Dublă sărbătoare la sfârşit de Campionate Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dublă sărbătoare la sfârşit de Campionate Mondiale
Dublă sărbătoare la sfârşit de Campionate Mondiale

Ultimul meci al poloiştilor români la Roma, când au învins Canada pentru locul şapte, a coincis cu ziua de naştere a preşedintelui Federaţiei Române de Polo, Anatolie Grinţescu. Delegaţia României a sărbătorit în capitala Italiei atât îndeplinirea obiectivului stabilit pentru Mondialele de anul acesta, cât şi vârsta de 70 de ani a oficialului.

La începutul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Roma, echipa de polo a României a putut doar să spere şi să se roage. În faţa unei grupe aproape imbatabile, „tricolorii” au făcut ca imposibilul să devină posibil.

Astfel, băieţii noştri au trecut de Macedonia (6-4) şi de Italia (6-5), dar au pierdut în faţa echipei SUA (5-7). Pentru un loc în sferturi au dat piept cu Australia în faţa căreia s-au impus cu 7-5. A urmat o confruntare cu campioana mondială, Croaţia, pe care poloiştii români au pierdut-o tot cu 7-5.

Risipisem şansa să ne numărăm în careul de aşi. Pentru locurile 5-6, am avut de înfruntat Ungaria, reprezentativă pe care naţionala de polo a României n-a învins-o niciodată în meciurile oficiale şi care ne-a administrat cele mai multe goluri (13) şi cea mai mare diferenţă de scor (cinci).

Învinşi şi de aceştia, poloiştii şi-au luat revanşa în faţa Canadei (9-6), cea care anul trecut ne-a lăsat în faţa televizorului la Jocurile Olimpice de la Beijing . Astfel că, România a terminat ediţia a 13-a a Campionatelor Mondiale de nataţie, pe locul şapte.

„Băieţii mi-au făcut o bucurie imensă chiar de ziua mea, câştigând cu Canada. Obiectivul a fost îndeplinit. S-ar fi putu mai mult, însă noi am avut culoar foarte greu în faza grupelor. Singurele de la care am luat bătaie sunt marile puteri ale poloului internaţional, cum ar fi campioana mondială, campioana şi vicecampioana olimpică.

În rest, nimeni nu ne-a stat în cale.”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Polo, Anatolie Grinţescu, cel care în ziua ultimului meci al băieţilor la Roma a împlinit 70 de ani, cinstindu-i pe aceştia în capitala Italiei. „Trebuie să sărbătorim, aşa că am ieşit la o bere cu băieţii”, a mai adăugat oficialul.

Niciodată mai sus de locul 5

În cele 13 ediţii de Campionat Mondial care s-au disputat- poloiştii români participând la nouă dintre ele- „tricolorii” nu s-a clasat niciodată mai sus de locul 5 (în 1975, în Columbia).  Au prins de două ori treapta a şasea a clasamentului (în 1978, în Germania şi în 2005, în Canada) şi câte o dată poziţia a şaptea, a noua, a 11-a, a 12-a şi a 13-a.

image
image

Sunt destul de mulţumit de cum s-au prezentat băieţii la această competiţie. Mai avem de lucrat, şi vreau, din mers, să întineresc echipa naţională.

image


Istvan Kovacs
antrenor naţională polo

image
image

 Am ieşit cu băieţii la o bere, în Roma, ca să sărbătorim atât locul şapte, cât şi ziua mea de naştere. Doar o dată fac 70 de ani.

image


Anatolie Grinţescu
preşedintele Federaţiei Române de Polo

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite