VIDEO SUV-ul anului în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mazda CX-7 facelift este prezentă în showroomurile din România
Mazda CX-7 facelift este prezentă în showroomurile din România

Uniunea Ziariştilor şi Editorilor Auto din România (UZEAR) a desemnat săptămâna trecută, prin vot, ­„­SUV-ul­­ Anului 2010”. Modelul Mazda CX-7 facelift a întrunit cel mai mare punctaj, clasându-se pe primul loc în acest top.

Chiar dacă „febra SUV" (Sport Utility Vehicle) a intrat mai degrabă în hipotermie, odată cu criza economică, starea precară a şoselelor din România şi pofta de evadare în offroad menţin interesul pentru acest segment. UZEAR a organizat, în luna noiembrie, concursul „SUV-ul Anului 2010 în România".

Membrii juriului au efectuat teste de comportament offroad şi pe şosea pentru a decide, prin vot, câştigătoarea acestui titlu. Juriul a selectat 23 de maşini pentru concurs. Modelele selectate trebuiau să îndeplinească următoarele condiţii: să fie modele noi, facelifturi, modele cu motorizări noi şi să aibă tracţiune integrală.

SUV-urile eligibile sunt sau vor fi în curând disponibile pe piaţa din România. Cele 10 finaliste au fost analizate în timpul unor drive-teste. În urma votului celor 28 de jurnalişti auto, din Capitală şi din ţară, pe locul întâi s-a situat modelul Mazda CX-7 facelift, cu 133 de puncte, urmat de Subaru Outback, cu 123 de puncte, şi Renault Koleos, cu 106 puncte.

Mazda CX-7

Mazda CX-7 facelift este prezentă în showroomurile din România din luna octombrie a acestui an. SUV-ul nipon este disponibil cu motorizarea diesel de 2,2 litri MZR-CD care dezvoltă 173 CP. Preţul de pornire, cu toate taxele incluse, pentru modelul echipat cu motorul diesel, este de 28.290 de euro. Vârful de gamă, "Revolution Top" - echipat cu motorul diesel sport turbo DISI, de 2,3 litri (cu injecţie directă de combustibil) şi o putere de 260 CP, obţinută la 5.500 rpm - costă 34.090 euro cu TVA.

Subaru Outback

Subaru Motors Trading a lansat oficial, în România, în luna noiembrie, noul Outback, la un preţ de pornire de 33.189 de euro cu TVA pentru motorizarea pe benzină de 2,5 litri şi 170 CP. Motorizarea este acompaniată de un sistem de tracţiune integrală semnat de Subaru, cu diferenţial central autoblocant, în timp ce varianta automată Lineartronic CVT dispune de un pachet 4x4 cu fricţiune multidisc şi control electronic.

Transmisia „Lineartronic CVT" este prima cutie care dispune de rapoarte cu variaţie continuă, montată pe un model cu tracţiune integrală şi motor amplasat longitudinal. Dintre sistemele de siguranţă oferite standard de Subaru Outback fac parte ABS, EBD („Electronic Brake Distribution" - distribuţia electronică a frânării), VDC („Vehicle Dynamic Control" - controlul electronic al stabilităţii), Electronic Hill Holder (sistem electronic ce asigură staţionarea automată a maşinii în pantă) sau Electronic Parking Brake (frână de staţionare electronică). Securitatea pasivă este asigurată de airbaguri frontale, laterale şi tip cortină.

Noul Subaru Outback este oferit la un preţ de pornire de 33.189 de euro cu TVA

Subaru Outback

Renault Koleos

Primul crossover 4X4 al francezilor de la Renault este prezent în România încă din 2008. Conceput şi proiectat de Renault, dezvoltat de Nissan şi fabricat de consorţiul Renault Samsung Motors la fabrica Busan din Coreea, Koleos este animat de două motorizări diesel de 2,0 litri (cu puteri de 150 CP şi 175 CP) şi una pe benzină, de 2,5 litri şi 170 CP.

Preţul modelelor Koleos, în România, porneşte de la 24.740 de euro, cu TVA (versiunea Dynamique, cu motor 2.0 dCi 175 CP 4X4).
Alte modele clasate în top au fost, în ordine, Renault Koleus, pe locul 3, cu 106 puncte, Nissan Murano (97 de puncte), Hyundai ix -55 (96 de puncte), Land Rover Discovery 4 (57 de puncte), Suzuki Grand Vitara (40 de puncte), Nissan Quashqai (34 de puncte) şi Suzuki SX4 (14 puncte).

Renault Koleos

Renault Koleos

Slalom

Corsa, înnoire cu aceeaşi pălărie

Lansată încă din 2006, cea de-a patra generaţie Corsa a celor de la Opel se va înnoi doar în ceea ce priveşte partea tehnică, fără să modifice nimic în privinţa caroseriei, anunţă autonews.fr. Noutăţile vor apărea, în primul rând, sub capotă, unde vom vedea noi motorizări. Este vorba de motorul diesel 1,7 CDTi Isuzu care va câştiga 5 CP (ajungând astfel la un total de 130 CP şi un cuplu de 300 Nm). Motorul va fi mai „eco", cu emisii diminuate de la 130 la 118 g/km de CO2. De asemenea, motorul 1,3 CDTi ecoFLEX va avea o putere crescută la 95 CP cu emisii diminuate la 98g/km CO2. Constructorul german anunţă şi o îmbunătăţire a sistemului de suspensii şi a direcţiei.

Audi a cumpărat acţiuni la Bayern München

Legătura dintre Audi şi clubul de fotbal Bayern Mūnchen a devenit mai puternică după ce firma din Ingolstadt a cumpărat săptămâna trecută un pachet de acţiuni la clubul de fotbal bavarez, a anunţat în mod oficial Audi. Concernul german va prelua, până în 2011, 2,5 milioane de acţiuni, reprezentând un total de 9,09 % procente din acţiunile clubului de fotbal, pentru care va plăti 90 de milioane de euro. „Avem aşteptări mari de la această legătură unică în lumea fotbalului, care are rolul de a spori modul în care sunt percepute cele două branduri premium pe tot cuprinsul Globului", a declarat Rupert Stadler, preşedintele consiliului director al Audi.

Anvelopă eco din coji de portocală

Compania americană Yokohama Tire Corporation a realizat şi pus în vânzare pneurile db Super E-spec, ce au în compoziţie ulei din coji de portocale, anunţă insideline.com. Acest ulei înlocuieşte cu până la 80% petrolul din componenţa cauciucului. Producătorii intenţionează să livreze acest tip de pneu pentru echiparea vehiculelor hibride, cum sunt Toyota Prius şi Honda Civic Hybrid, datorită rezistenţei la rulare cu 11, până la 22% mai mici decât a competitorilor direcţi, Good Year Integrity, respectiv Michelin Hydroedge. Din cauza costurilor mai mari de obţinere a uleiului de portocale, şi costul pneurilor „eco" se măreşte cu până la 15%, faţă de anvelopele clasice.

No title
Audi
Anvelopă
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite