Adevarul.ro

Sunt tineri, călătoresc pe bani puţini şi vor să cunoască în profunzime ţările în care merg. Reuşesc să facă asta datorită celor care îi primesc în casele lor, fără să le ceară bani, doar de dragul experimentului social şi al schimbului cultural. Ei sunt „couchsurferi”.

CouchSurfing (CS) este o reţea internaţională prin intermediul căreia oamenii din peste 230 de ţări din toată lumea au ocazia să se întâlnească, să înveţe unii de la alţii şi, bineînţeles, să se împrietenească. Denumirea vine de la ideea de a căuta un loc în care să dormi (couch, în limba engleză, înseamnă canapea). Primul pas pentru a deveni couchsurfer (sau „canapelist" cum le place membrilor români să glumească) este să-ţi alcătuieşti un profil pe site-ul www.couchsurfing.org.

E ora 21.30, într-o vineri. În bucătăria imensă a gazdelor sale din Bucureşti, Katharina a aprins aragazul şi a pus apă la fiert pentru un ceai. S-a făcut cam frig în apartamentul de patru camere. Cuplul care o găzduieşte a ieşit în oraş, ea însă era prea obosită să-i însoţească. Fotografiase toată ziua prin centru.

Katharina e originară din Polonia, locuieşte în Germania, studiază designul şi are 26 de ani. Lucrarea ei de diplomă este un proiect fotografic despre membrii CouchSurfing. Pentru a-l realiza, a contractat un credit studenţesc în valoare de 3.000 de euro şi a pornit într-o călătorie epică prin Europa de Est.

Pe parcursul a trei luni, Katharina speră să descifreze viaţa tinerilor ­couchsurferi şi să demoleze stereotipurile pe care occidentalii şi în special germanii le au despre est-europeni. A început cu ţara natală, Polonia, a trecut prin Slovacia şi Ungaria, iar săptămâna trecută a ajuns în România. Urmează Bulgaria şi Turcia.

Ghemuită pe scaunul din bucătărie, cu palmele lipite de cana cu ceai fierbinte, Katharina îşi acoperă un căscat şi începe să povestească despre cum a ajuns ­couchsurfer şi ce au învăţat-o experienţele de până acum despre această comunitate. „În Germania obişnuiam să fac mult autostopul. Avem un site special pentru asta. Sunt oameni care postează data când se vor deplasa ­dintr-un loc în altul şi îi poţi contacta să mergi cu ei pentru o sumă modică. Timp de un an am mers în felul acesta şi mi s-a părut foarte interesant, nu-mi venea să cred cât de multe aflu despre oameni. Şi de fiecare dată, la despărţire, eram curioasă cum vor continua poveştile lor. Până când o prietenă mi-a spus că există un mod şi mai bun de-a intra în vieţile oamenilor şi de a le cunoaşte poveştile: CouchSurfing."

Însă momentul hotărâtor a fost o excursie în Israel, în care a cunoscut un ­couchsurfer. „În autobuzul către Betleem am întâlnit un tip care venea din Austria şi care călătorise o jumătate de an prin ţările arabe, iar acum se întorcea acasă. Singurul lui bagaj era o pungă de plastic. Am fost uimită. I-am spus «Nu înţeleg, unde dormi?» Şi atunci am aflat că e couchsurfer. Când m-am întors din excursie, am terminat semestrul şi mi-am zis că asta vreau să fac şi eu. Pentru mine e interesant, e un fel de studiu social. Am vrut să văd cât de diversă este comunitatea."

Foto 1: Poloneza, Katharina şi-a scris pe tricou numele oraşelor orin care a trecut. În România, ea a vizitat Oradea, Târgu-Mureş, Cluj, Braşov şi Bucureşti, precum şi numeroase sate unde a intrat în contact cu tradiţiile locale

Foto 2: Kate a auzit că România e un loc sălbatic dar a fost de ajuns să o viziteze ca să se îndrăgostească

„De Bucureşti m-am temut cel mai tare"

Cine sunt, deci, couch surferii? Se poate vorbi despre o omogenitate a grupului? Nu. Sunt la fel de diverşi ca ţările din care provin. „Când am început proiectul, am crezut că poate sunt un grup special. Nu ştiam dacă sunt doar studenţi sau oameni care au mulţi bani sau care nu au niciun prieten şi de-aia găzduiesc. Dar sunt tot felul de oameni, din diverse pături sociale. În Budapesta am fost găzduită de o doamnă de 60 de ani şi de soţul ei. M-au impresionat. Pur şi simplu le plăcea foarte mult să ajute şi le plăcea oraşul. În rest, am fost găzduită şi de cupluri, şi de persoane singure, şi de fete, şi de băieţi. Toate experienţele au fost pozitive."

Katharina a învăţat multe de la cei pe care i-a cunoscut. Poate cel mai mult a învăţat să nu se teamă. „Am întâlnit oameni care erau pasionaţi de călătorii. La început îmi era puţin teamă pentru că era şi prima dată când călătoream singură. Dar când am auzit poveştile gazdei mele care a călătorit mult de una singură, ­mi-am zis că e în regulă, că şi eu pot să fac asta, că nu trebuie să-mi fie frică. De exemplu, de Bucureşti m-am temut cel mai tare. Nu-mi era frică la început, dar, când am trecut prin Ungaria, mulţi oameni mi-au spus că România e sălbatică şi toţi mă întrebau de ce naiba am ales ţara asta, dar am vrut să vin aici pentru că am vrut să încerc pe pielea mea. Iar apoi am ajuns aici şi pot să spun că este cel mai interesant loc dintre toate. Poate şi pentru că am fost foarte norocoasă cu oamenii pe care i-am întâlnit. Mi-au arătat multe locuri în care ca turist nu ajungi."

Primul oraş din România pe care l-a vizitat a fost Oradea, pentru că tatăl gazdei sale din Ungaria era orădean şi a adus-o cu maşina. De acolo a mers la Târgu-Mureş, la Cluj, la Braşov şi în Bucureşti. A fost şi prin sate unde oamenii în vârstă erau foarte deschişi, au primit-o în casele lor, i-au prezentat rudele şi prietenii cu care s-a înţeles prin semne.

„Am fost şi într-o comunitate de gabori şi m-am îmbrăcat în haine ţigăneşti. Într-un sat lângă Cluj am prins o ceremonie de încheiere a iernii. Băieţii pocneau bice şi se duceau acasă la fete unde dansau, mâncau şi apoi mergeau mai departe." Bătrânii din sate au fost de multe ori mai disponibili pentru ea decât tinerii couchsurferi din oraşe. „Uneori corespondezi cu o persoană o lună întreagă înainte de a ajunge în oraşul ei şi crezi că va fi foarte bine, dar când ajungi acolo te anunţă că nu are timp, că lucrează de la 9.00 la 17.00, iar eu nu vreau să văd locurile ca un turist. Unii folosesc CouchSurfingul doar pentru a avea un loc unde să doarmă, dar eu nu vreau asta. Vreau să întâlnesc oameni cu care chiar să fac schimb de idei şi de experienţă."

Kate, împreună cu colegii săi de apartament din Germania

CouchSurfingul te eliberează de frică

Andrei are 25 de ani, locuieşte în Cluj-Napoca şi s-a alăturat comunităţii CouchSurfing la începutul anului trecut. A aflat de la un prieten care tocmai se întorsese dintr-o călătorie prin Europa, entuziasmat şi plin de poveşti. Prima dată a mers în Ucraina. „A fost o călătorie ­scurtă, dar plină de peripeţii. Am trecut graniţa pe jos şi apoi am mers zece kilometri noaptea printr-o pădure, până la primul sat." Într-un an, de când este membru CS, a călătorit în Austria, Spania, Ungaria, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Olanda. „Sunt o persoană sociabilă", spune Andrei. „Unul dintre obiectivele călătoriilor mele este descoperirea destinaţiilor din perspectiva unor localnici, şi nu a turiştilor comuni. Ideea întregului proiect este schimbul de cultură şi informaţii."

La rândul lui a găzduit peste 20 de persoane din Italia, Polonia, Malaysia, Germania, America, Irlanda, Ungaria, Bulgaria şi Franţa. „Fiecare experienţă a fost unică în felul ei şi toate au fost pozitive. O să fii surprinsă de ospitalitatea şi căldura unor membri CS. Ines Lukic, spre exemplu, ne-a aşteptat cu ceai cald până la trei dimineaţa în Viena, după ce am întârziat din cauza unor situaţii neprevăzute. Practic, am făcut cunoştinţă când ne-a deschis uşa casei sale şi s-a asigurat că avem tot pentru a ne simţi mai mult decât confortabil: intimitatea casei, timpul şi bună dispoziţia ei."

Profilul e important

Andrei este un entuziast al comunităţii şi mărturiseşte că nu şi-a luat niciodată măsuri de siguranţă. „Călătoresc ca să experimentez, iar măsurile de siguranţă mi-ar limita libertatea şi spiritul de aventură." Însă are încredere în sistemul CS şi în metodele de verificare a membrilor. „Profilele completate cu mai multe informaţii şi cu poze recente inspiră mai multă încredere."

În principiu, comunitatea este una sigură. Membrii au posibilitatea să lase referinţe pe profilele celor cu care s-au întâlnit pentru a spune dacă experienţa pe care au avut-o a fost una pozitivă, negativă sau neutră. Vicky, o londoneză în vârstă de 27 de ani care a venit la Bucureşti să înveţe limba română, are însă câteva bârfe de împărtăşit. „Uneori, primeşti mesaje de la diverşi tipi pe CS care vor să iasă cu tine la un pahar. Am primit câteva astfel de mesaje de când sunt în Bucureşti. Şi multe fete primesc invitaţii din astea."

Vicky are multă experienţă în couchsurfing. A fost gazdă la ea acasă, dar a şi călătorit foarte mult. Prima dată în Statele Unite, motiv pentru care cunoaşte multe poveşti. „O prietenă de-a mea a stat odată la un tip din San Francisco al cărui profil era plin de referinţe pozitive de la fete tinere pe care le găzduise. La sfârşitul serii, ea a mers la baie să se spele pe dinţi şi s-a trezit că vine după ea şi începe să-i facă propuneri în speranţa că va avea parte de ceva acţiune.

Sigur, l-a refuzat şi nu s-a întâmplat nimic, dar auzi despre lucrurile astea destul de des, pentru că este un mod uşor de a cunoaşte străini atractivi şi de a avea aventuri. Asta nu e neapărat un lucru rău, atâta vreme cât nu te forţează." Vicky însă îşi foloseşte intuiţia când vine vorba de gazdele pe care şi le alege. „Poate am fost foarte norocoasă! Odată, în America, am trimis un mesaj pe unul dintre grupurile de pe CS spunând că îmi caut o gazdă şi mi-a răspuns un tip mai în vârstă care avea foarte puţine detalii despre el în profil şi o singură referinţă pozitivă de la o fată. Mi s-a părut cam suspect aşa că am contactat-o pe fata respectivă şi i-am cerut detalii. A reieşit că tipul era cam dubios, că, deşi se purtase bine cu ea, obişnuia să umble gol prin casă, iar ultima fată care a stat la el a plecat pentru că a întrebat-o dacă vrea să facă sex cu el. De-aia, în cele mai multe cazuri, prefer să stau cu femei."

Riscuri asumate

Pentru băieţi e mai simplu. Uneori, singura lor teamă e că ar putea fi jefuiţi. Raul, un couchsurfer în vârstă de 31 de ani din Arad, spune că, în general, nu are reţineri în a sta cu persoane necunoscute. „Odată am găzduit o fată din Turcia care m-a contactat spunând că este plecată de trei ani prin lume. Mi s-a părut puţin dubios faptul că nu avea nicio referinţă pe CS, dar mi-am asumat riscul. Aşa că am luat-o din centrul oraşului, unde ajunsese cu o maşină de ocazie în miez de noapte. Era îmbrăcată foarte sărăcăcios, cu un rucsac în spate şi în mână o vioară. În fine, am adus-o acasă, am avut o conversaţie foarte plăcută, a doua zi, eu am plecat cu treburi prin oraş şi i-am lăsat o cheie de la apartament... Trebuie să recunosc că am avut o oarecare reţinere la început în privinţa ei, dar asta înainte să o întâlnesc faţă în faţă."

Iain, un londonez originar din Noua Zeelandă, în vârstă de 25 de ani, şi-a depăşit toate temerile. Vegetarian, ecologist şi pasionat de limba rusă, Iain a pornit în aventura vieţii sale către Rusia, la început ca simplu călător, apoi ca membru CS.

„Căutam de mult o oportunitate să merg în Rusia. Pe de altă parte, eram un membru activ al comunităţii ecologiste din Londra şi voiam să militez la COP 15 (eveniment organizat de Naţiunile Unite pe tema schimbării climei - n.r.) la Copenhaga. Când firma la care lucram în Londra nu mi-a reînnoit contractul din cauza crizei financiare, mi-am dat seama că trebuie să combin cele două dorinţe şi să plec într-o călătorie. M-am înscris pe CS la jumătatea drumului. Până să devin couchsurfer dormisem deja prin depozite şi case părăsite în timpul COP, fusesem atacat cu spray paralizant şi lovit cu bastoane de poliţie. Am supravieţuit numai datorită generozităţii străinilor. E adevărat că la început am fost puţin reticent în ceea ce priveşte CouchSurfing, dar în acelaşi timp nu părea să fie cel mai prostesc lucru pe care îl făcusem vreodată. Am mizat pe faptul că oamenii se bucură de compania mea şi că nu îmi doresc răul."

Iain a întâlnit primul couch surfer în Riga, unde a petrecut două nopţi. Atunci şi-a dat seama că nu e nicio şmecherie şi că poate avea încredere. Gazda din St. Petersburg i-a întrecut orice aşteptări. „Era o fată care împărţea apartamentul cu alte şapte persoane. M-au primit acolo şi m-au făcut să mă simt parte din familie, ba chiar m-au rugat să stau mai mult. După experienţa asta mi-am dat seama că proiectul CS este mai mult decât o metodă de a găsi un loc în care să dormi. Este o ocazie de a împărtăşi cunoştinţele despre lume, de a demola stereotipiile şi de a rupe graniţele mintale pe care conducătorii noştri le-au construit prin frică."

Majoritatea couchsurferilor pornesc în călătorie pentru a se rupe de monotonia şi artificialitatea vieţii cotidiene. Mulţi dintre aceştia caută să înveţe ceva despre alţii, despre viaţă sau despre ei înşişi.

Măsuri de siguranţă

Pe site-ul CouchSurfing găsiţi multe articole referitoare la măsurile pe care trebuie să le luaţi pentru a fi în siguranţă când călătoriţi. Couch surferii au propriile strategii.

Iain, 25 de ani, din Noua Zeelandă, îşi ţine toate actele cât mai aproape şi speră că oamenii nu îi doresc răul.

Vicky, 27 de ani, din Marea Britanie, îşi caută gazdă printre persoanele de acelaşi sex.

Julian, 24 de ani, din Mexic, încearcă să pară sărac, să pară că ştie ce face - chiar şi când nu ştie - şi să îşi folosească bunul-simţ.

Katharina, 26 de ani, din Germania, e întotdeauna atentă pe stradă, iar în rest încearcă să gândească pozitiv.