Freegans, cei care mănâncă din gunoaie

Există persoane care refuză stilul de viaţă impus de societatea de consum şi îşi dezvoltă strategii de trai alternativ, recuperând ceea ce alţii aruncă. Ei caută prin pubele mai degrabă din motive etice, decât de nevoie.

Numit generic „freeganism", noul stil de viaţă s-a dezvoltat în jurul refuzului categoric de a risipi resursele planetei. Cei care aderă la această mişcare socială vor să dovedească un lucru deja ştiut: în Occident se poate trăi confortabil folosind numai ceea ce alţii aruncă şi gestionând eficient venituri financiare infime. Numele de „freegan" este o combinaţie între „free" (liber) şi „vegan" (vegetarian) care a apărut prin anii ‘60, în timpul mişcărilor antiglobalizare. Adepţii acestei mişcări au fost primii ecologişti ai secolului al XX-lea, iar astăzi mulţi dintre ei trăiesc în aer liber, în corturi sau în căruţe, precum nomazii.

Dar, spre deosebire de nomazi, freeganii adoră să contribuie la bunăstarea comunităţii şi sunt primii care se oferă voluntari pentru a planta copaci sau flori, gata să măture şoselele, să adune gunoaiele sau pur şi simplu să sape grădinile pentru o porţie de mâncare. Ei nu acceptă însă un angajament stabil, cu contract de muncă, nu plătesc taxe şi, desigur, nu au asigurări medicale.

Hrană din gunoaie

Un freegan nu se teme de boli şi consideră că poate mânca din gunoaie orice aliment care încă nu s-a deteriorat. Ceilalţi cetăţeni privesc cu oroare cum o astfel de persoană scoate un hotdog dintr-un coş de gunoi şi îl mănâncă fără reţineri, chiar dacă fusese început de altcineva. Pentru ei însă, ideea de a consuma mâncăruri aruncate de alţii este chiar un motiv de mândrie, un simbol al frăţiei şi al respectului pentru resursele limitate ale planetei.Cei mai mulţi trăiesc pe coasta de vest a Statelor Unite, unde clima este blândă şi ceilalţi cetăţeni, „conformiştii", sunt foarte bogaţi.

Containerele de gunoi ale supermarketurilor din California se umplu în fiecare seară cu mâncare aflată în ultima zi de valabilitate, iar aşa-numiţii freegans o „recuperează" imediat. Cutii de conserve, salate semipreparate, sandvişuri, fructe sau mezeluri, care cu câteva ore înainte se aflau pe raft la raionul cu reduceri, ajung la închiderea programului în mâinile strângătoare ale nonconformiştilor freegans.

Ei adună tot ce poate fi folosit, de la o cutie de bere goală, până la obiecte de mobilier sau aparate de uz casnic amplasate de proprietari pe trotuar pentru a fi ridicate de gunoieri. Freeganii acceptă să câştige bani, dar numai din vânzarea materialelor reciclabile. În rest, atunci când muncesc, preferă să fie plătiţi cu mâncare sau alte produse. Un freegan adună din reflex orice se cumpără (maculatură, cioburi sau ambalaje), dar face şi servicii, spală piscine, montează geamuri, îngrijeşte grădini şi uneori plimbă câinii celor care nu au timp.

În Franţa, cei care trăiesc precum freeganii americani se numesc „clochards" şi sunt chiar foarte respectaţi, inclusiv de autorităţi, fiind adesea persoane erudite. Un clochard oarecare de pe marginea Senei poate fi la fel de înţelept precum Socrate şi mulţi dintre aceşti vagabonzi de lux cunosc literatura franceză mai bine decât cei mai mulţi cetăţeni obişnuiţi.

Între religie şi filosofie

Adepţii mişcării „freegan" sunt convinşi că oamenii au datoria morală de a proteja planeta şi restul fiinţelor vii, animalele şi plantele. Ei dispreţuiesc obiceiul de a ucide animale pentru hrană şi consideră că plantele sunt fiinţe pe care nu le respectăm destul. Orice risipă de alimente este, spun ei, o risipă de fiinţe vii, care sunt ucise degeaba.

Un freegan crede sincer că omul, în calitatea lui de şef peste lumea creată de Dumnezeu, are obligaţia de a folosi cu măsură resursele planetei.