Traseu prin captivanta regiune a Dobrogei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vechea provincie romană Dacia Pontica, ce se întinde între Dunăre şi Marea Neagră, este o regiune unde turiştii pot vizita mănăstiri vechi, peşteri, cetatea Histria sau celebrele podgorii ale zonei.

Dobrogea e cunoscută în primul rând pentru plajele care se întind de-a lungul Mării Negre, pe o lungime de peste 100 de kilometri. Litoralul se aglomerează odată cu venirea sezonului estival şi chiar dacă drumul până la Constanţa a devenit mai bun în ultimii ani, e nevoie de multă răbdare pentru a ajunge acolo prin traficul din timpul verii.

Dobrogea are mai multe lacuri, unele cunoscute pentru efectele terapeutice, altele unde vă puteţi relaxa pescuind. Şi dacă doriţi să evitaţi Techirghiolul sau Tascăul din cauza mirosului de nămol, la Bugeac şi Oltina veţi întâlni grupuri mari de pescari, lacurile fiind cunoscute pentru capturile consistente de peşte. Cei care preferă sporturile nautice pot petrece câteva zile sau câteva ore şi pe lacurile Corbun sau Tătlăgeac.

În apropierea satelor Limanu şi Târguşor se află o importantă zonă geologică şi speologică, în care s-au format trei peşteri, Limanu, Liliecilor şi La Adam, care adăpostesc colonii de lilieci. În Dobrogea există şi multe monumente ale naturii.

image

Clădirea actuală a fost ridicată pe ruinele vechii moschei, construită în anul 1822



La Agigea vă puteţi bucura de platoul lung de peste zece kilometri, pe care s-au dezvoltat peste 120 de specii de plante. În rezervaţia de la Hârşova aveţi grijă la şerpi. Regiunea cuprinde şi una dintre cele mai cunoscute podgorii din România, Fântânele-Murfatlar.

Peste 1.000 de ani de istorie

Urmele lăsate de istorie se găsesc peste tot în Dobrogea. Fortăreaţa de la Histria, aflată la 62 de kilometri de Constanţa şi ridicată de coloniştii greci sosiţi din Milet în anul 657 î.Hr., este cel mai vechi aşezământ grecesc din ţară. Timp de 1.200 de ani, Histria a fost unul dintre cele mai mari porturi din zonă, iar cetatea a reprezentat un important centru economic, locuit, pe rând, de geţi şi romani.

Vasile Pârvan, primul arheolog care a lucrat la Histria, a numit cetatea „Pompeiul din România”. Aici puteţi admira, printre altele, Templul Afroditei, Templul  lui Zeus, celebrele băi romane, străzi pavate şi apeducte.

image

Mănăstirea Dervent a fost închisă de comunişti în 1959 şi redeschisă publicului abia în anul 1990



O altă fortăreaţă dobrogeană, Tomis din Constanţa, a fost ridicată la mijlocul secolului al VI-lea de coloniştii greci. Aceştia au pus de altfel şi bazele portului constănţean.

O altă atracţie arhitecturală a oraşului este Clădirea cu Mozaic, unică în această parte a Europei, construită între secolele al III-lea şi al IV-lea. Cetatea de la Sucidava, fost aşezământ geto-dac, a fost fortificată de romani între secolele al II-lea şi al VII-lea.

La Hârşova puteţi admira fortăreaţa carsium, care a fost ridicată de Traian în anul 103 d.Hr.. Alte atracţii turistice din această zonă sunt Farul din Constanţa, ridicat de englezi între anii 1858 şi 1860, şi moscheea din oraş, construită în 1822. Actuala moschee a fost ridicată pe ruinele celei vechi, în 1910, după schiţele celebrei clădiri Konia din Anatolia, Turcia.

image

Mănăstirea Cocoş a fost ridicată în 1833, iar ctitorii ei au fost călugării Visarion, Gherontie şi Isaia din mănăstirea Neamţ



Ceea ce impresionează cel mai mult aici sunt picturile de pe pereţi şi turnul înalt de 50 de metri. Dacă aveţi putere şi suflu să urcaţi pe îngustele scări, construcţia vă va oferi o privelişte superbă.

Legende şi mănăstiri


Cei care doresc să facă un circuit al mănăstirilor din Dobrogea sunt sfătuiţi să aibă mare grijă la drumurile proaste. Însă efortul e recompensat, fiindcă Dervent, Celic Dere, Mănăstirile Peştera Sfântului Apostol Andrei, Cocoş şi Saon sunt impresionante.

Mănăstirea Dervent se află la 133 de kilometri de Constanţa, în satul Galiţa. Izvoarele istorice consemnează ridicarea ei în secolul al IX-lea. Situată în comuna Frecăţei, judetul Tulcea, Mânăstirea Celic Dere se numără printre cele mai cunoscute din Dobrogea, fiind considerată un centru al ortodoxiei în zonă.

image

Peştera Sfântului Andrei este considerată primul lăcaş de cult creştin de pe teritoriul României



Numele de origine turcă provine de la cursul de apă din apropiere şi înseamnă „pârâul de oţel“. Potrivit documentelor, biserica iniţială a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea. În patrimoniul mănăstirii se află icoane unicat, printre care şi o icoană făcătoare de minuni a lui Iisus Hristos, adusă aici în anul 1800.

Peştera Sfântului Andrei a fost descoperită în anul 1918 de avocatul Jean Dinu, care, spune legenda, ar fi visat locul unde se află aceasta.

Mânăstirea Cocoş se află în judeţul Tulcea, la şase kilometri de comuna Niculiţel. Bătrânii povestesc că pe vremuri, pe dealul unde este acum ridicată biserica, în fiecare zi se auzeau cântece de cocoş şi bătăi în toacă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite