Prieteni cu leii

O nouă metodă de dresură este folosită cu succes în parcurile naturale din Africa de Sud. Kevin Richardson şi Jenny Schmidt reuşesc să transforme cele mai periculoase feline în pisicuţe blânde, doar acordându-le încredere, înţelegere şi dragoste.

Un fost student la Psihologie care făcea practică într-un spital din Pretoria, ajutându-i pe bolnavi să facă faţă stresului unor operaţii chirurgicale majore, este astăzi un atent cercetător, specialist în comportamentul mamiferelor prădătoare.

El lucrează în cadrul taberei de cercetare ştiinţifică din Parcul natural sud-african de la poalele Munţilor Magaliesburg, situat lângă Johannesburg. Kevin Richardson, acum în vârstă de 32 de ani, a terminat între timp studii avansate de Zoologie şi a devenit unul dintre cei mai buni specialişti în privinţa felinelor mari. Agenţiile de presă îl prezintă adesea înconjurat de favoriţii săi, leii, care îl iubesc de parcă ar fi fratele lor.

O întâmplare norocoasă

Talentul în ceea ce priveşte înţelegerea animalelor i-a fost dezvăluit în studenţie când, în timp ce se plimba prin savană, a fost atacat şi doborât de un leu. Animalul l-a muşcat de vreo două-trei ori, dar nu foarte hotărât, ci ca şi când s-ar fi jucat. Apoi l-a lăsat în pace şi s-a aşezat tacticos lângă el, de parcă l-ar fi păzit.

„A fost prima oară în viaţa mea când am crezut că voi muri. La început n-am înţeles de ce leul nu m-a ucis. În locurile unde m-au atins colţii săi am făcut nişte vânătăi, dar pielea nu mi-a fost perforată. Era evident că n-a vrut să mă ucidă", a povestit Kevin zece ani mai târziu. Stând lângă leu, cu inima strânsă, se gândea cu regret că, dacă ar fi fost o pisică, poate că uriaşul animal l-ar fi confundat cu unul dintre puii săi. Aşa însă, îl păstra probabil „proaspăt", ca să-l ucidă a doua zi, pentru că deocamdată nu-i era foame.

Mare i-a fost mirarea câteva zeci de minute mai târziu, când două leoaice au adus o gazelă până lângă leul care-l păzea plictisit. Acesta s-a sculat brusc şi a început să mănânce. Când masculul s-a săturat au început să mănânce şi leoaicele, iar leul s-a apropiat de el şi l-a împins cu botul spre gazelă. „Atunci mi-a trecut prin cap că mă consideră un membru al familiei. Nu ştiam ce să fac. Am mers încet, în patru labe, până lângă leoaice, dar n-am îndrăznit să mă ating de gazelă. Nu ştiu cât a trecut până când s-au dus toţi trei şi s-au culcat la umbră. Am rămas singur cu rămăşiţele gazelei şi cu greu am îndrăznit să mă îndepărtez."

Povestea extraordinară a lui Kevin Richardson ar fi incredibilă dacă omul nu ar fi azi atât de priceput cu felinele. El poate să dreseze un leu chiar dacă acesta nu mai este chiar tânăr, dar cele mai bune performanţe le obţine cu puii care nu au mai mult de un an. Cu aceştia dezvoltă o relaţie de „frăţie", care, spune el, dăinuie toată viaţa. Dar nu numai leii sunt prietenii săi. Kevin reuşeşte să le inspire încredere şi altor animale, precum leoparzii, gheparzii sau hienele. Fiarele îl acceptă atât de evident, încât unele îi dau voie chiar să le ţină puii în braţe şi să se îndepărteze cu ei, ceea ce niciun animal sălbatic nu face în mod obişnuit.

Nu folosesc bâte sau bice

Kevin Richardson a dezvoltat o nouă metodă de dresură, care se bazează pe înţelegerea comportamentului specific fiecărui animal şi apoi presupune dezvoltarea unor relaţii bazate pe încredere reciprocă şi multă dragoste. El nu încearcă să frângă spiritul animalelor, nu foloseşte beţe, bâte sau bice, în schimb se apropie de mamifere cu nesfârşită răbdare, înaintând câte un pas, oferindu-le acestora suficient timp pentru a-l observa.

Folosind această metodă de a „creşte" relaţii, pe care chiar animalele din cadrul aceleiaşi specii o folosesc între ele, Kevin reuşeşte performanţa incredibilă de a le convinge, în timp, că este un membru apropiat al familiei lor. Aşa se face că el doarme cu leii, se joacă alături de puii acestora, înoată cu leoaicele şi are curajul de a le privi în ochi. În mod normal, doar acest gest - considerat de animale drept o agresiune - ar putea fi un motiv suficient pentru a fi atacat. Celor care îl consideră nebun, Kevin le transmite că nu este nici măcar un om curajos.

Jenny protejează leii albi dormind împreună cu ei

„Mă bazez pe instinct"

„Nu e vorba de curaj. E mai degrabă o siguranţă de sine care se bazează pe sute de ore de studiu al fiecărui animal în parte", explică el. Secretul constă în cunoaşterea trăsăturilor generale ale speciei animalului prădător, dar şi pe studiul foarte atent al particularităţilor fiecărui exemplar. „Animalele", spune Kevin, „nu fac nicio mişcare fără să te avertizeze prin gesturi specifice.

Dacă le observi şi le descifrezi corect, ştii exact ce-ţi vor permite şi ce nu vor accepta." Şi pe el chiar îl acceptă. De zeci de ori a dormit noaptea între lei, stând ghemuit şi lipit de feline, exact ca orice alt pui, fără teama că ar putea fi rănit. Ziua vorbeşte cu animalele şi le tratează pe fiecare diferit, fiind foarte conştient de poziţia pe care o ocupă în cadrul „familiei". „Mă bazez pe instinct. Dacă simt că ceva nu este în regulă, nu forţez niciodată o apropiere", mai spune Kevin, care crede că are succes doar pentru că „munceşte cu pasiune".

Doarme cu felinele

Jenny Schmidt, o tânără de 26 de ani care lucrează la o Agenţie pentru Protecţia Animalelor, a învăţat de la Kevin Richardson metoda de apropiere potrivită leilor şi acum doarme împreună cu o familie de patru lei albi pentru a-i proteja de vânători. În această ţară, contra sumei de 165.000 de dolari, orice vânător poate obţine un permis pentru a vâna lei.

 Ea a reuşit să aducă într-o zonă protejată din provincia Limpopo patru lei complet albi şi, până când organizaţia va obţine interzicerea dreptului de a vâna astfel de animale, e decisă să nu se dezlipească de ei. De altfel, faptul că uneori îi părăseşte pentru câteva ore, pentru a se hrăni şi pentru a-şi lua alte haine, reprezintă un real pericol, pentru că, prin schimbarea mirosului, ea riscă să nu mai fie recunoscută ca „membru al familiei" de către cei patru lei.