Luaţi-le fotbalul!

Dacă e ANTIFOTBAL, atunci să fie Anti-Fotbalul-de-acum şi Pro-Fotbalul-pe care îl visam. Să începem, aşadar, cu începutul – mai precis, cu raportul de criză. E începutul sfârşitului.

Dacă e ANTIFOTBAL, atunci să fie Anti-Fotbalul-de-acum şi Pro-Fotbalul-pe care îl visam. Să începem, aşadar, cu începutul – mai precis, cu raportul de criză.

E începutul sfârşitului. Strigătele de groază se aud cel mai tare dinspre Giuleşti. Şi se aud mai tare chiar decât acel cutremurător “Pentru faima lui Dan Coe-Ahoe!” al galeriei lui Mincea din anii ’80. Este însă doar ţipătul care acoperă rumoarea din jur. Bate vântul prin toate conturile, de toate culorile.

Cardurile de salarii ale “vedetelor” autohtone sau importate sunt mai uşurele ca niciodată. Teatrul de iluzii stă să cadă, decorul de carton s-a muiat la prima ploaie.

Ce s-a întâmplat? “Oamenii de fotbal” ai României, personaje pe cât de goale pe dinăuntru, pe atât de intens mediatizate, au confiscat fenomenul. L-au transformat într-un fel de tripou proprietate personală.

O plăcere pentru scumpă, ca un Maybach, care te scoate imediat din mulţime şi trezeşte instantaneu admiraţia mahalalei. “Am ekip’ d’fotbal, beiiii!” – cam asta-i filosofia, în rezumat.

A venit criza şi, odată cu ea, a secat şi rezervorul de bani din speculaţii imobiliare, din şmenuri cu terenuri de la Primărie sau din  vopsit faţade pentru ministere cu bani cât pentru a ridica un building pe Wall Street. Strânşi la pungă, “oamenii de fotbal” nu mai au cu ce să-şi întreţină plăcerea.

Mai uşor cu lăutarii…

Se anunţă falimente răsunătoare. Două cluburi de Divizia B s-au desfiinţat deja. Dumnezeu ştie ce-o fi mai jos…Viteji cavaleri ai businessului autohton, oameni care, atunci când se privesc în oglindă, se cred modele de succes şi-au dat în fotbal măsura adevăratei lor capacităţi manageriale. Cluburi subcapitalizate. 

Lipsa proiectelor multianuale. Inexistenţa unei categorii de manageri fotbalistici calificaţi ( cine să-i şcolească, cine să aibă nevoie de ei?). Instabilitate financiară. Un fotbal amator, în fond, incapabil să se întreţină singur, dependent de injecţiile financiare ale patronilor.

Aceştia s-au dovedit incapabili să organizeze în mod eficient spectacolul celui mai îndrăgit joc sportiv din România. Ba, mai rău, au produs atâta scandal, au apelat la practici atât de dezgustătoare şi s-au bazat pe oameni atât de nefrecventabili încât au alungat de pe stadioane exact publicul dornic să plătească pentru a urmări spectacolul favorit. Au păstrat însă aproape falangele de tineri cu capete rase, care cer gratuităţi pentru a da cu pumnul.

Soluţii? Ar fi, şi încă simple. Fotbalul trebuie luat din mâinile celor care l-au murdărit şi redat adevăraţilor săi proprietari: comunităţile locale şi de suporteri. Fotbalul reprezintă un factor de coeziune pentru comunităţi, iar implicarea reprezentanţilor acestora are un control public asupra banilor şi practicilor din fotbal.

Chemate în structurile de acţionariat şi decizie, cluburile de suporteri i-ar readuce în fenomen pe cei dornici să plătească pentru spectacol. Lângă toate acestea, contribuţiile companiilor şi persoanelor cu putere financiară ar însemna mai curând gesturi de responsabilitate socială.

Poate că un asemenea sistem de organizare nu ar mai garanta bugete de nivelul celor de acum. Dar fotbalul ar ieşi din manelism şi ar intra pe un drum la capătul căruia s-ar putea afla un viitor mai bun şi ceva mai curat.