Cine este mai tare, omul sau costumul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cine este mai tare,  omul sau costumul?
Cine este mai tare, omul sau costumul?

La CM de la Roma, sportivii concurează în noile costume realizate integral din poliuretan. „Mediocrii vor rivaliza cu campionii“, susţin mulţi. Criticată vehement, FINA a decis să le interzică din 2010! Omologate recent de forul mondial, noile combinezoane realizate integral din poliuretan au iscat reacţii pro şi contra în lumea nataţiei. 

Dinamizată de evoluţia tehnologică, nataţia a înregistrat în cei o sută de ani de existenţă o serie de schimbări majore, însă apariţia combinezoanelor a influenţat major viteza şi modul în care înotătorul alunecă în apă. Un salt major s-a realizat la începutul anului 2008, când a apărut modelul LZR de la Speedo, unul placat cu poliuretan în anumite părţi ale sale.

Iar recordurile doborâte de Michael Phelps au fost facilitate de acesta. Însă dacă în cazul americanului valoarea este indiscutabilă, în ceea ce îi priveşte pe alţii care au reuşit să-şi amelioreze substanţial timpii apariţia combinezonului a fost precum o mană cerească. Din acest motiv, unii specialişti sunt îngrijoraţi în privinţa viitorului nataţiei.

„Îţi ia zece minute să îmbraci un combinezon, iar apoi poţi să recuperezi întârzierea faţă de ceilalţi”, a rezumat antrenorul francez Denis Auguin acest paradox.

AJUTOR PENTRU CEI SLABI?

De fapt, pericolul pe care îl întrevăd mulţi este ca nu cumva noile combinezoane să-i împingă de la spate pe înotătorii mediocri. Şi, astfel, ierarhiile să fie date peste cap. Iar competiţiile şi recordurile să-şi piardă credibilitatea.

Nu întâmplător, Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA) a ezitat ceva vreme până să-şi dea acceptul. S-a iscat o polemică fără precedent mai ales în jurul modelului Jaked01.

În mai, ­FINA a cerut producătorilor să revadă combinezoanele din poliuretan suspectate a determina apariţia unor bule de aer (air-trapping) care favorizează plutirea în apă, implicit rezultatul sportivului. Cu toate că nu a suferit modificări, Jaked01 a fost omologat. Iar FINA s-a apărat spunând că e greu de verificat „air-trapping”-ul...

Statisticile indică mult mai bine ce efect are noul echipament. De la sfârşitul anilor ‘90 până în 2007, timpii în nataţie au fost amelioraţi cu 4%. Cu ajutorul combinezonului cu plăci de poliuretan, în câteva luni ale anului 2008, progresul a fost de 0,8%.

La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Jaked01. Iar noul echipament pare să amâne atingerea limitelor umane în ceea ce priveşte înotul. Mai poate fi  vorba însă despre înot ca un sport în care contează omul, posibilităţile lui fizice? Sau despre o activitate în care tehnologia îşi spune tot mai mult cuvântul?

FINA a reacţionat vineri, când în Congresul său de la Roma s-a hotărât ca de anul viitor să fie interzisă folosirea combinezoanelor ­realizate integral din poliuretan.

Recordurile datează de o sută de ani

În nataţie, recordurile mondiale au fost oficializate în 1908, an în care la Londra a fost fondată Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA). Pe atunci nu conta dimensiunea bazinului în care ele erau stabilite.

După război, FINA renunţă la o serie de probe. În 1952, SUA şi Japonia au propus congresului FINA separarea performanţelor în funcţie de bazin – 50 şi 25 metri, însă decizia avea să fie luată după patru ani. Din 1991 au fost recunoscute oficial recordurile mondiale în bazin de 25 de metri.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite