VIDEO Stelele Moscovei revin în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stelele Moscovei
Stelele Moscovei

Câţiva dintre cei mai cunoscuţi patinatori ai lumii, Igor Bobrin, Natalia Bestemianova şi Andrei Bukin, dansează azi şi marţi pentru publicul din Bucureşti iar mâine - pentru cel din Buzău şi Sibiu.

Cei trei patinatori ruşi Igor Bobrin, Natalia Bestemianova şi Andrei Bukin, au mai fost o dată în România, tot cu ocazia turneului „Stelele Moscovei pe gheaţă", iar anul acesta promit un show de excepţie. Prima parte a spectacolului va fi un balet pe gheaţă, „Spărgătorul de nuci", după lucrarea compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski.

A doua parte a show-ului susţinut de cei trei patinatori reprezintă un program de dans susţinut în premieră mondială pe muzica regretatului Michael Jackson.

Evenimentele de astăzi, 31 ianuarie, şi de marţi, 2 februarie, de la Bucureşti, vor avea loc pe patinoarul „Lia Manoliu" din incinta Stadionului „Mihai Flamaropol", şi vor începe la ora 19.30. Cei trei patinatori au mai susţinut două reprezentaţii ieri şi alaltăieri, la Galaţi şi la Iaşi.

Tripli campioni mondiali şi olimpici, Natalia Bestemianova, Igor Bobrin şi Andrei Bukin vor evolua în faţa publicului român alături de alţi 30 de campioni naţionali şi europeni ai Rusiei, echipa fiind cunoscută sub numele de „Balshoi On Ice".

Biletele pentru spectacolele din Bucureşti pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta şi Carrefour, de la casele de bilete ale Sălii Palatului, Teatrului Naţional Bucureşti şi magazinul Muzica sau online, de pe site-urile www.eventim.ro, www.biletedelatati.ro, www.blt.ro, www.mytiket.ro şi www.bilete.ro.

Preţul unui tichet variază între 50 de lei, cu reducere pentru pensionari şi copiii până în 14 ani, 70 de lei pentru cele de la categoria a II, 100 de lei pentru cele de la categoria I şi 150 de lei biletele VIP. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite