Cuvinte de duminică: Sus, în aer

Sâmbăta trecută n-am văzut nicio dâră albă pe cer. Până atunci, în punctul în care priveam era o “intersecţie“ aglomerată, în care liniile trasate de avioane se întretăiau şi nu apucau să se destrame, căci imediat apăreau altele.

Dar în ziua aceea doar păsările zburau. Nici măcar un elicopter. Dezolant! Am avut strania senzaţie că priveam cerul aşa cum fusese până în 1903, când fraţii Wright izbuteau primul zbor cu avionul. Zile în şir, culoarele aeriene au rămas pustii din cauza unui vulcan cu un nume alambicat, care pufăie întruna, ca un fumător înrăit.

Sus, în aer, era linişte, iar la sol presiunea creştea. Marţi, târziu în noapte, am auzit din nou zgomotul acela familiar - zumzetul îndepărtat al unui avion. Treptat, zborurile s-au reluat, însă norul de cenuşă continuă să provoace pagube colosale în toată lumea, iar controversa privind restricţiile impuse de autorităţile aeronautice nu conteneşte.

Să nu uităm că în aviaţie securitatea zborurilor e prioritară, de aceea se fac atâtea teste şi analize. Câţi dintre pasageri ar mai urca într-un avion dacă la îmbarcare li s-ar spune "n-o fi norul atât de negru"? Şi câţi ar fi acuzat autorităţile şi companiile aeriene că urmăresc doar profitul dacă ar fi permis zborurile fără verificarea minuţioasă a riscurilor? În plus, aviaţia evoluează pe baza experienţei din cazuri precedente, tocmai pentru a evita repetarea erorilor fatale.

Precauţia extremă a factorilor de decizie este enervantă, dar mai ales obligatorie; nimeni nu-şi doreşte noi episoade din seria "Dezastre în aer". Vrem să zburăm, dar nu oricum. Vrem să pornim la drum cu toată încrederea atunci când ni se spune la aeroport: vă dorim un zbor plăcut!