VIDEO Jafuri de milioane în vreme de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce monedele naţionale se luptă să supra­vieţuiască pe o piaţă dominată de incertitudine, există o singură valoare care creşte în mod constant, la nivel mondial: aurul. Iar hoţii ştiu unde să dea lovitura!

Criza economică, spun specialiştii în probleme de securitate, a scos hoţii la drumul mare. Potrivit statisticilor, numărul jafurilor la nivel mondial a crescut cu 150% faţă de anul precedent.

Experţii Interpol se întrunesc lunar pentru a elabora strategii de luptă împotriva bandelor criminale sau a celor „aristocratice".

Conform unui raport Interpol publicat în „Herald Tribune", bandele sud-est europene acţionează fără scrupule, recurgând la violenţă - victimele sunt bătute, terorizate, împuşcate, deseori mortal - pentru sume de multe ori derizorii, în timp ce „aristocraţii" sunt hoţi eleganţi, ingenioşi, care, deşi agită arme şi iau ostatici, se feresc să facă victime, dar dau „tunuri" serioase, nu se încurcă în mărunţişuri.

Brutele din Carpaţi

Şi România a fost în ultima vreme scena unor jafuri armate cu victime. În fiecare lună s-au înregistrat tâlhării la case de schimb valutar, de amanet şi la sucursale ale unor bănci.

image

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în acest an s-au produs peste 20 de jafuri armate la nivel naţional, adică cu 300% mai multe decât în 2008. Prejudiciul total produs în urma comiterii de tâlhării prin ameninţare cu arme de foc a fost în 2009 de peste un milion de lei şi 14 kilograme de aur.

Din totalul prejudiciului înregistrat pe parcursul anilor 2008 şi 2009, a fost recuperat numai 30%. Tâlhăriile din 2009 au debutat în România la 24 ianuarie, când mai multe persoane mascate au atacat-o cu o sabie artizanală pe angajata unei case de schimb valutar din Constanţa, furând 10.000 de euro.

Cinci zile mai târziu a fost înregistrat un atac armat la o casă de schimb valutar din Braşov, soldat cu două victime. La jumătatea lunii februarie, două persoane înarmate, purtând cagule, au intrat într-o filială a Băncii Transilvania din Cluj-Napoca, au lovit angajaţii şi au furat 246.000 de lei.

La 2 mai, o casă de schimb valutar din centrul municipiului Galaţi a fost jefuită de doi indivizi mascaţi. La sfârşitul lunii iunie, două persoane mascate şi înarmate au intrat într-o sucursală a Băncii Carpatica din Constanţa şi au furat 80.000 de lei.

În iulie, două persoane înarmate cu o sabie, purtând cagule, au pătruns într-un magazin de bijuterii din Năvodari, de unde au furat bijuterii în valoare de 15.000 de lei. Alt jaf s-a comis la o casă de amanet din Constanţa, de unde s-au furat 11.000 de lei şi mai multe bijuterii din aur.

În august a avut loc un jaf armat la o casă de schimb valutar aparţinând Automobil Clubul Român (ACR) Bucureşti din centrul Târgoviştei, de unde s-au furat aproximativ 40.000 de lei. Alt jaf armat a fost comis la o casă de schimb valutar din Constanţa, de unde atacatorii au sustras 40.000 de lei.

La 14 septembrie, patru indivizi mascaţi, înarmaţi cu pistoale şi săbii, au atacat personalul unui magazin de bijuterii şi ai unei case de amanet din centrul municipiului Călăraşi, furând opt kilograme de bijuterii. O maşină de transport valori a fost atacată în Pasul Gutâi, iar jefuitorii au luat 240.000 de lei.

În octombrie, doi bărbaţi mascaţi au jefuit un magazin de bijuterii din Sebiş, judeţul Arad, agresând-o brutal pe vânzătoare, furând bijuterii din aur în greutate de 800 de grame.

„Panterele Roz", „aristocraţii" hoţilor

Nu numai în România se constată o explozie a numărului de jafuri. Anul 2009 a fost considerat de specialiştii de la Interpol cel mai bogat în „evenimente" din ultimii 60 de ani.

Valoarea aurului a urcat constant, depăşind, la începutul lunii noiembrie, valoarea de 1.000 de dolari uncia, un record! Este vremea marilor lovituri, avertizează judiciariştii. Dintre „aristocraţi", de departe cei mai renumiţi sunt cei din gruparea „Panterele Roz", botezată astfel de Scotland Yard, după numele şi modul de operare al hoţilor din celebrul film.

image

Iniţial, s-a crezut că ei sunt autorii jafului de la renumitul magazin londonez de bijuterii Graff, din august, mai ales că îl mai prădaseră o dată, în 2003, de bijuterii în valoare de 23 de milioane de dolari.

În august, hoţii au sosit cu taxiul, îmbrăcaţi elegant, ca nişte potenţiali clienţi, şi au plecat cu 43 de bijuterii, încrustate cu 1.437 de diamante, în valoare de 40 de milioane de dolari. Compania care asigură produsele Graff a oferit o recompensă de un milion de dolari pentru informaţii vitale care vor duce la arestarea hoţilor, o sumă record.

„Aristocraţii" care au operat la Graff au făcut multe greşeli, fiind catalogaţi drept imitatori ai „Panterelor Roz".

Aceştia din urmă sunt maeştri ai deghizării, însă nu recurg la stilişti. Scotland Yard a dezvăluit că doi dintre hoţii care au acţionat în august au petrecut câteva ore în atelierul unui stilist renumit de pe Covent Garden, la care se programaseră cu două săptămâni înainte.

Pentru suma de 450 de dolari, cei doi s-au „îmbătrânit" cu câţiva ani, cu ajutorul unor adaosuri de latex, scalpuri şi peruci, dând pielii un ton mai întunecat.

Când au fost difuzate imaginile capturate de camerele de supraveghere din magazin, stilistul şi-a recunoscut imediat clienţii. Din atelierul acestuia, detectivii au ridicat probe care au furnizat material ADN. În prezent, poliţia londoneză a arestat zece suspecţi. Paguba nu a fost însă recuperată.

În luna mai, poliţia pariziană a efectuat două arestări la vârf din rândul „Panterelor": Zoran Kostici, socotit „Naşul" grupării, şi croatul Nicolai Ivanovici. Cu o săptămână înaintea arestării, aceştia au jefuit un magazin de bijuterii din Lausanne, Elveţia, de unde au furat ceasuri în valoare de două milioane de dolari.

Jefuirea magazinului Harry Winston din Paris, în decembrie 2008, este socotită tot „opera" lor, deşi acolo acţionaseră patru cucoane cu busturi apetisante, care luaseră ochii paznicilor, până ce divele au scos pistoale Magnum şi o grenadă.

Au plecat cu bijuterii în valoare de 108 milioane de dolari (85 de milioane de euro). În urma analizării imaginilor luate de camere s-a constatat că erau bărbaţi deghizaţi.

image

Potrivit Interpol, banda „Panterelor" numără în jur de 200 de membri, în majoritate foşti militari din Balcani. Sunt autorii a peste 100 de jafuri, în 30 de ţări, în valoare de peste 200 milioane de dolari.

În Tokio au descins de pe biciclete, purtând uzualele măşti împotriva smogului, care ­s-au dovedit utile şi împotriva gazului lacrimogen pe care l-au împrăştiat în magazinul de bijuterii. Au plecat atunci cu piese în valoare de un milion de dolari.

Lovitură în mai puţin de două minute

La 15 aprilie 2007, atacatorii au folosit două maşini furate, marca Audi A8, ca să jefuiască unul dintre cele mai scumpe magazine de bijuterii din mallul Wafi City din Dubai. Au intrat cu maşinile în mall agitând armele şi în numai un minut şi 45 de secunde au plecat cu diamante în valoare de 14 milioane de dolari.

Potrivit şefului poliţiei locale, locotenent-general Dhabi Khalfan Tamim, tâlharii au folosit arme de jucărie, iar pentru a li se pierde urma au dat foc uneia dintre maşini şi au ascuns bijuteriile într-o maşină închiriată. La şase ore după producerea atacului, trei suspecţi au fost arestaţi, doi din Emiratele Arabe Unite şi unul dintr-o ţară est-europeană membră UE.

Membrii est-europeni ai bandei foloseau paşapoartele victimelor pe care ­le-au ucis în confruntări mai vechi, iar unul dintre arestaţi avea asupra lui 14 paşapoarte false. Totodată, unul dintre cei arestaţi, denumit "secretarul general" de membrii bandei, se afla pentru prima oară în Emirate. Autorităţile nu au dezvăluit numărul exact al celor implicaţi în lovitura din Dubai.

Europa de Est, cuibul bandiţilor

image

Capii bandei „Panterele roz" îşi au reşedinţele în Nisa, Zagreb şi Belgrad. Anchetatorii spun că acolo aceştia se dau drept oameni de afaceri „cinstiţi", cu investiţii masive în imobiliare, mai ales în regiunea Podgorica, Muntenegru.

Deocamdată, însă, nimeni nu a reuşit să demonstreze cu probe clare legătura dintre autorii jafurilor-record şi afaceriştii „respectabili" din Croaţia şi din Serbia. Însă cei de la Interpol cred că „Panterele" şi imitatorii lor sunt în continuare în căutarea următoarei lovituri.


Urmăriţi imagini video din timpul jafului de la mall-ul Wafi (Dubai)!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite