Clubul pasionaţilor de cărţi electronice

Românii se arată tot mai interesaţi de mediile digitale. Comunitatea pasionaţilor de cărţi electronice se extinde graţie noilor versiuni traduse în română. Cu tot cu diacritice.

Două mari descoperiri, computerul şi cartea, au păşit mână-n mână în secolul XXI şi au dat naştere cărţilor electronice. Compania Google anunţa, acum câteva zile, că a creat o bibliotecă virtuală mai mare decât cea a Vaticanului şi e limpede că, în curând, toate cărţile vor fi disponibile în varianta online. 

Ca să fie citite comod, cărţile electronice au nevoie însă de cititoare de acelaşi fel, care tocmai ­s-au ieftinit şi încep să fie la modă şi în România. Înarmat cu un astfel de ecran, mare cât o carte din seria „Traista cu poveşti", amatorul român de literatură citeşte avid în autobuz, în metrou sau, de ce nu, chiar la coadă la şomaj. Şi, spre surpriza editorilor, de regulă citeşte în limba română.

Versiunile corectate

Dar de unde provine toată această literatură română virtuală? În magazinele noastre nu prea te-mpiedici de aşa-numitele „eBooks", cărţile digitalizate fiind o distracţie rezervată numai celor care ştiu limbi străine. Practic, însă, orice carte tipărită poate fi scanată. Apoi, fie este păstrată în format PDF (ca o poză), fie este prelucrată cu un program numit OCR (optical character recognition), care transformă imaginea textului scanat într-un text real, asupra căruia se pot opera corecturi.

Ceea ce se obţine în ambele cazuri este un eBook. Şi, prin urmare, toţi românii care au un scanner o pot copia. Fiecare are lista lui de preferinţe şi recomandări. Unii fotocopiază numai fantasy, alţii aleg romanele poliţiste, de aventuri sau SF, iar studenţii nu ezită să scaneze chiar şi cursuri scrise de mână, opere anonime ale unor studente conştiincioase care nu îndrăznesc să chiulească de la ore. Apoi se fac schimburi.

Orice carte bună trebuie neapărat să fie scanată şi prelucrată cu un OCR. Aici, din cauza diacriticelor, care nu întotdeauna sunt recunoscute de program, apar unele probleme. Dar românul e răbdător şi inventiv: înlocuieşte una câte una greşelile cu „ă,î,â,ş,ţ"-urile corecte şi apoi adaugă la titlul cărţii un cuvânt: „corectată". Acum e gata de schimb. Sunt tineri care au deja peste 10.000 de volume în limba română. E greu de crezut că le-au citit pe toate, dar - întrucât s-au obosit să le adune - probabil chiar le vor citi cândva. Deocamdată sunt puţin ocupaţi cu scanarea...

Biblioteca virtuală în limba română

Un proiect european a creat chiar şi o bibliotecă virtuală online în limba română (http://www.e-scoala.ro/biblioteca/index.html), în care se pot găsi cărţile recomandate în anii de liceu. Cu generozitate, site-ul precizează că oricine poate copia şi distribui liber aceste volume. Însă multe nu au diacritice.

Ar fi necesar un pic de ajutor din partea autorităţilor. Cu fonduri puţine şi mult entuziasm, toată literatura română ar putea fi scanată, corectată şi oferită online oricui doreşte să se instruiască. Şi nu doar literatura obligatorie în şcoală. Cărţile rare, manualele, orice carte tehnică şi chiar standardele ar putea sta liniştite online, la dispoziţia doritorilor.Dar, în acest caz, ce vor face editurile?

Soluţia a fost găsită deja în Occident: editurile, bibliotecile şi instituţiile care deţin drepturile de autor vând singure versiuni electronice ale cărţilor şi standardelor din dotare, chiar dacă în paralel oferă şi ediţii tipărite celor care nu vor să renunţe la plăcerea de a citi o carte cu pagini de hârtie şi miros de bibliotecă. Şi, slăvit fie Gutenberg, sunt încă destui cititori care preferă plăcerea de a răsfoi paginile de hârtie.

De ce e bun un eBook

Avantajele cărţilor virtuale sunt nenumărate:  Autorii nu mai pot fi cenzuraţi, ei putându-şi oferi creaţiile online; Se face economie de hârtie şi, în consecinţă, se taie mai puţini copaci; Cărţile pot fi corectate şi după lansare; Spaţiul de depozitare e infinit mai mic; Cititorul dispune nu doar de note explicative, ci şi de vaste dicţionare, indiferent unde s-ar afla;

Pentru că display-ul are lumină proprie, pot fi citite cu lumina stinsă, fără a-i mai incomoda pe colegii de cameră; Nu necesită ochelari, întrucât literele se pot mări după dorinţă; Pe marginea unei astfel de cărţi se pot face adnotări oricât de ample, dacă cititorul are şi tastatură (ca laptopurile); Cartea poate fi printată oricând şi, de regulă, costă mai puţin decât una din librărie.