Miss Universe : Finlandeza Armi Kunsela, prima regină a frumuseţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miss Universe : Finlandeza  Armi Kunsela, prima regină  a frumuseţii
Miss Universe : Finlandeza Armi Kunsela, prima regină a frumuseţii

După trecerea anului în care deţin coroana, despre multe dintre câştigătoarele concursului Miss Universe nu se mai aude nimic. Totuşi, această competiţie le-a schimbat viaţa celor mai multe laureate. Au devenit actriţe, oameni politici sau au continuat să promoveze cauzele Miss Universe. Iată povestea primei femei care a cucerit lumea cu frumuseţea ei, Armi Kunsela, acum în vârstă de 75 de ani.

Acum 57 de ani, o fată de aproape 18 ani din Finlanda a fost încoronată pentru prima dată Miss Universe. Frumoasa a primit titlul de la actriţa Piper Laurie, în cadrul unei ceremonii fastuoase care a avut loc în Long Beach, California.

Părinţii ei s-au căsătorit în Ontario, Canada, dar s-au reîntors în Finlanda. Acolo s-a născut şi Armi, al patrulea copil al familiei. Pasionată de sport – înot, gimnastică, schi – tânăra ar fi vrut să-şi continue studiile la Institutul de Gimnastică de la Universitatea din Helsinki.

La 24 mai 1952 a câştigat concursul care o desemna pe cea mai frumoasă fată din Finlanda, iar ca premiu a primit un bilet din partea companiei Pan American Airways pentru a participa la concursul Miss Universe. La 17 iunie, Armi a plecat spre Statele Unite, locul în care ­visul ei avea să devină realitate.

La competiţia care a avut loc la 29 iunie în Long Beach, California, au participat 30 de concurente. Armi a fost cea care a primit coroana şi primul titlu de Miss Universe. La vremea aceea avea 49 de kilograme şi 1,65 metri înălţime.

Concursul nu a fost lipsit de controverse, speculându-se atunci că Armi ar fi câştigat pentru că Jocurile Olimpice din 1952 urmau să fie găzduite la Helsinki. Din juriu a făcut parte, printre alţii, actriţa Arlene Dahl, mama lui Lorenzo Lamas.

Prima care a renunţat la titlu

image

Armi a renunţat la titlu pentru a se căsători cu omul de afaceri Virgilio Hilario



Deşi o parte a premiului era un contract cu studiourile Universal, Armi a renunţat la el după ce a refuzat primul rol pe care aceştia i-l propuseseră. La nouă luni după ce a fost încoronată Miss Universe, Armi a fost invitată la 9 martie 1953 să ofere titlul de Miss Filipine în acel an.

În timpul călătoriei în Filipine l-a cunoscut pe omul de afaceri filipinez Virgilio „Gil“ Hilario. Potrivit „The Philippine Star“, Armi a fost cucerită pe loc de omul de afaceri în vârstă de 25 de ani, care studiase Finanţe-Bănci, Marketing şi Comerţ Extern la Universitatea Columbia şi care lucra în acelaşi timp pentru Banca Naţională Filipineză din New York.

image

La 75 de ani, Armi se implică în continuare în campanii sociale


Aceeaşi publicaţie citează, ­într-un articol publicat la 28 iunie 2006, câţiva prieteni ai câştigătoarei Miss Universe, care spun că aceasta a fost atrasă de tehnicile de dans ale acestuia. „Gil era expert în mambo, samba, rumba şi alţi paşi de dans de societate“, scrie jurnalistul Ricardo F. Lo.

La mai puţin de un an de când a primit titlul de Miss Universe, la 4 mai 1953, Armi a decis să renunţe la coroană pentru a putea deveni soţia acestuia. S-au căsătorit la Tokyo, la 20 august, în ziua în care ea împlinea 19 ani.

Poveste de film

image

Din cele 30 de concurente de la Miss Universe 1952, doar una a câştigat: Armi



După o lună de miere de două luni, s-au stabilit în Filipine. Povestea lor a fost imortalizată într-un film, „Now and Forever“, lansat la 29 decembrie 1953. Cei doi au avut cinci copii: Arne Hilario (căsătorit, cu trei copii, locuieşte în Chile), Anna-Lisa De Gari (căsătorită, cu doi copii, locuieşte în Spania), Jussi Hilario (căsătorit, trăieşte în Canada), Eva-Maria Hess (căsătorită, cu doi copii, locuieşte în California) şi Mikko Hilario (trăieşte în Filipine).

Virgilio Hilario a murit în urma unui atac de cord la 7 septembrie 1975, iar Armi s-a căsătorit pentru a doua oară cu diplomatul american Albert Williams, la 8 iunie 1978. Cei doi trăiesc în La Jolla, San Diego, California, unde ea este în continuare activă în campanii sociale şi în cercetarea împotriva cancerului la sân.

Miss Universe

Nume: Armi Helena Kunsela
Data naşterii: 20 august 1934
Locul naşterii: Muhos, Finlanda
Stare civilă: căsătorită de două ori, cu Virgilio Hilario şi cu Albert Williams
Titlu: Miss Universe 1952

Istoria Miss Universe

Anul    Numele câştigătoarelor    Ţara de provenienţă

image

1952    Armi Kuusela                         Finlanda
1953    Christiane Martel                    Franţa
1954    Miriam Stevenson                  SUA
1955    Hillevi Rombin                        Suedia
1956    Carol Morris                          SUA
1957    Gladys Zender                       Peru
1958    Luz Marina Zuluaga                Columbia
1959    Akiko Kojima                        Japonia
1960    Linda Bement                        SUA
1961    Marlene Schmidt                   Germania
1962    Norma Nolan                         Argentina
1963    Ieda Maria Vargas                  Brazilia
1964    Kiriaki Corinna Tsopei            Grecia
1965    Apasra Hongsakula               Thailanda
1966    Margreta Arvidsson                Suedia
1967    Sylvia Louise Hitchcock         SUA
1968    Martha Vasconcellos             Brazilia
1969    Gloria Diaz                           Filipine
1970    Marisol Malaret                     Puerto Rico
1971    Georgina Rizk                       Liban
1972    Kerry Anne Wells                 Australia
1973    Margarita Moran                    Filipine
1974    Amparo Munoz                     Spania
1975    Anne Marie Pohtamo              Finlanda
1976    Rina Messinger                     Israel
1977    Janelle Commissiong             Trinidad-Tobago
1978    Margaret Gardiner                  Africa de Sud
1979    Maritza Sayalero                    Venezuela
1980    Shawn Nichols Weatherly        SUA
1981    Mona Irene Lailan Saez Conde    Venezuela
1982    Karen Diane Baldwin               Canada
1983    Lorraine Downes                     Noua Zeelandă
1984    Yvonne Ryding                       Suedia
1985    Deborah Carthy-Deu                Puerto Rico
1986    Barbara Palacios Teyde          Venezuela
1987    Cecilia Carolina Bolocco Fonck    Chile
1988    Porntip Nakhirunkanok              Thailanda
1989    Angela Visser                          Olanda
1990    Mona Grudt                              Norvegia
1991    Lupita Jones                            Mexic
1992    Michelle McLean                      Namibia
1993    Dayanara Torres                       Puerto Rico
1994    Sushmita Sen                          India
1995    Chelsi Smith                            SUA
1996    Joseph Alicia Machado Fajardo    Venezuela
1997    Brook Antoinette Mahealani Lee    SUA
1998    Wendy Fitzwilliam                     Trinidad-Tobago
1999    Mpule Kwelagobe                      Botswana
2000    Lara Dutta                                 India
2001    Denise M. Quinones                  Puerto Rico
2002    Justine Pasek                           Panama
2003    Amelia Vega                             Republica Dominicană
2004    Jennifer Hawkins                       Australia
2005    Natalie Glebova                         Canada
2006    Zuleyka Rivera                           Puerto Rico
2007    Riyo Mori                                 Japonia
2008    Dayana Mendoza                     Venezuela
2009    Stefania Fernandez                  Venezuela



Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite