Adevarul.ro

Violeta Neamţu a visat din copilărie să plece în jungla amazoniană şi să descopere triburi sălbatice. După trei săptămâni în pădurea tropicală, ea şi-a dat seama că vrea să fie antropolog. Acum visează să facă cercetare undeva în lume şi să trăiască într-o societate primitivă. Poate în Orientul Îndepărtat.

Dintotdeauna, Violeta Neamţu a încercat să fie vie. Să se adapteze. Să viseze şi să-şi urmeze visurile. Când era în anul trei la facultate, a plecat în Franţa pentru un semestru şi a rămas acolo un an, învăţând ritmul unui loc nou. La întoarcere a vrut să plece din nou.

După ce şi-a terminat studiile de jurnalism la Bucureşti, în 2006, s-a înscris la un masterat în ştiinţe politice şi aici a întâlnit ocazia să-şi îndeplinească unul dintre visurile din copilărie: să ajungă în jungla amazoniană.

În aprilie 2007, la 24 de ani, Violeta şi-a făcut bagajul şi a plecat spre Lima, capitala Peru, situată pe partea stângă a Munţilor Anzi, ce despart Deşertul Sechura şi Oceanul Pacific de jungla amazoniană. Câştigase o bursă la Universitatea Nacional Mayor de San Marcos. A vrut să meargă în Peru pentru că pe teritoriul de cinci ori mai mare decât România al statului sud-american, traversat de afluenţii Amazonului, se întinde şi jungla.

„Când eram foarte mică, îmi doream mult să ajung în jungla amazoniană", povesteşte Violeta (27 de ani), la doi ani după ce s-a întors din Peru. „Am încercat să nu uit niciodată ceea ce mă definea când eram mică. De la o anumită vârstă începe să te ia valul şi să te reduci la nevoile esenţiale."

După 26 de ore cu avionul şi prin aeroporturile de escală, Violeta a ajuns la Lima, ameţită de zbor şi de diferenţa de fus orar. S-a cazat la o familie de peruani şi a dormit o săptămână. Apoi a început să se adapteze la ritmul capitalei în care nu plouă niciodată. A acceptat mirosurile tari ce plutesc pe străzi, mâncarea diferită, lipsa anotimpurilor şi oceanul.

Primea de la universitate o bursă de 50 de dolari pe lună, dar numai cazarea o costa 120 de dolari, la care se adăugau cheltuielile pentru mâncare. Avea nişte bani de acasă, dar ca să reuşească să se întreţină a trebuit să predea cursuri de franceză peruanilor şi să trimită reportaje la două reviste din ţară. „Am preferat să mănânc cartofi cu pâine şi să mă plimb. De asta mă dusesem", spune tânăra.

În drum către „Oraşul palmierilor"

În august 2007, Violeta Neamţu a plecat într-o călătorie prin junglă. Credea că pădurea tropicală ce înconjoară Amazonul şi afluenţii săi este un loc foarte sălbatic, unde rişti oricând să te mănânce un animal. Îşi dorea să descopere un trib arhaic şi să trăiască o vreme alături de el. Dar urma să constate că jungla amazoniană este mult mai atinsă de civilizaţie decât îşi imaginase. În drum spre sălbăticie, Violeta a pornit către Tarapoto, „oraşul palmierilor".

A călătorit o zi întreagă cu autobuzul împreună cu Tatiana, fiica gazdelor ei de la Lima. De la Tarapoto, cele două tinere au pornit cu o camionetă spre Portul Yurimaguas. Aici au petrecut câteva zile în aşteptarea unui vapor. Pe terasa unui bar au dormit în hamace cumpărate din port şi s-au jucat cu copii din zonă.

Ritmul junglei, pe care Violeta a început să-l cunoască de la Tarapoto, era diferit de cel de la Lima. Peisajul era dominat de verde, îşi aminteşte Violeta, potecile erau năpădite de vegetaţie şi, de multe ori, copacii acopereau cu totul cerul. Mirosea a verde şi a peşte şi era linişte. O linişte cu foşnet de frunze, întreruptă din când în când de strigătele papagalilor sau ale animalelor. Căldura, până la 38 de grade Celsius, era greu de suportat, atât ziua, cât şi noaptea. „Te simţi ca într-o seră în care aerul e fierbinte şi nu-ţi ajunge să-l respiri", spune Violeta. „Noroc cu umiditatea care pare să-ţi transmită oxigenul direct prin piele, ca unui peşte prin branhii."

Oamenii din junglă mâncau banane sub toate formele - prăjite, fierte, pasate -, dar preparatul specific zonei era „tamalos" - un amestec de mălai, carne, ierburi aromatice şi alte ingrediente, fiert împachetat într-o frunză de porumb. Violeta a mâncat şi mult peşte, ouă de broască ţestoasă sau carne de maimuţă. Marea ei problemă au fost însă ţânţarii care o muşcau şi ziua, şi noaptea, oricât s-ar fi dat cu spray-uri împotriva insectelor.

Vaporul, singura modalitate de transport

Din Yurimaguas, Violeta şi Tatiana şi-au continuat călătoria cu vaporul, singura modalitate de transport. Un fel de „autobuz local" care face legătura între localităţile din bazinul amazonian. Preţul biletului a trebuit însă negociat pentru că peruanii le cer sume mai mari albilor. Tinerele au navigat pe afluentul Huallaga şi apoi pe râul Maranon până la Nauta, cea mai veche localitate de pe Amazon. Pe vas au dormit tot în hamace, pe care le atârnau pe punte alături de cele ale altor pasageri. O călătorie între două porturi amazoniene poate dura şi două zile.

La Nauta, râurile Maranon şi Ucayali se unesc şi formează Amazonul, fluviul cu cel mai mare debit de pe glob. E tulbure şi, pe alocuri, plin de resturi de plastic, sticle şi hârtii. Chiar şi aşa, are „o vibraţie care îţi creează o senzaţie de confuzie pentru că nu-i poţi vedea malurile. Amazonul creează foarte multă iluzie. Uneori îţi dă senzaţia că eşti pe o mare foarte tulbure", spune Violeta.

Regulile naturii

După Nauta, românca şi-a continuat drumul până la Iquitos, cel mai mare port amazonian, cu un autobuz local. Aici a observat cum apa limpede a afluenţilor se varsă în apa tulbure a fluviului. Amazonul este o arteră principală a Terrei în care se varsă sute de râuri, ca nişte vene. Canalele strâmte ce străbat insule pline cu palmieri, stuf şi alte plante tropicale se varsă apoi în lacuri uriaşe, în care se zăresc zeci de mici insuliţe.

În apa fluviului înoată 3.000 de specii de peşti de toate culorile. De pe vasele tipic amazoniene, Violeta observa delfinii roz sau cenuşii făcând acrobaţii. Pe unul dintre vapoare şi-a făcut un prieten care i-a oferit o nucă de cocos din care bea lapte cu un pai. Bărbatul i-a vorbit despre junglă şi despre ritualurile pe care un om trebuie să le îndeplinească pentru a ajunge în locurile izolate.

În unele zone, jungla nu te lasă să treci, i-a spus el şi i-a povestit cum a plecat la vânătoare cu tatăl şi bunicul său pe cursul unor afluenţi ai Amazonului, spre interiorul junglei.

„La un moment dat nu mai puteau să înainteze. Au înnoptat acolo şi în somn li s-a arătat ceva care le-a spus să nu mai continue pentru că vor muri. ­S-au trezit foarte speriaţi. A doua şi a treia noapte li s-a întâmplat la fel. Apoi, râul pe care erau s-a umflat foarte mult şi era să-i înece. Atunci s-au întors." Uneori, ca jungla să te lase să treci, trebuie să aduci ofrande zeiţei Pacha Mama, povestea bărbatul.

Trei săptămâni în pădurea tropicală, cu 200 de dolari

În satele din Amazonia , casele sunt construite direct pe pământ şi sunt acoperite cu frunze de palmier

Violeta Neamţu a călătorit până la Iquitos însoţită de Tatiana. De acolo şi-a continuat singură drumul spre Requena, Contamana şi Pucallpa, încă două săptămâni. La Requena a descoperit rezervaţia naturală Pacaya-Samiria, jungla autentică, unde nimic nu a fost modificat de mii de ani încoace. Mai jos, la Contamana, a petrecut mai multe zile, locuind la o cunoştinţă a gazdei sale din Lima.

Într-o zi, tânăra a plecat la şase dimineaţa din localitate. După un drum de trei ore cu un fel de ricşă, a ajuns într-o rezervaţie unde a întâlnit doi portari. Unul dintre ei i-a fost ghid mai departe, prin junglă. Avea cam 40 de ani şi vorbea spaniola. A condus-o o oră şi jumătate până la nişte râuri termale, apoi şi-au continuat călătoria printr-o zonă unde nu mai exista drum şi peruanul tăia vegetaţia cu maceta. Au mers chiar şi printr-un râu, cu apa până la genunchi. După patru ore, au ajuns la nişte stânci cu forme ciudate peste care picura „apa dragostei", pe care amazonienii o foloseau în ritualuri.

Violeta a petrecut noaptea care a urmat într-un adăpost făcut din frunze de palmier numite „iarina". Ghidul a trezit-o devreme ca să vadă un spectacol inedit. La cinci dimineaţa, mii de papagali de toate culorile au venit din arborii din jur şi s-au aşezat pe o stâncă înaltă, printre giganţii arbori Lupuna, într-un zgomot asurzitor. Papagalii guacamayo sunt cam de trei ori mai mari decât peruşii. Ei vin aici pentru a scormoni în pereţii plini de mâl ai stâncii, într-o pădure de bananieri, cocotieri, avocado, arbore de cafea şi palmieri cu fructe galben-portocalii. Violeta era la doi metri de miile de păsări şi trebuia să nu facă zgomot, ca să nu le sperie. Spectacolul a durat un sfert de oră, după care papagalii au plecat şi în locul lor a început să se audă „dialogul" maimuţelor, uneori întrerupt de strigătele pumelor. Acela a fost cel mai sălbatic loc din junglă în care a ajuns Violeta.

Shipibo-conibo, tribul care vorbeşte cu copacii

Revenită la Contamana, într-o altă zi, ea a pornit cu barca, însoţită de amazonieni care transportau maracuja şi banane şi a ajuns ­într-un sat în care trăia un trib shipibo-conibo. A coborât din barcă şi a escaladat un mal mâlos, înalt de trei metri. Apoi, printre bananieri şi cocotieri înalţi cam cât plopii a descoperit vreo 20 de case construite direct pe pământ şi înălţate la jumătate de metru, cu piloni ce susţineau acoperişul.

„Nu aveau mai nimic înăuntru, doar nişte hamace şi nişte frigidere pe care le foloseau pe post de dulapuri." Casele se inundă în anotimpul ploios, perioadă în care shipibo-conibo îşi părăsesc satul şi pleacă în Contamana, unde fac diverse munci şi vând pe mai nimic podoabele făcute din seminţe pe care femeile le lucrează în anotimpul secetos.

Copiii se uitau curioşi la Violeta, pentru că nu vedeau prea des oameni albi. Tânăra se plimba printre case, le făcea fotografii amazonienilor şi intra în vorbă cu cei care ştiau spaniola. Femeile erau îmbrăcate cu bluze foarte colorate, mov sau galbene, făcute dintr-un material lucios, şi fuste din bucăţi petrecute de pânză neagră cu broderii.

Localnicii mai bătrâni aveau găuri în nas sau în urechi şi erau împodobiţi cu pene. O femeie a venit către Violeta să-i arate o ţesătură cu motive tradiţionale şi apoi a invitat-o la masă. „Erau foarte simpatici şi deschişi. Spre deosebire de cei din alte zone mai turistice, ei nu încercau să-ţi vândă ceva. Erau curioşi", povesteşte tânăra.

Fetele şi femeile din tribul shipibo-conibo  fac podoabe din seminţe pe care le vând  în localităţile din apropiere

Shipibo-conibo nu e un trib foarte sălbatic, explică Violeta, dar are un fel anume de a se raporta la lume. Localnicii acordă o mare importanţă spiritualităţii şi sunt foarte apropiaţi de arbori. Dacă au o problemă, se duc să vorbească cu un copac, beau ayahuasca - seva unei plante psihoactive, des folosită de şamani - pentru vindecarea corpului şi a sufletului, ciocănesc în trunchiul arborelui Lupuna pentru a chema ploaia şi îngroapă la rădăcinile lui ofrandele aduse zeiţei Pacha Mama, pentru ca aceasta să le asculte rugăminţile şi să-i protejeze de capcanele junglei.

După ce s-a întors în Contamana, Violeta a plecat către Pucallpa, punctul terminus al călătoriei sale pe râul Ucayali, de unde începe autostrada transandină. Aici a rămas trei zile şi a aflat despre ritualurile practicate de şamani, care spun că-i vindecă pe localnicii posedaţi de spiritele rele. Ei beau seva plantei halucinogene ayahuasca şi apoi încep să cânte, iar în scurt timp substanţa psihedelică îşi face efectul. Se spune că acele cântece au un efect purificator asupra corpului. E

ste un obicei străvechi, practicat de băştinaşi, pe care astăzi îl pot încerca şi turiştii. Agenţiile de turism pot oferi, pe lângă cazare, masă şi transport, o experienţă ayahuasca. Violeta spune că, de obicei, persoanele care experimentează acest ritual se întorc printre „muritori" cu altă viziune asupra vieţii. Ea nu a încercat însă, pentru că licorile şamanilor erau scumpe.

Prejudecăţi despre albi

De la Pucallpa, Violeta Neamţu a luat autobuzul spre Lima, după trei săptămâni petrecute în junglă, pe Amazon şi pe afluenţii săi. Călătoria a costat-o 200 de dolari, bani din care a cumpărat mâncare, a plătit vaporul şi ghizii care au condus-o prin pădure. A dormit la cunoştinţele gazdelor sale sau la localnici, care nu i-au cerut bani. A descoperit că fericirea apare din lucruri simple, iar un somn de după-amiază într-un hamac te relaxează complet şi te pregăteşte pentru continuarea călătoriei.

Contactul cu peruanii din oraşe, care au de-a face frecvent cu turişti, a făcut-o să devină irascibilă şi neîncrezătoare. Avea impresia mereu că vor s-o înşele, s-o fure, să profite de ea. „Există prejudecata că, dacă eşti alb, eşti bogat. Nu contează din ce ţară vii", povesteşte Violeta. „Unii credeau şi că europencele sunt extrem de deschise în ceea ce priveşte sexul. O grămadă încercau să mă seducă într-un fel sau altul. Eram un obiect al dorinţei fără să fac nimic."

În satele de pe malul Amazonului însă, Violeta a descoperit alt­fel de oameni, care nu-i cereau nimic, ci îi ofereau. În cele trei săptămâni petrecute în junglă, şi-a dat seama că toate certitudinile ei se restrâng la mediul în care trăieşte.

„Când schimbi mediul şi locul, totul sare în aer. Nu mai ai repere exacte. Trebuie să te adaptezi la cele specifice noului loc." Violeta spune că a plecat din junglă şi din Peru cu viziuni mai largi şi a înţeles cât de important e să-ţi păstrezi umanitatea. „Cred că cei din societăţile tradiţionale sunt mult mai umani. Nu şi-au pierdut idealismul. Ei îşi permit să viseze. Ar trebui ca nici noi să nu uităm lucrul ăsta. Pentru că în societatea noastră visele devin rizibile."

Noul vis, antropologia

Apa Amazonului îţi poate da iluzia că navighezi pe o mare tulbure, spune Violeta Neamţu

Călătoria i-a împlinit Violetei cel mai mare vis din copilărie: să ajungă în Amazonia. Deşi pădurea nu era atât de sălbatică precum şi-o imaginase şi nici nu a descoperit triburi necunoscute, aşa cum îşi dorea, n-a fost dezamăgită. Tânăra crede acum că la triburile ascunse nu ajung decât cercetătorii, în interes ştiinţific. „Cred că sunt nişte locuri pentru oameni «aleşi»."

„Eu dintotdeauna am încercat să fiu vie", spune în prezent Violeta. „Peru m-a ajutat să fiu vie, a fost o etapă. Acum sunt într-un punct mort." De aceea, ea încearcă să schimbe ceva. De câteva luni şi-a dat demisia din presă, unde a lucrat ca editor, reporter şi fotograf, iar în toamna anului trecut a început un masterat de antropologie la Facultatea de Sociologie.

Noul ei obiectiv este să facă o cercetare antropologică serioasă „undeva în lumea asta". Eventual în Orientul îndepărtat. „Visul meu nu ştiu dacă a fost neapărat jungla amazoniană, ci să stau într-un sat unde oamenii trăiesc după cu totul alte coordonate şi au o altă manieră de a se raporta la ceea ce-i înconjoară. Mi-am dat seama că asta nu am făcut. Am fost un turist aproape tot timpul."

E vorba despre ritmuri. „Fiecare loc are un ritm al lui", spune Violeta Neamţu, „şi mie îmi plac ritmurile noi, care diferă de propriul meu ritm." De exemplu, la ţară timpul curge altfel şi oamenii de la oraş se plictisesc. „Dar mie îmi place să mă adaptez. Devin mai creativă, ascult mai mult, privesc mai mult. E important să mă adaptez la noi ritmuri, pe care le găsesc doar în locuri noi."

Cel mai mare fluviu

Debit: 219.000 m3/s la vărsare, cel mai mare din lume.

Bazin hidrografic: 7.050.000 km², cel mai mare din lume (în Brazilia, Peru, Bolivia, Columbia şi Ecuador).

Lungime: 6.440 km, al doilea din lume, după Nil.

Izvoare: în masivul peruan Nevado Mismi, la 175 km de Oceanul Pacific, pe râul Apurimac, afluent al lui Ucayali care la rândul său este afluent al Amazonului.

Suprafaţa pădurii amazoniene: 5,4 milioane km2.

Fauna: peste o treime din speciile de pe glob trăiesc în pădurea amazoniană, printre care delfinul de apă dulce (boto), rechinul-bivol, lamantinul amazonian, piranha sau şarpele anaconda.