Indolenţa ne va scufunda în anonimat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Indolenţa ne va scufunda în anonimat
Indolenţa ne va scufunda în anonimat

Epoca sporturilor pe apă, când talentul şi sacrificiul unor campioni erau de ajuns pentru a ne menţine în top, a apus.

Condiţiile pentru practicarea sporturilor pe apă în România lipsesc cu desăvârşire. Nu trebuie nici măcar să fi neapărat un iubitor al acestui domeniu pentru a observa acest lucru cu ochiul liber. Din păcate, lumea s-a obişnuit deja cu această situaţie. Într-o ţară în care o întreagă flotă a dispărut din senin, mai ceva ca în poveştile despre triunghiul Bermudelor, probabil că nimic nu ar mai trebui să te mire.

 Recent, am avut ocazia să asist la Campionatul Mondial de Canotaj de la Poznan. Nu o să vă plictisesc acum cu o comparaţie despre ce mari şi tari sunt polonezii şi ce vai şi amar este de capul nostru în materie de facilităţi pentru acest sport. Ar fi o chestiune de prisos şi probabil nu ar face decât să învârtă şi mai mult cuţitul în rană iubitorilor de canotaj.

Pe moment eşti nelămurit de ce o ţară din fostul bloc comunist, la fel ca şi noi, poate organiza la nivel înalt un asemenea eveniment de talie internaţională, pe când România, o ţară care a dat zeci de campioni în canotaj şi kaiac-canoe, are probleme inclusiv cu desfăşurarea campionatelor naţionale din cauza mitocăniei celor care au vile în preajma lacului Snagov.
Motivele acestei discrepanţe uriaşe ar trebui căutate însă în ograda noastră.

Timp de câteva decenii ne-am furat singuri căciula şi, culcaţi comod în fotolii, ne-am simţit mândri că suntem români atunci când legende ca Ivan Patzaichin sau Elisabeta Lipă făceau ca imnul României să răsune în toate colţurile planetei. Epoca romantică a sporturilor pe apă, când talentul şi sacrificul unor campioni era de ajuns pentru a ne menţine în top, a apus însă demult, iar noi riscăm să dispărem din elită în stilul dinozaurilor din Jurasic. Indolenţa autorităţilor riscă să ne scufunde în anonimat.

În avionul către Poznan, am avut ocazia să dialoghez cu un om de afaceri olandez ce ne-a vizitat de multe ori ţara în ultimele două decenii. Mi-a vorbit relativ frumos despre plaiurile mioritice, despre progresul înregistrat faţă de primii ani postdecembrişti. A strâmbat însă din nas când ne-am oprit la capitolul sporturilor pe apă. Ca mulţi alţi batavi, interlocutorul meu era un mare iubitor al acestui domeniu. Are ambarcaţiuni cu vele în Olanda, iar copiii săi fac canotaj şi yachting. „Am fost la Constanţa cu nişte treburi. Iubesc tot ce înseamnă sport pe apă şi am vrut să îmi satisfac nebunia şi acolo. Am rămas însă surprins în mod negativ că nu există prea multe condiţii într-un oraş care are totuşi ieşire la mare“, a ridicat acesta nedumerit din umeri.

Destul de jenat de criticile olandezului, am schimbat apoi subiectul. Mi-am luat însă revanşa în avionul de întoarcere, unde ne-am întâlnit din nou. M-am lăudat bineînţeles cu cele două medalii obţinute de canotoarele noastre la Mondiale. Ba mai mult, nu am putut să nu omit faptul că echipajul nostru de 8+1 le-a depăşit în bătălia pentru locul 2 chiar pe conaţionalele sale!

Analizând la rece, îmi dau seama acum că am câştigat doar o bătălie de imagine, nu şi războiul. Suntem aşi la caterincă, dar oare „băşcălia, salvează România?!“...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite