Premiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinepremiere Frost/Nixon Dramă După ce a constituit subiectul unei piese de teatru de mare succes, suita de interviuri acordate în 1977 realizatorului britanic David Frost de fostul

Cinepremiere

Frost/Nixon
Dramă


După ce a constituit subiectul unei piese de teatru de mare succes, suita de interviuri acordate în 1977 realizatorului britanic David Frost de fostul preşedinte american Richard Nixon, la trei ani după ce fusese nevoit să renunţe la fotoliul de la Casa Albă în urma imensului scandal Watergate, îşi regăseşte acum transpunerea pe marile ecrane.

Scenariul aparţine chiar autorului piesei, dramaturgul englez Peter Morgan. Acesta pare a se fi specializat în abordarea unor subiecte inspirate din actualitatea imediată, de vreme ce tot el este şi scenaristul celebrului film „Regina”, focalizat asupra relaţiei dintre suverana britanică şi premierul Tony Blair.

Interpretul premierului Michael Sheen se regăseşte şi în filmul de faţă, în rolul lui Frost, partitura lui Nixon fiind încredinţată de regizorul Ron Howard actorului american Frank Langella. Înfruntarea dintre cele două personalităţi, realizatorul tv care încearcă să-l facă pe interlocutorul său să-şi recunoască greşelile, şi fostul preşedinte, care caută să-şi salveze imaginea, oferă prilejul unor performanţe actoriceşti la superlativ, demnă de Oscar. Romulus Căplescu

Amurg
Fantezie


image

De la încheierea ciclului Harry Potter, nici o altă scriere nu s-a bucurat de un asemenea succes în rândurile adolescenţilor ca romanul Stephaniei Meyer „Amurg”, care acum vede lumina tiparului şi în traducere românească, simultan cu lansarea versiunii sale cinematografice. Este povestea de dragoste dintre o liceeană nonconformistă şi un coleg, un vampir, înzestrat cu puteri extraordinare. În plus, nu se hrăneşte cu sângele fiinţelor umane, ci cu cel al sălbăticiunilor pădurii.

Curierul 3
Acţiune


image

Jason Statham este obligat de un grup de infractori să transporte cu automobilul până în portul ucrainean Odessa o fermecătoare roşcată (Natalia Rudakova). Şi ca să nu-i treacă prin minte să nu ducă misiunea la bun sfârşit i s-a ataşat o brăţară electrică conectată la o încărcătură explozivă gata să se declanşeze dacă se îndepărtează la o anumită distanţă de automobil. Apropo: regizorul se numeşte Olivier Megaton, nume primit, chipurile, pentru că s-ar fi născut în ziua când americanii au aruncat bomba de la Hiroshima... 

Lectură

Jason Goodwin
Coloana şerpuită


Când arheologul francez Maximilien Lefèvre începe să pună întrebări despre artefacte greceşti demult pierdute şi apoi e găsit mort lângă ambasada franceză, Yashim, eunucul turc care este eroul seriei, se trezeşte suspectat de crimă. Eforturile sale de a-şi dovedi nevinovăţia îl poartă din pieţe în palate şi tunele subterane. El scoate la lumină o societate secretă şi îl vânează pe adevăratul asasin.
Editura Rao. 35 lei

Jeremy Bernstein
Albert Einstein şi frontierele fizicii


image

La şcoală, profesorii n-au fost impresionaţi de Einstein: era un copil visător care nu ieşea în evidenţă. Şi totuşi, în el s-a trezit uimirea faţă de lumea din jur – iar de aici un fel aparte de a privi şi înţelege lucrurile. Marele merit al biografiei scrise de Jeremy Bernstein e că ne aduce în intimitatea gândurilor lui Einstein şi parcurge drumul urmat de ideile acestuia.
Editura Humanitas. 19 lei

Shusaku Endo
Scandalul


Este un roman care dezvăluie temerile şi obsesiile unui scriitor ajuns la 65 de ani. Suguro este apreciat de cititori, critici şi colegi de breaslă, deşi există voci care îi pun la îndoială moralitatea şi spun că are probleme sexuale. Ameninţat de un scandal în presă, Suguro încearcă să dezlege misterul acuzaţiilor şi descoperă existenţa unui dublu al său, un „geamăn malefic“ cu înclinaţii sadomasochiste.
Editura Polirom. 25 lei

Muzică

Coloană sonoră
The Curious Case of Benjamin Button


Coloana sonoră a filmului ce îi are ca protagonişti pe Brad Pitt şi Cate Blanchett a fost compusă de Alexandre Desplat şi înregistrată de Hollywood Studio Symphony. „Toţi cei pe care îi întâlneşte Benjamin dispar repede din viaţa lui, deoarece ei îmbătrânesc şi mor pe măsură ce acesta întinereşte”, spune Desplat. „Întrucât o relaţie de durată nu este posibilă, viaţa lui Benjamin este compusă din momente scurte, trăite intens. Muzica trebuie să exprime melancolia ce reprezintă esenţa personajului interpretat de Brad”, explică compozitorul. 74,90 lei

James Blunt
All the Last Souls - Deluxe Edition


image

„All the Last Souls”, care a fost lansat în toamna lui 2007, s-a vândut în peste 3,5 milioane de albume. Acum, Blunt revine cu o ediţie deluxe a acestui album, ocazie care îl aduce şi în România, în cadrul turneului de promovare a acestui material. Această ediţie conţine albumul original, câştigător al unui multiplu disc de platină, patru piese noi, dar şi un DVD – „Return to Kosovo”, care prezintă un documentar despre James Blunt, regizat de Steven Cantor. Tot pe DVD veţi descoperi un interviu, un videoclip şi mai multe secvenţe de making-off. 76 lei

Faith Hill
Joy to the World


În dorinţa de a lansa un album care să amintească de orchestrele ample din anii ‘40 şi ’50, care cuprindeau întreaga gamă de coarde, elemente de percuţie sau instrumente de suflat, cântăreaţa Faith Hill a lansat un material de Crăciun, care să poată fi însă ascultat pe toată perioada anului. O serie de piese clasice precum „Joy”, „Little Drummer Boy”, „Winter Wonderland” sau „Holly Jolly Christmas”, adoptate unui sound fresh. Înregistrarea cuprinde colaborări cu The Nashville Orchestra sau corul The London Oratory School Boys. 24,90 lei

Games

Pirates Of The Caribbean, At World’s End
Acţiune / Aventură


image

Deşi varianta pentru console a apărut destul de târziu, Disney Interactive Studios recuperează printr-un scenariu bine ales, chiar dacă nu urmăreşte în totalitate cronologia evenimentelor din filme. Jocul conţine poveşti din părţile a doua şi a treia ale filmului şi reuşeşte să capteze privirea şi să amuze jucătorul. În încercarea de a recupera inima lui Davy Jones vă veţi confrunta, la început, cu Kraken, iar mai apoi, alături de întregul echipaj, vă veţi lupta cu Lord Beckett. 100,60 lei

Filme

Another Cinderella story
Comedie / Muzical


Bazat pe povestea clasică a Cenuşăresei, dar adaptat într-o maniera modernă, filmul “Another Cinderella story” o are în centrul acţiunii pe simpatica adolescentă Mary, care locuieşte împreună cu mama ei vitregă Dominique Blatt, o fostă vedetă pop, şi cu cele două surori vitrege, Britt şi Bree. Fiind talentată la dans, Mary visează să studieze în Manhattan şi să cunoască marea dragoste, dorinţă ce pare să i se împlinească atunci când îl întâlneşte pe cunoscutul cântăreţ Joey Parker. ÎN CURÂND

Fratele lui Moş Crăciun
Comedie


image

Fred Claus (Vince Vaughn) a trăit toată viaţa în umbra fratelui său. El s-a străduit, dar n-a putut să-l egaleze pe fratele său mai mic, Nicholas (Paul Giamatti). Nicholas a devenit în timp un model pentru ceilalţi, în timp ce Fred a ajuns la polul opus: obraznic, leneş şi, în plus, ghinionist şi falit. La insistenţele doamnei Claus, Nicholas este de acord să-şi ajute fratele, dar cu o condiţie: să vină la Polul Nord şi să-şi câştige existenţa muncind în atelierul lui Moş Crăciun. ÎN CURÂND

Asasinul din vis
Acţiune / Aventură


Agentul FBI Joel Campbell hotărăşte să pună punct stilului de viaţă adoptat până atunci, sătul de atâţia ucigaşi pe care i-a vânat timp de ani de zile. Astfel, el alege să se mute la Chicago şi să-şi schimbe complet viaţa, alegând să trăiască la Chicago. Însă trecutul negru nu-i dă pace, iar în oraşul în care tocmai s-a mutat se produce un val de crime, toate comise după un tipic cunoscut de agent. Ucigaşul îi trimite lui Campbell fotografii cu viitoarea victimă. ÎN CURÂND

30 Metri
Thriller/Horror


După ce a îndurat nenumărate bătăi din partea soţului, un poliţist foarte violent, Marnie Watson, îl omoară în legitimă apărare. Arestată şi trimisă la închisoare pentru omor, Marnie este eliberată mai repede, însă trebuie să poarte o brăţară electrică la gleznă, care îi permite să se mişte pe o rază de 30 de metri. Arestată la domiciliu, Marnie se vede obligată să rămână în interiorul casei în care a locuit alături de soţul ei, care se întoarce sub formă de spirit să o bântuie. ÎN CURÂND

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite