Despre alergare, cu dragoste!

Mă pricep mai bine să scriu despre alergare decât s-o practic, dar o încerc aproape în fiecare zi. Îmi place senzaţia când arunc pas după pas pe asfalt şi simt aerul cum îmi atinge faţa.

Mă pricep mai bine să scriu despre alergare decât s-o practic, dar o încerc aproape în fiecare zi. Îmi place senzaţia când arunc pas după pas pe asfalt şi simt aerul cum îmi atinge faţa. În acele momente din zi mă simt liber. Da, puţin obosit, dar, în timp, chiar şi oboseala se transformă în ceva plăcut.

La capătul unei alergări de cinci kilometri într-un ritm uşor, transpiraţia se aşterne pe trup ca o rouă. Nimic brutal, nimic forţat. Chiar şi respiraţia seamănă cu adierea caldă a unui vânt de primăvară.

Goana noastră după comoditate şi plăcere ne-a fixat de dimineaţa până seara în scaune, în faţa ecranelor. Da, tehnologia, zeiţa senzuală a lumii moderne ne-a făcut să ne îndepărtăm de mişcare şi de bucuria ei. Chiar şi mai rău, în mod pervers, a transformat mişcarea în corvoadă.

Trăim mai mult, dar mai chinuiţi. Ce mama naibii de viaţă e aia când, de la 50 de ani, nu mai poţi urca o treaptă fără să gâfâi? Pe vremuri, bărbaţii mureau în luptă, iar femeile, când năşteau. Ne batem mai rar şi naşterile sunt prin cezariană, dar vi se pare uşor să te doară oasele şi să te târâi jumătate de secol?

Aceasta e partea sedentară a vieţii care are legătură cu partea supraponderală. Da, stilul modern de viaţă ne-a transformat în persoane grase. Niciun om nu se simte bine când are kilograme în plus. V-o spun din proprie experienţă. Nu am slăbit pentru că îmi doream să arăt mai bine. Nu, am slăbit pentru că era ceva nesănătos în stilul meu de viaţă. Mă enerva să stau pe spate în pat şi să nu văd jumătate din ecranul televizorului din cauza burţii.

Familia, şcoala şi societatea au o mare responsabilitate pentru kilogramele noastre în plus. Când eram mic, mama nu avea decât o singură grijă, să mă îndoape cu mâncare. S-a născut imediat după sfârşitul războiului, iar copilăria ei a fost marcată de foame. Frica a făcut ca o întreagă generaţie de părinţi să fie preocupată ca urmaşii lor să nu mai ajungă într-o astfel de situaţie. Şi asta nu s-a întâmplat numai în România. A fost un Război Mondial. Astăzi s-a ajuns în situaţia paradoxală ca două treimi din glob să sufere de foame, iar o treime să ţină cură de slăbire. Sigur e ceva greşit în lumea în care trăim!

Dar, undeva, într-un punct, şi cei care vor să slăbească şi înfometaţii sunt atinşi de aceeaşi alienare. Nici unii, nici ceilalţi nu se mişcă, iar lipsa mişcării duce la boală.Triburile Kalenji din Kenya, de unde se trag majoritatea alergătorilor, au adus până în ziua de azi un mesaj secret ce vine de la începuturile civilizaţiei umane. Unul dintre secretele supravieţuirii a fost capacitatea triburilor de a străbate distanţe foarte lungi­ în căutarea hranei. Un copil Kalenji face în jur de 15 kilometri în fiecare zi în alergare. De fapt, deplasarea se face numai în acest fel.

În fond, nu contează dacă suntem graşi sau slabi, săraci sau bogaţi, dacă vom redescoperi mişcarea şi bucuria ei, cred că vom fi salvaţi. Vom găsi soluţii la provocările lumii contorsionate pe care noi am creat-o. O lume tristă care funcţionează prin apăsarea unor taste. Când alerg dimineaţa şi aerul răcoros îmi taie faţa descopăr fericirea. O fericire ascunsă la care niciodată nu am avut acces până acum, una care amestecă durerea cu sudoarea şi cu lumina crudă a soarelui. O lume secretă la care nu am acces decât alergând!