Mihai Covaliu, D’Artagnan de România

Pasionat al filmelor cu muschetari, campionul olimpic Mihai Covaliu şi-a îndeplinit visul de a ajunge printre cei mai buni sabreri din lume. Deşi nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte viitorul său, sportivul spune că va rămâne alături de scrimă, fie pe planşă, fie lângă, ca antrenor.

Imaginea cu palmele lui Mihai Covaliu, pe care îşi scrisese, la repezeală, cu pixul numele celor doi copii ai săi, Vlad şi Elena, a putut fi văzută de o lume întreagă la festivitatea de premiere a probei de sabie de la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Desigur, ea a provocat cea mai mare bucurie în rândul familiei şi a celor apropiaţi care, aflaţi în faţa televizorului, au încercat să-i transmită de la distanţă încurajările. La două luni de la obţinerea acestei performanţe, Mihai se bucură de faptul că în sfârşit poate petrece mai mult timp alături de copiii săi.

“Trebuie să fiu şi eu tată, să-i văd cum cresc, căci nu prea am apucat în acest an, cu toate competiţiile la care am participat”, ne-a declarat campionul olimpic de la Sydney. Deocamdată, este indecis în ceea ce priveşte viitorul său pe planşă. “Nu ştiu dacă voi continua ca sportiv sau ca antrenor, dar cu siguranţă voi rămâne alături de scrimă”, spune Cova. Cum primele competiţii se vor desfăşura în luna ianuarie anul viitor, are destul timp de gândire.

Aleea Succeselor

Deocamdată se bucură de faptul că medalia sa de la Beijing i-a adus un loc pe Aleea Succeselor din parcul Herăstrău şi apreciază această iniţiativă. “Este un început timid, dar este bine că se întâmplă. Cred că toţi cei care şi-au reprezentat cu succes ţara, nu numai din domeniul sportului, ar trebui apreciaţi astfel”, spune Covaliu.

Această recompensă este ultima dintr-un lung şir pentru o medalie pe care Mihai o consideră cea mai valoroasă din carieră. “În 2000, nimeni nu ştia cine sunt. Acum a fost mult mai greu, aveam ceva de demonstrat şi toţi voiau să mă bată”. Victoria a fost dedicată fiicei sale, născută anul acesta “pentru că i-am promis înainte să plec că şi ea va avea o medalie la fel cum a avut şi fratele ei în 2005”.

Aprecierile au venit şi de la Octav Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic Român, care declara atunci: “Mihai este un exemplu pentru că dacă a luat o medalie de aur acum opt ani, nu s-a oprit, a mers mai departe, şi după opt ani a luat această medalie. E marca unui mare sportiv.”

De la dribling la asalt

Înainte să-şi dovedească adversarii cu sabia, Mihai Covaliu a încercat să treacă de aceştia prin dribling. Fotbalul a fost primul sport practicat de campionul roman, şi la şapte ani era atacant la una dintre grupele de copii de la FC Braşov. Firea energică şi spiritul de luptător s-au manifestat cel mai bine după ce Mihai a ajuns în sala de scrimă. Aventura micuţului muschetar a început în clasa a treia la Clubul Tractorul, cu sabia, armă pe care nu a părăsit-o nici astăzi şi cu care a obţinut toate succesele din carieră.

Exact în stilul favoriţilor săi din filmele de capă şi spadă, Covaliu a început să câştige luptă după luptă, adunând numeroase trofee în competiţiile naţionale la nivel de copii şi juniori.

La 18 ani cucerea Memorialul Rohonyi şi drumul către marea performanţă îi era deschis. Chiar dacă în acel an, 1995, pierdea un meci dintr-un concurs în faţa fratelui său mai mic Alin, membrul familiei Covaliu care reuşea cele mai mari succese avea să fie Mihai.

A vrut să se lase în 1999

În 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, Mihai Covaliu reuşea locul 7 cu echipa României şi se clasa printre primii 32 de sabreri la individual.

După trei ani de muncă a venit următorul succes, cel de la Campionatele Europene, unde obţinea medalia de argint cu echipa, performanţă ce a asigurat naţionalei de sabie a României un loc la Jocurile Olimpice de la Sydney. Poate că cea mai mare performanţă de până acum a lui Mihai nu ar fi venit niciodată dacă mama sa nu ar fi intervenit atunci când sabrerul a vrut să se lase de sport, în 1999.

Ascultând însă sfaturile mamei sale, Covaliu a rămas pe planşă şi a uimit o lume întreagă la Sydney, unde nimeni nu îi acorda vreo şansă. A cucerit a treia medalie de aur a scrimei româneşti, după cele reuşite de Ion Drâmbă în 1968 şi de Laura Badea în 1996. “Visam să ajung la un moment dat să calc pe urmele idolului meu D’Artagnan şi să mânuiesc sabia ca nimeni altcineva. Visul mi s-a împlinit la Sydney, unde am devenit cel mai bun din lume. Acea medalie de aur  mi-a adus şi o poreclă pe măsură: D’Artagnan”.

Parcursul bun a continuat şi în 2003, la Havana, unde avea să cucerească medalia de argint la Campionatele Mondiale, după o finală pierdută cu rusul Vladimir Lukashenko. A urmat apoi  un an olimpic greu, mai ales că lumea sabiei era cu ochii pe el după succesele în lanţ. Competiţia de la Atena din 2004 a fost una dură, şi Mihai nu reuşea decât o clasare pe locul al şaptelea.

Medalia lui Vlad, mezinul familiei

Însă revanşa avea să vină în anul imediat următor, la Campionatele Mondiale de la Leipzig. Atunci, Mihai câştiga medalia de aur la doar câteva zile după ce soţia sa, Irina, îl născuse pe Vlad, primul copil al familiei Covaliu. “Nu am apucat să stau cu Vlad decât o zi pentru că a trebuit să plec la Leipzig. Am tras cu gândul la el în această competiţie şi am câştigat. Cum voi ajunge acasă, îi voi atârna medalia de gât, pentru că i se datorează”, spunea la acea vreme campionul.

Drumul către Beijing a fost marcat de două medalii de bronz, ambele la Europene, în 2007 şi 2008, care aveau parcă să prevestească treapta a treia a podiumului de la Jocurile Olimpice din acest an.

O familie fericită

Familist convins, Mihai Covaliu este căsătorit din anul 2001 cu Irina (foto), fostă sabreră, actualmente antrenoare. Cei doi s-au cunoscut într-un cantonament la Buşteni, acum mai bine de 10 ani, şi de atunci au rămas împreună, reuşind să se ţină departe de paginile tabloidelor.

Au doi copii, Vlad, născut în 2005, şi Elena, care a venit pe lume în acest an, în martie. Dacă Elena nu a realizat în vară performanţa tatălui ei, în schimb Vlad a înţeles din gesturile mamei şi a bunicilor săi că tatăl său a câştigat.

Irina Covaliu a văzut asalturile lui Mihai către medalia de bronz din vară la casa părinţilor ei din Teleorman. Ora matinală a primului asalt nu a fost o problemă, toţi aşteptând cu nerăbdare concursul, iar Irina a fost atât de emoţionată încât nu a avut curajul să vorbească cu soţul ei la telefon înaintea concursului.

Profil

Data naşterii: 05.11.1977
Locul naşterii: Braşov
Arma: Sabie
Mâna: Dreptaci
Palmares:
Jocurile olimpice
Aur – 2000, Sydney
Bronz – 2008, Beijing
Campionate mondiale
Aur – 2005, Leipzig
Argint – 2003, Havana
Bronz – 2001, Nimes; 2002, Lisabona
Campionate europene
Bronz – 2001, Koblenz; 2002, Moscova
Bronz – 2005, 2007, 2008 (pe echipe)