Serialul „24”: cine sunt subalternii lui Bauer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kiefer Sutherland, în rolul lui Jack Bauer (centru), încadrat de colegii săi din serialul „24”
Kiefer Sutherland, în rolul lui Jack Bauer (centru), încadrat de colegii săi din serialul „24”

Jack Bauer scapă din situaţii-limită şi reuşeşte să rezolve problemele datorită echipei sale de profesionişti de la unitatea antitero CTU. Agenţii dejoacă planurile teroriştilor care încearcă să preia puterea în America, în prima parte a deja celebrului serial „24”, serie difuzată cu „Adevărul magazin de duminică”.

Ziarul „Adevărul" şi revista „Adevărul magazin de duminică" vă propun să urmăriţi aventurile agentului antitero Jack Bauer şi ale colegilor săi din serialul „24". Pachetul oferit conţine 12 DVD-uri prezentate într-o cutie de colecţie la preţul de 44,99 lei.

Subalternii lui Jack Bauer (Kiefer Sutherland), agent special al organizaţiei antitero CTU, sunt Nina Myers, interpretată de Sarah Clarke, şi Tony Almeida, în rolul căruia apare Carlos Bernard. Cei doi sunt implicaţi într-o relaţie. În primul sezon, Nina este mâna dreaptă a lui Jack şi singura persoană în care acesta are încredere. Mai târziu, însă, ea se dovedeşte a fi trădătoarea grupării. Între Nina şi Tony apar constant probleme, întrucât ea îl încurajează pe Jack să folosească metode neortodoxe în timpul interogatoriilor.

Acest lucru îl deranjează pe Tony, care are deseori crize de gelozie. O altă subalternă a agentului este Jamey Farrell, interpretată de Karina Arroyave, cel mai bun analist tehnic, dar şi un hacker de excepţie la nevoie.
În timpul filmărilor la primul sezon din „24", doi dintre actori s-au îndrăgostit, s-au logodit şi mai târziu s-au căsătorit, totul în mai puţin de un an. Este vorba de Sarah Clarke, interpreta agentei trădătoare Nina Myers, şi Xander Berkley, cel care îl joacă pe mai-marele Unităţii, George Mason.

Kiefer Sutherland contra Jack Bauer

Dacă Jack Bauer apare pe tot parcursul serialului în rolul salvatorului suprem în stare să rişte orice pentru binele comunităţii în care trăieşte şi al lumii, actorul care îl interpretează, Kiefer Sutherland, nu este ocolit de probleme pe care şi le creează singur. Cunoscut drept un bărbat violent şi iute la mânie, el a avut nevoie de şase copci pe care medicii i le-au aplicat pentru a-i închide o rană dobândită în urma unei bătăi pe care a provocat-o anul trecut într-un bar. Iar acesta este doar unul dintre incidentele ce l-au avut în prim-plan pe actor. Problemele sale nu se rezumă doar la atât.

Consumator de alcool şi de halucinogene, Kiefer a fost surprins de mai multe ori de poliţie conducând în stare de ebrietate. Anul trecut, actorul a petrecut o lună la închisoare, după ce s-a urcat din nou băut la volan.

Un succes garantat

După primele şapte sezoane încheiate cu bine în topul audienţelor, Kiefer Sutherland a ajuns să fie cel mai bine plătit actor într-un serial dramatic. Potrivit publicaţiei „Forbes", în 2007, el a câştigat 22 de milioane de dolari. Sutherland este însă una dintre puţinele vedete de la Hollywood acceptată de producători în acest serial. Nume grele din industria cinematografică americană, printre care Ben Stiller şi Jennifer Aniston, s-au declarat fani ai peliculei.

Aceştia şi-au dorit chiar să apară în roluri minore, însă producătorii i-au refuzat pe motiv că sunt prea cunoscuţi şi ar distrage atenţia de la acţiune. Kiefer Sutherland, fiul actorului Donald Sutherland, a devenit cel mai bine plătit actor dintr-un serial. După ce toate seriile filmate până în prezent au ajuns în topul audienţei, actorul a ajuns să fie plătit cu nu mai puţin de 22 de milioane pentru 24 de episoade în 2007.

Pe lângă Kiefer Sutherland, în serial facem cunoştinţă şi cu alte nume cunoscute, printre care Leslie Hope, Elisha Cuthbert şi Penny Johnson Jerald. Sutherland este însă singurul actor pe care îl vedem în toate cele nouă serii filmate până în prezent. Celelalte personaje apar şi dispar în funcţie de cursul acţiunii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite