Huţupan, îngerul păzitor dintre buturi

Portarul echipei naţionale de handbal a României spune că secretul performanţelor sale îl reprezintă munca, ambiţia şi dorinţa de a face performanţă. A câştigat tot ceea ce se putea câştiga, a făcut senzaţie şi i-a obligat pe specialişti să o declare cel mai bun portar al lumii. Pe scurt, acesta ar fi portretul Luminiţei Huţupan.

Apără parcă de când lumea poarta naţionalei feminine de handbal şi o face de cele mai multe ori aproape perfect. Pune suflet, se agită, îşi încurajează colegele, iar atunci când rezultatul doare, găseşte mai mereu o modalitate de a-şi mângâia coechipierele, chiar şi atunci când vina le aparţine altora.

Provine dintr-o familie numeroasă

Totul a început acum 27 ani, la Piatra Neamţ, când „Huţu”, aşa cum o alintă cei apropiaţi, a trecut pentru prima dată pragul sălii de handbal. Provenea dintr-o familie numeroasă, cu şase fraţi, dar asta nu a oprit-o să viseze. Primii săi antrenori, Valentin Dan şi Ovidiu Ţoc, au realizat repede că pot modela o viitoare mare handbalistă. Şi nu s-au înşelat absolut deloc. Deşi era mică şi plinuţă, Luminiţa a dat dovadă de o ambiţie şi de o perseverenţă ieşite din comun. Şi desigur, mult talent. Peste ani şi ani, Luminiţa Huţupan a ajuns să fie considerată simbolul unor echipe cu firmă în handbalul european.

A fost doar a patra opţiune la Oltchim

Luminiţa îşi aminteşte şi cum a ajuns la Oltchim, primul club mare din cariera sa prestigioasă. „Eram în 1998 când domnul Alexandru Mengoni, fost antrenor la Oltchim, mi-a propus să merg la Vâlcea. El a vorbit cu cei de acolo şi a aranjat totul, dar, odată ajunsă, am avut de-a face cu o concurenţă acerbă. La început am fost doar a patra variantă pentru că acolo apărau Elisabeta Roşu, Delia Dumitru şi Stăncuţa Guiu.

Nu m-am speriat, am muncit enorm şi rezultatele au apărut mai repede poate decât ar fi crezut unii”, povesteşte Huţupan. La început a jucat foarte puţin, dar şansa i-a surâs curând. Într-un meci cu Rulmentul Braşov, tehnicianul Lucian Râşniţă, care antrena pe atunci Oltchimul, a băgat-o în poartă în a doua repriză. Iar Luminiţa nu a dezamăgit, reuşind un meci de senzaţie. În scurt timp, a ajuns titulară atât la Oltchim, cât şi la naţională.

A cucerit Liga Campionilor de trei ori

A scris istorie la Oltchim Râmnicu Vâlcea, în Slovenia, la Krim Ljubljana, şi în Macedonia, la Kometal Skopje, dar şi la echipa naţională. A adunat nenumărate trofee cu toate echipele la care a evoluat. A cucerit de două ori Liga Campionilor cu Krim Ljubljana şi o dată cu Kometal, dar şi Supercupa Europei, cu Krim şi cu Oltchim.

Cu Oltchim a mai câştigat şi Cupa Cupelor, acum două sezoane, dar şi nenumărate titluri naţionale. Atât de multe, încât nici nu le mai reţine numărul. Lucru valabil şi în Slovenia, unde în cei şase ani a câştigat şase titluri şi tot atâtea cupe ale acestei ţări. La toate acestea se adaugă alte două finale de Liga Campionilor, disputate în 2004 şi în 2006. Plus, încă o finală de Supercupa Europei.

Şi ca o completare a excepţionalei sale cărţi de vizită, Luminiţa Huţupan a fost declarată în 2000 cel mai bun portar al Europei, iar în 2005 cel mai bun portar al lumii. „Nu mă consider vedetă, dar sunt conştientă de valoarea şi de performanţele pe care le-am realizat pe teren. Toate sunt ale mele, tot ceea ce am făcut am făcut prin muncă şi ambiţie şi nimeni ­nu-mi poate pune sub semnul îndoielii rezultatele şi caracterul”, susţine Luminiţa.

Şi totuşi, viaţa Luminiţei nu a însemnat doar un lung şir de succese, ci a marcat şi o mulţime de perioade mai puţin faste. Zâmbitoare, handbalista a reuşit să treacă peste toate neîmplinirile, realizând că din eşecurile de ieri pot veni succesele zilei de mâine.

Cele mai grele momente, moartea părinţilor

Puţină lume ştie că îngerul păzitor al porţii tricolorelor  apără având degetul mic al mâinii stângi rupt. A suferit deja cinci operaţii, dar asta nu contează. Important este că, graţie Luminiţei şi graţie mâinilor sale magice, naţionala României a obţinut o mulţime de rezultate de prestigiu.

„În prezent nici nu îmi mai simt acel deget, dar îl ţin pansat cu grijă. Două dintre cele trei capsule ale degetului mic îmi sunt rupte. Practic, se mai ţine doar în ultima capsulă, care e situată în palmă. Din fericire, nu mă mai doare”, mărturiseşte Luminiţa.

Dar durerea fizică nu a fost singura care i-a marcat viaţa. Celebra portăriţă a suferit enorm în două rânduri, când şi-a pierdut părinţii. Prima dată s-a întâmplat în 1996, când a fost nevoită să-şi îngroape tatăl, dar drama s-a repetat şase ani mai târziu, când Luminiţa a fost nevoită să-şi conducă mama pe ultimul drum.

„A fost cumplit de trist în ambele situaţii. Îmi amintesc că atunci când mama era grav bolnavă în spital, eu eram în Macedonia, la Kometal. A fost cumplit pentru că timp de două luni şi jumătate nu am putut să ajung în ţară şi mă durea foarte mult. Trebuia să joc şi să mă antrenez ca şi cum totul ar fi fost în ordine. Când am reuşit în sfârşit să o fac, ­i-am fost alături,  dar la scurt timp a murit”, rememorează cu tristeţe handbalista.

Antrenează portarii gratis

În urmă cu o lună, selecţionerul Radu Voina îşi anunţa colaboratorii de pe banca tehnică. Vlad Caba şi Luminiţa Huţupan au fost desemnaţi secunzii săi, cu menţiunea că „Huţu” continuă şi pe teren. De fapt, Luminiţa este antrenor cu portarii, chiar dacă nu apare cu această funcţie oficial.

„Am acceptat cu plăcere oferta domnului Voina şi îmi face plăcere să mă ocup de pregătirea colegelor mele, chiar dacă eu încă mai evoluez pe teren. Cum nu am diplomă de antrenor, eu nu apar în acte cu această funcţie şi nici nu sunt plătită pentru această muncă, dar asta nu mă deranjează deloc”, afirmă Luminiţa. Portarul echipei naţionale a mărturisit că, peste ani, şi-ar dori ca antrenoratul  să devină meseria ei.

„Am să încerc să devin şi oficial antrenor de portari, atunci când va veni momentul, dar deocamdată nu îmi fac prea multe griji în sensul acesta. Oricum, voi avea din ce să trăiesc atunci când nu voi mai juca handbal. Nu mă tem de muncă, toată viaţa mea am pus osul şi aşa voi proceda şi în continuare. Am o firmă împreună cu soţul meu, deci nu îmi fac probleme existenţiale”, declară, cu umor, Huţupan.

Visează să aibă copil şi vrea să rămână însărcinată

Portarul echipei naţionale a mărturisit că dorinţa cea mai mare a sa este să-i dăruiască soţului său, Ştefan Dinu, un copil. Împreună cu jumătatea sa, Luminiţa s-a îngrijit ca micuţul mult aşteptat să nu ducă lipsă de nimic. Familia locuieşte într-o vilă în Râmnicu Vâlcea.

Deocamdată, internaţionala va rămâne pe teren după ce şi-a prelungit contractul cu Oltchim în urmă cu câteva luni. Totuşi, înţelegerea are o clauză care îi permite acesteia să se retragă atunci când va rămâne însărcinată. „Cel mai mult îmi doresc un copil, asta ar fi cea mai mare împlinire pentru mine.

Până acum am amânat asta de dragul echipei, dar a venit momentul în care prioritar pentru mine este să devin mamă. Abia aştept să se întâmple asta ”, susţine Luminiţa Huţupan.

Curriculum Vitae Luminiţa Huţupan

Data naşterii:
6 noiembrie 1971
Locul naşterii:
Piatra Neamţ
Post în echipă: portar

Palmares:

Câştigătoare a Ligii Campionilor (de două ori cu Krim Ljubljana, o dată cu Skopje)
De două ori finalistă a Ligii Campionilor
De două ori câştigătoare a Supercupei Europei (cu Krim Ljublaja şi cu Oltchim Râmnicu Vâlcea)
De şase ori campioană naţională şi de şase ori deţinătoare a Cupei în Slovenia, cu Krim
Patru titluri naţionale şi trei Cupe ale României cu Oltchim Râmnicu Vâlcea

Conduce un Touareg

Luminiţa Huţupan a demonstrat că are talent şi în afara buturilor, infirmând clişeul răutăcios potrivit căruia femeile nu pot să fie bune şoferiţe. Luminiţa şi-a achiziţionat automobilul pe care şi-l dorea, un Volkswagen Touareg.

La naţională, pentru echipă

Portarul echipei naţionale a explicat motivele care au determinat-o să revină între buturile primei reprezentative: „Am decis să revin la echipa naţională pentru a nu le da apă la moară celor care susţin că această echipă a fost opera unui singur om“.

Căţel botezat după echipa Krim

Luminiţa Huţupan este o mare iubitoare de animale, motiv pentru care nu putea să nu adopte un căţeluş. Simpaticul patruped i-a fost dăruit de Mihai Bocan, unul dintre oficialii federaţiei de handbal. Interesant este că simpaticul căţel a fost numit Krim.