Înapoi în timp pe drumuri de ţară

Înapoi în timp pe drumuri de ţară

La un an de când şi-a însuşit cea mai veche şi mai de preţ medalie olimpică dintre probele sportive, Puşa încă nu poate să uite traseul parcurs până a ajuns la apogeul carierei sale: prima etapă, o potecă pe dealurile din spatele casei.Constantina Diţă şi-a petrecut vacanţa de vară, ca de obicei, acasă, în mijlocul familiei sale, în satul natal Spahii din comuna Turburea, judeţul Gorj.

Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, stabilită în America şi venită în vacanţa de vară alături de fiul ei, Rafael, la locurile de baştină, şi-a valorificat la maximum timpul petrecut în România: a ajutat nu doar la treburile gospodăreşti, ci a concurat după zece ani în faţa propriului public, la Campionatele Naţionale.

Acasă, în satul Spahii – unde am întâlnit-o într-o dimineaţă a săptămânii trecute – luptătoarea  de pe pistă se transformă rapid în păpuşa de odinioară, bucălată, cu cârlionţi bălai şi cu ochi albaştri pe care toţi o strigau „Puşa”- nume care i-a rămas până în ziua de astăzi.

Antrenament  pe potecile dintre vii 

Pentru familia sa, ea a rămas aceeaşi zgâtie de copil căreia îi plăcea să fie prima în toate. „Când mergeam la câmp, la sapă, ea ne-o lua înainte la toţi şi când termina rândul ei venea şi le ajuta şi pe celelalte surori”, începe să rememoreze mama campioanei frânturi din viaţa copiilor ei.

La 75 de ani, tanti Ileana nu-şi aduce aminte ca odraslele sale să-i fi pricinuit vreun necaz major. „Am avut copii ascultători. Unde i-am trimis, acolo au mers: la grădină, la vie, cu animalele, în piaţă. Nu s-au dat la o parte de la muncă”, spune părintele, care totuşi găseşte, într-un colţişor al sufletului, o mică nerespectare a cuvântului ei.

„N-am fost de acord să facă sport, ci voiam să continue cu şcoala. Şi când era ora să plece la antrenament cam lăsa munca neterminată. O strigam să se întoarcă, dar ea fugea lipa-lipa, lipa-lipa. Acum sunt mulţumită că şi-a ascultat chemarea”, zâmbeşte resemnată mama campioanei.  Visul de a deveni ca Maricica Puică, pe care o văzuse alergând la Olimpiada din 1984, de la Los Angeles, a împins-o pe Puşa să înceapă să se antreneze singură în perioada adolescenţei.

Nu pe drumul principal, deoarece ar fi încurcat căruţele, tractoarele, oamenii, ci pe o potecă chiar în spatele casei, între dealurile cultivate cu vii.

„Aici veneam şi fugeam uşor din cauza terenului care nu este uniform”, ne arată campioana prima sa etapă de pregătire în drumul său spre aurul olimpic, care s-a transformat între timp într-o pajişte întinsă străjuită de nişte ridicături de pământ.

„Înainte, pe deluşoarele astea era viţă-de-vie, care făcea nişte struguri cu boabe mari. Însă, după Revoluţie, oamenii au luat pământul, nu au mai ştiut să aibă grijă de vie şi le-au scos pe rând. A rămas doar iarbă unde vin băieţii, printre care Rafael, când e în vacanţă aici, şi joacă fotbal”, spune cu nostalgie Puşa, care ne îndrumă puţin mai sus, pe un drum în pantă, pe care se dădea cu sania iarna, când era copil.

Pe poteca dintre vii a alergat până a descoperit-o antrenorul Mircea Zorilă la un cros în clasa a XII-a. „Atunci am câştigat cei 800 de metri şi la fete, şi la băieţi, iar domnul antrenor mi-a făcut abonament până la Târgu Jiu ca să pot merge să mă antrenez acolo pe stadion”, îşi mai aminteşte Puşa, care a mai lucrat apoi în două fabrici de mobilă din oraş pentru a se putea întreţine. 

A cântat la chitară în liceu

Poteca dintre vii, pe care se antrena odinioară Puşa, a devenit acum  pajişte de joacă pentru copiii satului  Fotografii: Cătălin Tudorică

Moştenind talentul artistic al tatălui său, decedat în urmă cu mai bine de un sfert de veac, care înveselea oamenii satului prin ritmurile scoase din pliatul acordeonului, Puşa a vrut neapărat pe la 14 ani să ştie să cânte la chitară.

„Mi-am cumpărat chitară atunci şi mergeam kilometri buni până la o prietenă în satul vecin să mă înveţe acordurile”, îşi aminteşte campioana, care mai are şi acum chitara, însă preluată de una dintre nepoţelele ei.

 Cu un simţ al diapazonului foarte ridicat, Constantina a reuşit să intre şi în grupul de folk al liceului, unde cânta pe la serbări. „Chiar eram talentată. N-am mai pus mâna pe chitară cred că de pe atunci şi nici nu ştiu dacă aş mai şti să cânt. Poate doar puţin ajutată aş mai recunoaşte din acorduri”, mărturiseşte atleta, care mai avea încă o afinitate: pentru ştiinţele exacte.

„Mi-au plăcut matematica şi fizica foarte mult în şcoală, iar părinţii voiau să merg să dau la facultate la subingineri. Chiar au fost supăraţi mult timp când eu am ales să fac sportul în loc de carte. Voiau ca fata lor să se realizeze, să nu fie la sapă ca ei”, povesteşte atleta, care este sigură că între sport şi matematică există totuşi o legatură.

 „De la măsurarea distanţei, a pasului, a timpului la suta de metri până la bătăile inimii, toate trebuie calculate ca la carte”, adaugă campioana. 

Alergam pe drumurile din spatele caselor cu gândul că o să ajung, la un moment dat, ca idolul meu, Maricica Puică.

Constantina Diţă
campioană olimpică

Rafael, pe urmele mamei

La 14 ani şi jumătate, fiul Constantinei are cu cine semăna. Pe lângă abilităţile sportive, făcând trei sporturi deodată, Rafael este la clasa de avansaţi de matematică şi gramatică. „Fac fotbal, baschet şi mai nou tenis. În cursul săptămânii am antrenamente, iar în weekend, meciuri. Însă, dintre toate fotbalul îmi place cel mai mult”, spune Rafael, care va avea de anul viitor dublă cetăţenie.

Şi pentru a nu o mai deranja pe mama de la antrenamente care îl duce cu maşina peste tot, fiul campioanei abia aşteaptă să-şi ia carnetul. „Mai am un an şi jumătate că în America se conduce de la 16 ani”, spune nerăbdător Rafael.

Nu participă la Mondiale

Din cauza programului schimbat aproape total după câştigarea medaliei de aur la Olimpiada de la Beijing, Constantina Diţă nu a mai avut timp să se pregătească aşa cum trebuie.

 „În primul an eşti invitat peste tot şi atunci antrenamentul rămâne în urmă. Aşa că m-am decis să nu particip la Campionatele Mondiale de la Berlin, că nu vreau să fac doar act de prezenţă. Nu vor participa nici vicecampioana olimpică, nici locul 6 ”, spune atleta, care pe lângă slaba pregătire are dureri mari la picior.

 „La Naţionale a fost o ambiţie de-a mea să particip deoarece n-am mai alergat pe pistă în ţară de zece ani. Am alergat şi am câştigat 10.000 de metri şi 5.000 de metri chiar dacă am făcut infiltraţii chiar la durere şi antiinflamatoare la şold”, spune Puşa.

Însă programul pe care îl are de aproape un an, nu-i displace campioanei, care are acum oportunitatea nu doar să călătorească prin întreaga lume, ci să se întâlnească cu diferite personalităţi. “Acum e momentul meu de glorie şi îmi place!”, spune şăgalnic sportiva.

Colţul cu trofee

Chiar dacă la Spahii îşi petrece cel mult o lună-două pe an, Constantina are camera şi colţul ei de glorie, chiar în living. „Sunt o parte din cupele pe care le-am câştigat înainte de a pleca în America”, spune Puşa. Dormitorul ei este decorat în culori purpurii, iar pe peretele de deasupra patului atârnă un tablou cu specific chinezesc, în aceleaşi tonuri. „Mie îmi place foarte mult cultura orientală şi de aceea am ales şi aici şi în living tablouri din Asia”, adaugă sportiva.

Are un salon deschis în Bucureşti

Nu ştie ce afacere ar putea deschide în România, însă pentru moment Puşa se mulţumeşte cu un salon de înfrumuseţare deschis împreună cu sora sa mai mică, Irina. „L-am deschis acum câţiva ani, însă de săptămâna aceasta ne mutăm în altă parte. Am învăţat să-l manageriez din mers”, spune mezina familiei Diţă, care are multe cliente din lumea sportului.

O zi din vacanţa campioanei

Irina, Puşa, tanti Ileana, Rafael şi Ana, într-una din zilele obişnuite de vacanţă

Casa de vacanţă a campioanei se află la câteva sute de metri de cea părintească, aflată acum în renovare. „De obicei aici tragem toţi fraţii, nepoţii, prietenii şi ne întâlnim la sărbători, în concedii”, ne arată Puşa imobilul pe un nivel cu o curte imensă cu flori şi o grădină de legume pe măsură.

Leagănul din curte, locul de meditaţie pentru familia Diţă

„Aici stă sora mea mai mare, Ana şi soţul ei. Împreună cu mama au grijă de toate. Când ajung şi eu, le mai întind o mână de ajutor. De exemplu, ieri am făcut pastă de roşii”, spune Constantina, arătând că nu a uitat de unde a plecat şi mai ştie încă secretul legumelor. 

Duminica merge la biserică

Constantina este înnebunită după trandafiri

Chiar dacă programul său obişnuit s-a schimbat în ultimul an, acum întâlnirile de profil luând locul concursurilor, totuşi, când vine acasă Puşa respectă acelaşi răsfăţ.

„Mă trezesc pe la 6-7 că aşa sunt obişnuită, ca atunci când făceam antrenamente dimineaţă.Când însă nu e de treabă prin gospodărie, merg în vizită sau primesc vizite de la prieteni şi fraţi. Îmi place foarte mult să mergem şi la mănăstiri. Şi în America merg aproape în fiecare duminică”, povesteşte atleta, care s-a antrenat pentru Campionatele Naţionale, de săptămâna trecută, atât pe stadionul de la Tg. Jiu şi chiar la Bucureşti pe cheiul Dâmboviţei.