Coulthard trage cortina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 248 de starturi în Formula 1, Sao Paolo a fost ultima cursă din cariera de 15 sezoane a pilotului britanic. Unul dintre cei mai prolifici driveri britanici, Coulthard a câştigat 13 mari premii în carieră, cea mai bună clasare la general fiind locul doi în 2001.

Anunţul său privind retragerea din Formula 1 a fost făcut încă din iulie. Dar odată cu Marele Premiul al Braziliei de la Sao Paolo cariera de pilot a lui David Coulthard a luat sfârşit în mod oficial. “Am simţit nevoia să mă opresc acum, când sunt încă competitiv şi mă bucur de aceste provocări pe care mi le oferă Formula 1”, a spus Coulthard pe site-ul său oficial.

Coulthard nu va părăsi lumea Marelui Circ, urmând să rămână alături de actuala sa echipă, Red Bull, în postura de consultant. “Toate lucrurile bune au şi un sfârşit, iar acum abia aştept să trec la următoarea fază în care voi fi în continuare implicat în Formula 1, urmând să le ofer sprijinul meu celor de la Red Bull”, a mai spus Coulthard.

“Tot ce îmi doresc este să fiu privit ca cineva care a încercat să ofere tot ce e mai bun prin talentul pe care îl are. Cineva care a fost un bun coechipier şi cel mai important s-a comportat fair-play”, a adăugat Coultahrd pe site-ul său oficial înainte de retragere.

Aripi pentru viaţă

Pe lângă contribuţia sa la dezvoltarea ulterioară a echipei Red Bull, Coulthard se va dedica şi unui proiect umanitar denumit “Wings for life” – “Aripi pentru viaţă”. Fundaţia austriacă care poartă acelaşi nume se ocupă de sprijinul celor care au probleme cu măduva spinării şi contribuie la avansarea cercetărilor în acest domeniu.

 “Mi-am dedicat această ultimă cursă unui vis, acela de a face paraplegia curabilă”, a declarat David Coulthard. “În Formula 1, succesul este determinat de câteva secunde, în medicină oamenii gândesc în termeni de luni şi ani. Dar în ambele discipline ambiţia şi determinarea sunt factori cruciali fără de care nu poţi ajunge la linia de sosire într-un timp cât mai scurt”, comentează pilotul britanic implicarea sa în această cauză nobilă. 

O carieră începută trist

Drumul lui David Coulthard în Formula 1 a început printr-o conjunctură tragică. Pilot de teste la Williams în 1994, David Coulthard avea să devină pilot de curse după accidentul mortal al lui Ayrton Senna din Marele Premiu al Italiei de la Imola.

Coulthard devenea al doilea pilot al echipei, cu Damon Hill în prim-plan, şi debuta în Formula în Marele Premiu al Spaniei la 23 de ani. Avea însă să-i cedeze locul lui Nigel Mansell pentru ultimele patru curse ale sezonului, politica echipei la acea vreme urmărind să aibă vedete în ambele monoposturi.

Coulthard avea să rămână pilot full-time în sezonul următor şi avea să termine pe podium la final în urma lui Michael Schumacher şi a lui Damon Hill. De altfel, Schumacher avea să-l devanseze pe Coulthard şi în 2001, atunci când britanicul a obţinut cea mai bună performanţă din carieră, locul doi la general cu McLaren. De altfel, cei nouă ani petrecuţi la McLaren au fost cei mai buni pentru britanic, el obţinând 12 dintre cele 13 victorii de etapă. ;

C.V. David Coulthard

Data naşterii:
27 martie 1971
Locul naşterii:
Twynholm, Scoţia
Echipa actuală:
Red Bull Renault
Curse: 248*
Titluri mondiale: 0
Victorii: 13*
Podiumuri: 62*
Puncte: 535*
Pole position: 12*
*fără MP al Braziliei 2008 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite