Căutarea soţului ideal, drumul spre singurătate
0
Pe la 20 de ani, fetele încă pot avea pretenţii nerealiste în materie de bărbaţi. După 30 însă, standardele prea înalte nu mai acţionează în favoarea lor. Dacă nu găsesc pe cineva cu defecte acceptabile, le paşte singurătatea.
Femeile care nu se implică într-o relaţie decât dacă găsesc un bărbat faţă de care să aibă sentimente romantice profunde se condamnă la singurătate, consideră scriitoarea americană Lori Gottlieb, autoare a cărţii „Marry Him: The Case for Settling for Mr Good Enough" („Mărită-te cu el: de ce să te mulţumeşti cu un bărbat imperfect"). „Ideea de a căuta cu obstinaţie dragostea adevărată (orice ar mai însemna şi asta - uitaţi-vă doar la rata divorţurilor) s-a impregnat în mentalitatea colectivă", spune Gottlieb, citată de cotidianul britanic „The Guardian".
Gottlieb însăşi este o mamă singură, în vârstă de 40 de ani, care mărturiseşte că îşi doreşte să se fi mulţumit cu oricare dintre bărbaţii „perfect acceptabili, dar total neinspiranţi" pe care i-a tot respins în căutarea ei pentru bărbatul perfect. „Visul meu, la fel ca al mamei şi ca al bunicii mele, a fost să mă îndrăgostesc, să mă căsătoresc şi să trăiesc fericită alături de bărbatul meu până la adânci bătrâneţi", povesteşte Gottlieb. „Bineînţeles că femeile de vârsta mea urăsc s-o admită, dar întrebaţi orice femeie singură între 30 şi 40 de ani ce îşi doreşte mai mult în viaţă şi răspunsul nu va fi o carieră mai bună, o talie mai suplă sau un apartament mai mare. Cel mai probabil va spune că îşi doreşte un soţ şi, prin extensie, un copil."
„N-a fost să fie!"
Ioana are 33 de ani şi de patru-cinci ani (nici ea nu mai ştie bine) e singură. A avut iubiţi şi în facultate şi după aceea, dar nu a locuit cu niciunul dintre ei. Nu erau suficient de buni pentru ea. Ultima relaţie a durat aproximativ un an şi s-a încheiat când el a întâlnit pe altcineva. „A găsit alta mai bună ca mine", spune Ioana pe un ton lejer. De fapt, aşa s-au terminat cam toate relaţiile ei. Ori ea a plecat cu altul, ori ei cu altele. „N-a fost să fie", conchide Ioana. A mai avut apoi câteva relaţii, dar niciuna serioasă. „Practic, se terminau înainte să înceapă", îşi aminteşte Ioana. Le tot găsea nod în papură. „Iar acum nici nu mai caut pe nimeni, m-am obişnuit singură, dar, bineînţeles, dacă va apărea cineva, sunt deschisă."
Gottlieb dă vina pe feminism pentru numărul mare de femei singure care au petrecut ani întregi căutându-şi cavalerul în armură strălucitoare. „Pentru ochii lumii, aceste femei încă insistă că-şi sunt autosuficiente. În realitate, suntem toate femei care îşi doresc o familie tradiţională. Toate femeile pe care le cunosc, indiferent cât de ambiţioase şi de stabile financiar şi emoţional ar fi, au trecut prin momente de panică îmbinate cu disperare când vârsta de 30 de ani le-a prins nemăritate." Dar nu numai feminismul le-a trădat pe femei, promiţându-le că pot avea totul, spune Gottlieb, ci şi fiecare carte şi fiecare film care perpetuează mitul combinării iubirii romantice cu finalul fericit - de la Jane Austen la serialul „Friends". Toate acestea le-au făcut femeilor un mare şi periculos deserviciu.
Marea dragoste, o iluzie
„Suntem condiţionaţi să tânjim după marea dragoste. Fantezia că Alesul se află undeva acolo este dureros de penetrantă", argumentează Gottlieb. „Am fost crescuţi să idealizăm căsătoria, neînţelegând beneficiile pragmatice. Aşa că am evitat relaţiile care nu ne inspirau, dar care poate ne-ar fi făcut fericite." Gottlieb e de părere că femeile ar putea fi mai fericite pe termen lung dacă s-ar mulţumi cu bărbaţi care sunt departe de a fi perfecţi. „Când ne încăpăţânăm să căutăm dragostea romantică avem iluzia că intensitatea pasiunii ne va face fericite. Însă ideea e să găsim un partener de viaţă pe care să ne putem baza", explică Gottlieb. „Ingredientele pentru o căsătorie fericită nu sunt aceleaşi cu ingredientele pentru o aventură reuşită. Căsătoria nu este un festival de pasiune, ci un parteneriat format pentru a ţine pe profit o afacere micuţă şi adesea plictisitoare. Şi spun asta într-un sens bun."
O altă scriitoare, Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerului internaţional „Eat, Pray, love" („Mănâncă, roagă-te, iubeşte") este însă de altă părere. În ultima sa carte „Committed: A Sceptic Makes Peace with Marriage" care încă nu a fost tradusă în limba română, Gilbert scrie: „Cel mai adesea ne căsătorim pentru că iubim şi credem că vom fi fericite. Totuşi, femeile căsătorite sunt mai supuse riscului de a suferi de depresie decât cele singure."
Prizonieră în propria căsnicie
Gilbert este o jurnalistă americană în vârstă de 40 de ani care cunoaşte foarte bine depresia. În romanul autobiografic „Mănâncă, roagă-te, iubeşte", Gilbert povesteşte cum, ajunsă la vârsta de 30 de ani şi căsătorită fiind, realizează că viaţa pe care o trăieşte nu o mai reprezintă şi că se simte prizonieră în propria căsnicie. Decide atunci, în urma multor nopţi de incertitudine, să divorţeze de soţul ei. Lucrurile decurg mai rău decât îşi imaginase iniţial, soţul târând-o multe luni prin tribunale şi făcând tot posibilul să câştige cât mai mulţi bani de pe urma acestei separări. Gilbert, deja distrusă din punct de vedere emoţional, se aruncă într-o aventură pasională cu un bărbat boem şi deosebit de atrăgător cu care trăieşte câteva luni de miere, numai pentru ca apoi să descopere că relaţia lor nu are cum să avanseze sau să se aşeze pe baze solide.
În urma celor două dezamăgiri, Gilbert rămâne profund tulburată. În momentul în care totul pare să se dărâme şi ea se află în pragul unei noi depresii, Gilbert realizează că are nevoie să se redescopere pe sine şi, în acelaşi timp, să plece undeva departe de toate problemele din viaţa ei. Decide să călătorească un an, petrecând câte patru luni în fiecare din cele trei ţări care o fascinează - Italia, India şi Indonezia. Fiecare dintre ţări reprezintă pentru Gilbert o căutare a unui element ce îi lipseşte din viaţă - în Italia porneşte să descopere plăcerea, în India - credinţa, iar în Indonezia - echilibrul. Pilda scriitoarei americane spune că poţi găsi bărbatul „perfect" abia după ce te-ai găsit pe tine.
Se încarcă comentariile...
