Pechea, satul de vacanţă

Pentru Lucian Bute, Steluţa Luca şi Cristian Ciocan, satul Pechea le aduce aminte de copilărie, de vacanţe. Este locul unde cei trei campioni se întorc acum în bătătura părinţilor. Aici au văzut pentru prima dată lumina zilei şi tot aici au luat primul contact cu sportul.

Dacă părăseşti Galaţiul şi te iei după cursul Siretului în amonte, la aproximativ 30 de kilometri, vei da de un sat tipic de câmpie, care se întinde în linie pe câţiva kilometri buni. Pechea.

O comună cu peste 10.000 de oameni care te întâmpină grăbiţi şi totodată nerăbdători să afle spre cine să te îndrume: spre casa boxerului, idolul fiecărui copil din sat, sau spre casa unde a crescut una dintre cele mai bune handbaliste pe care le are naţionala României?

„Îl ridicam într-o mână”

Pe o străduţă lăturalnică, aproape de ieşirea din sat, la o casă stil bătrânească, vopsită în culori deschise, alb şi crem, cumva într-o vale, a copilărit campionul mondial la box Lucian Bute. „Aici a stat până a plecat de acasă.

A învăţat şi carte, a făcut şi sport, însă a ales ce i-a plăcut mai mult. Şi a ales bine până la urmă”, spune cu mândrie tatăl lui, Ştefan Bute. Acum revine la casa părintească doar în vacanţe, să-şi încarce bateriile şi să se lase răsfăţat de cei dragi. „Vine cam după fiecare meci important. Mai merge şi în vacanţe, dar întâi trece pe acasă”, adaugă Bute senior.

De primii paşi ai lui Lucian în box îşi aduce aminte primul său antrenor, Felix Păun. „A venit în sala de box pe la 12 ani. Mergea pe 13. Era aşa slab că-l ridicam într-o mână, îl făceam pachet şi-l băgam la subţiori.

Era talentat, chiar dacă era slab fizic. Şi chiar atunci, pe la început, după ce venise o perioadă bună de timp şi l-am văzut cum se mişcă, nu l-au mai lăsat părinţii să vină. M-am dus acasă la el şi le-am explicat că are potenţial. A revenit în câteva zile, s-a pus pe treabă şi după şase luni a luat medalie”, rememorează Păun primele impresii despre Lucian. Însă în viaţa campionului nostru nu a curs numai lapte şi miere.

„A avut şi ghinioane: i-a sărit genunchiul, a suferit vreo două-trei operaţii, a avut probleme mari cu spatele că nu se putea apleca. Unii îi spuneau că nu va mai putea face sport. Dar a reuşit să treacă peste ele”, adaugă primul său antrenor, care l-a descoperit şi pe campionul mondial, tot la box, Cristian Ciocan.

O verişoară pe măsură

La celălalt capăt al satului, a copilărit verişoara lui Lucian, Steluţa Luca, unul din stâlpii naţionalei de handbal a României. „Ultima dată Steluţa a fost acasă de Sfânta Maria, pe 15 august, de ziua mea. Şi nu cred că mai vine până de Paşti. E departe şi stă mai mult plecată cu meciurile...”, spune resemnată mama sa, Maria Lazăr, într-un dulce grai moldovenesc. Şi ca orice mamă, nici ea nu poate uita momentele când singura ei fată a ales drumul handbalului. 

„A plecat într-o primăvară, pe la sfârşitul clasei a opta. Avea 14 ani şi au luat-o la echipă la Galaţi. Eu nici nu am vrut să aud la început. Cum, singura mea fată şi cea mai mică, să plece de lângă mine? Atâta fată am şi eu. Cu chiu cu vai a venit antrenorul, a venit generalul şi ne-au spus că e bună şi că au nevoie de jucătoare ca ea. Şi ea s-a tras mult să plece şi am lăsat-o până la urmă”, povesteşte Maria Lazăr.