acest lucru îi va dăuna sau chiar îl va distruge. Proasta gestionare a furiei este în strânsă legătură cu toate problemele prezente şi viitoare ale copilului - de la notele mici la relaţiile interumane proaste şi până la o posibilă sinucidere", avertizează autorii. Există însă şi o veste bună: dacă vă învăţaţi copilul să-şi stăpânească bine mânia, acesta va fi capabil s-o folosească în avantajul, şi nu împotriva sa.

Părinţii sunt însă primii care trebuie să-şi stăpânească propria furie atunci când reacţionează în raport cu copiii, dar puţini ştiu să facă asta. „Unul dintre motive este că, în general, mânia se exprimă în subconştient, deci dincolo de nivelul nostru de conştientizare. Un altul este că puţini adulţi au trecut cu adevărat de la metodele imature la cele mature de abordare a mâniei", explică Victoria Barbu şi Titus Toma. Pentru a exemplifica, autorii creionează următorul scenariu: în familia Ionescu, după o zi de lucru, domnul Ionescu se uită la televizor, în sufragerie. Soţia sa spală vasele.

Niciunul nu este prea mulţumit de celălalt. Vine copilul şi îi cere mamei câteva prăjiturele. Ea nu are chef să-i dea şi-i spune: „N-ai terminat de mâncat ce trebuia, aşa că nu-ţi dau altceva." Simţind că este o cauză pierdută, copilul se duce în sufragerie unde este un borcan cu bomboane. Tata întreabă: „Ce faci? N-ai auzit ce-a spus maică-ta? Fără bomboane! Copilul pleacă din cameră, dar se întoarce peste cinci minute cu mingea de baschet. „Pot să mă duc la Bogdan?". „Nu, nu poţi să te duci la Bogdan!", răspunde tatăl cu asprime în glas.

„Nu ţi-ai terminat lecţiile. Şi nu mai bate mingea aia!" Copilul îşi ia mingea şi pleacă. După cinci minute se întoarce iar, de data asta bătând mingea în bucătărie. „Mamă, am nevoie de manual ca să-mi termin lecţiile şi nu mi l-am adus acasă pe al meu. În schimb, Bogdan îl are pe al lui. Pot să mă duc să-l împrumut de la el?" Exact în acest moment, mingea se izbeşte de masă şi nimereşte într-o ceaşcă, pe care o aruncă pe jos. Auzind asta, tatăl se ridică de pe canapea şi se duce repede în bucătărie.

„Ţi-am spus să nu mai baţi mingea în casă!" Îl înşfacă pe copil de mână, îl târăşte în sufragerie şi începe să-l lovească la fund zbierând: „De câte ori nu ţi-am zis! Trebuie să înveţi odată să mă asculţi!" Mama este în bucătărie şi plânge. Ea strigă: „Termină! Termină! O să-l omori!" Când acesta se opreşte, copilul fuge la el în cameră plângând. Tatăl se aruncă din nou pe canapea şi se holbează la televizor. Mama se duce în dormitor şi plânge. „Toată lumea e mânioasă. Mama se înfurie pe tată că nu o ajută la treburile casnice, tatăl e mânios pe copil că nu respectă regulile în privinţa bătutului mingii în casă, iar copilul e cel mai supărat, pentru că sistemul de corecţie a fost mult prea aspru în raport cu fapta. Şi mama e supărată pentru cum a reacţionat soţul său", explică autorii.

„Nimic nu se rezolvă. Totul e mult mai rău decât înainte. Rămâne de văzut însă ce va face copilul cu mânia acumulată. Chiar dacă aparent s-a împăcat cu gândul şi acţionează ca şi cum totul ar fi în regulă, în cele din urmă, mânia va apărea sub o formă sau alta în comportamentul său."

Acesta e un scenariu familiar pentru mulţi oameni. Sabina, o tânără de 24 de ani, nu poate uita un episod de furie din copilăria sa. „Bunica era croitoreasă şi ţinea multe materiale în casă. Într-o zi a venit să se plângă mamei că a găsit nişte materiale tăiate, făcute ferfeniţă, şi se întreba dacă nu cumva eu eram de vină. Nu eram. Nu ştiam nimic. Mama însă a explodat! A venit la mine cu bucăţile de material, mi le-a aruncat în faţă şi a început să mă bată fără să mă asculte. A reieşit după aceea că, de fapt, verişoara mea tăiase materialele. I-a părut rău, şi-a cerut scuze. Sigur că acum ştiu că furia ei se datora tensiunilor dintre ea şi bunica mea, soacra ei. Dar atunci am urât-o intens."

Formarea caracterului

Învăţând un copil să-şi stăpânească furia, veţi reuşi să-i formaţi un caracter frumos, puternic şi integru, susţin autorii cărţii „Fundamente ale psihosociologiei educaţiei şi reeducării". În caz contrar, vor exista permanent urme de imaturitate în caracterul său, adică în sistemul personal de valori, etic şi moral. Imaturitatea se va manifesta dintr-o lipsă de integritate care va afecta grav dezvoltarea spirituală a copilului. Cu cât un copil e mai puţin capabil să-şi stăpânească furia, cu atât atitudinea sa va fi mai potrivnică în raport cu autoritatea. Acest lucru se traduce printr-un comportament pasiv-agresiv care este, de fapt, o determinare subconştientă de a face exact contrariul în raport cu ceea ce doresc figurile autorităţii.

Mulţi oameni nu depăşesc niciodată această fază, ea poate fi detectată adesea la adulţi care continuă să aibă un comportament pasiv-agresiv. Pentru a vă ajuta ­copiii să-şi stăpânească mânia trebuie să începeţi încă de când sunt foarte mici. „Stăpânirea mâniei este partea cea mai dificilă în educarea copiilor, pentru că modalităţile în care aceştia şi-o pot manifesta sunt limitate. Au doar două opţiuni: verbală şi comportamentală", scriu Barbu şi Toma.

Autorii explică de ce mulţi părinţi reacţionează greşit atunci când au de-a face cu astfel de manifestări ale copiilor. „Părinţilor le vine greu să înţeleagă că mânia trebuie să se descarce într-un fel. Nu poate fi veşnic refulată. Când veţi analiza cele două opţiuni, veţi înţelege că este mai bine ca un copil să-şi exprime mânia verbal decât comportamental. Când îşi descarcă mânia prin cuvinte, îl puteţi învăţa s-o facă în direcţia unei stăpâniri mature." În concluzie, trebuie să vă ascultaţi copiii cu calm, să le oferiţi spaţiul de exprimare. Poate nu e plăcut să-i auziţi când se înfurie, dar este mai bine decât să-i vedeţi cum acţionează la mânie.