Senzaţii 3D în sufragerie

Ochelarii sunt obligatorii şi au nevoie de baterii

Tehnologia va revoluţiona curând modul în care urmărim programele de televiziune. Noile LCD-uri 3D au intrat deja în teste şi vor putea fi achiziţionate începând din luna iunie.

Pentru a beneficia de noua tehnologie, fiecare familie va trebui să-şi cumpere altă aparatură. Producătorii de la Sony nu se tem totuşi că publicul va respinge noul tip de televizor, în ciuda faptului că acesta necesită ochelari speciali pentru vizionare.

Un minicomputer asemănător unui decodor va transforma, în timp real, imaginile 2D recepţionate prin antenă şi le va prelucra pentru a părea parţial spaţiale, astfel încât noul televizor va putea fi utilizat încă din prima zi, indiferent dacă transmisiunile TV sunt sau nu tridimensionale.

Desigur, vizionarea unor filme înregistrate pe ­DVD-uri, precum „Avatar", „Up" sau „Océans", va schimba radical pretenţiile consumatorilor şi, treptat, toată lumea va îmbrăţişa noul sistem, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul apariţiei televiziunii color. Cel puţin aşa speră producătorii.

Ochelarii „activi"

Vechii ochelari, care aveau o lentilă roşie şi una verde (sau albastră) fac deja parte din istoria filmului tridimensional. Ei sunt numiţi astăzi „ochelari pasivi" pentru a fi deosebiţi de noua generaţie, numită simbolic „activă". În timp ce ochelarii pasivi foloseau două lentile, colorate diferit, pentru a crea - prin filtrare - două imagini diferite ale aceluiaşi film, noii ochelari folosesc un sistem de polarizare care împarte imaginea receptată în două imagini separate pentru fiecare ochi.

Creierul receptorului e „păcălit" să vadă tridimensional prin faptul că ochelarii permit luminii emise de ecran să ajungă la câte un singur ochi, opacizând pentru o fracţiune de secundă una dintre lentile. Trecerea de la un ochi la celălalt se face într-o succesiune rapidă, ochelarii având un minicomputer încorporat care reglează ritmul corect de opacizare alternativă.

Telespectatorul vede, prin urmare, când cu ochiul drept, când cu ochiul stâng, dar trecerea din stânga în dreapta şi invers se face atât de rapid încât persoana nu sesizează alternanţa.

Imaginile 3D „ies” din ecran şi telespectatorul crede că le poate atinge

Acest sistem are avantajul că imaginile rămân tridimensionale indiferent în ce poziţie stă telespectatorul faţă de ecranul televizorului, iar vederea în spaţiu nu se „strică" dacă cineva trece prin faţa lui. Dezavantajul este că noii ochelari au nevoie de baterii sau de un acumulator şi de un fir, ceea ce este oarecum descurajator pentru cei care s-au săturat de multitudinea cablurilor dintr-o locuinţă modernă.

În plus, ei nu vor costa doar câţiva bănuţi, precum cei cu două lentile diferit colorate, ci se vor situa undeva în jurul preţului de 70 de dolari. Pentru a transforma un film 2D într-unul 3D e necesară o analiză a fiecărui cadru şi o separare a persoanelor şi obiectelor care se află în prim-plan de restul fimului, care va rămâne în fundal. În acest fel, o singură imagine 2D se transformă în două imagini 2D suprapuse, una cu planul apropiat şi cealaltă cu planul îndepărtat.

Apoi, fiecare dintre cele două „seturi" de imagini este transmisă către ochi, astfel încât telespectatorul vede imaginile apropiate separat de cele depărtate. Cum ochelarii polarizează lentilele cu viteză foarte mare, obturând câte o fracţiune de secundă (mai precis o secundă împărţită la 200) pe fiecare, alternativ, se creează iluzia de spaţiu tridimensional.

Investiţie de peste 4.500 de dolari

Schimbarea filmelor 2D în filme 3D se poate face încă de pe acum, dar producătorii estimează că abia prin 2015 va exista o piaţă pentru noile DVD-uri şi, deocamdată, nu se grăbesc să refacă filmele vechi.

De altfel, specialiştii în marketing apreciază că prin 2013 noua tehnologie va deveni accesibilă tuturor, dar până atunci schimbarea de tehnologie implică o investiţie de peste 4.500 de dolari pentru fiecare familie, cu un beneficiu redus la doar câteva filme şi emisiuni care vor putea fi vizionate full-3D.

Vestea bună este că jocurile video, care sunt deja create prin suprapunerea mai multor imagini desenate, sunt potrivite fără modificări pentru LCD-urile 3D, iar achiziţionarea încă din toamna acestui an a întregului kit care să separe imaginile (televizor 3D, ochelari activi şi un soft care împarte imaginile în două straturi în timp real) nu va costa mai mult de 500 de dolari. Desigur, acest lux nu este însă accesibil decât pentru cei care au computere cu memorii impresionante şi cu o platformă grafică performantă, căci tehnologia 3D va solicita la maximum capacitatea acestora.

Secretul care nu trebuie spus

Pentru cei care-şi amintesc cât a durat trecerea de la televiziunea alb-negru la cea color, ideea că va mai trece timp până când televizoarele 3D vor apărea în toate casele nu este nouă. Un secret pe care producătorii de televizoare nu-l vor făcut public ar fi faptul că şi televizoarele tradiţionale, care folosesc o frecvenţă a cadrelor de 120 de herţi, ar trebui să suporte îmbunătăţiri pentru a deveni televizoare 3D.

Totuşi, experţii de la Sony şi Panasonic spun că noua tehnologie nu implică numai instalarea unor emiţătoare cu infraroşii „inteligente", care se adresează diferit celor două lentile ale ochelarilor activi, ci şi o mărire a ratei de afişare a secvenţelor, de la 1/120 la 1/200 sau chiar mai mult, pentru ca iluzia tridimensională să fie mai bună.

Şi camerele de luat vederi se vor schimba, astfel încât se va filma încă din start cu două obiective, pentru ca separarea celor două „seturi" de imagine să nu se mai facă printr-un decodor. Abia când toate televiziunile îşi vor schimba aparatura şi când nu se vor mai găsi televizoare „normale", se va putea spune că noua tehnologie a înlocuit-o pe cea veche.

Directorul diviziei Sony pentru Canada, Guy Séguin, care va prezenta, în iunie anul acesta, televiziunea 3D la Centrul Expoziţional Eaton, din Montreal, a declarat pentru cotidianul „The New York Times" că, probabil, prin anul 2017 televizoarele tridimensionale se vor găsi în orice casă.