A fi Lance Armstrong
0
Zi după zi a fost mai eficient la datul din pedale. Nu a protestat şi nu s-a plâns. A tras, încercând să fie din ce în ce mai bun.
Lance Armstrong nu a câştigat Turul Franţei, dar competiţia a fost readusă la viaţă de bătrânul ciclist. După scandalurile de dopaj şi după ce asupra unuia dintre cele mai mari evenimente sportive ale planetei zbura îngerul distrugerii, iată că revenirea unui campion a fost ca o injecţie cu entuziasm.
Nu ştiu cine a avut ideea revenirii, nu ştiu de unde a avut puterea să se întoarcă şi nu ştiu de unde a găsit energia să fie şi să rămână acolo în prima linei. Lance Armstrong a făcut faţă şi întreaga lume îl priveşte acum cu admiraţie. La această oră nu există o personalitate sportivă care să întruchipeze mai bine ca el eroismul. Armstrong este un campion care a învins atât destinul, cât şi timpul. Destinul, atunci când a reuşit să se vindece de cancer şi timpul prin revenirea în Tur, la vârsta de 38 de ani.
Decizia de revenire a fost luată fiind inspirat şi de performanţa româncei Constantina Diţă, campioana olimpică la maraton. Şi Constantina avea tot 38 de ani. Lance a făcut declaraţii în acest sens şi să nu uităm că el însuşi a alergat de două ori maratonul de la New York.
Lance Armstrong a câştigat de şapte ori la rând Turul Franţei. A fost acuzat de nenumărate ori că s-a dopat, dar nu a fost prins niciodată. Probabil că aceste acuzaţii au fost alte argumente ale întoarcerii. A vrut să demonstreze că a învins pe merit. Într-o competiţie în care cicliştii sunt testaţi frecvent şi sunt monitorizaţi foarte atent pentru a nu mai izbucni scandaluri de dopaj, era locul perfect în care Lance putea demonstra că e curat şi că a fost curat. A fost învins de Alberto Contador, dar nu a fost umilit.
A concurat ca un senior care ştie totul despre acest sport, care nu mai poate fi surprins. S-a ridicat din şaua subţire ca o pereche de tanga şi a atacat muntele precum un cavaler din poveste care vrea să ucidă balaurul. În efortul lui Armstrong e ceva uman, e o urmă a înfrângerii în comparaţie cu atacul robotic al lui Contador, care părea propulsat de o forţă nepământeană.
Mi-aş fi dorit ca Armstrong să fie cel mai bun, să învingă, dar nu-mi pare rău că a pierdut. Nu e nimic umilitor în înfrângerea lui. La scurtă vreme după ce a renunţat, în 2005, la ciclism, Lance Armstrong a început să se pregătească pentru maraton.
A alergat două ediţii ale maratonului de la New York, prima dată a terminat în două ore şi 59 de minute, iar a doua oară în două ore şi 46 de minute. Astfel a demonstrat că e şi un mare alergător, nu numai un mare ciclist. În ce priveşte stresul fizic şi psihic, cele două sporturi seamănă mult.
Armstrong e o marcă recunoscută în toată lumea şi foloseşte această recunoaştere pentru a strânge bani pentru a finanţa cercetările în lupta cu cancerul. Armstrong e eroul modern, dar dacă staţi puţin şi îl priviţi veţi constata că a ajuns aici fără a fi spectaculos. Datul la pedale e o chestie destul de plictisitoare. Alergatul, de asemenea.
Ore întregi faci acelaşi lucru, tragi. E multă rutină. Nimic spectaculos. Armstrong şi-a câştigat statutul zi după zi, acceptându-şi rolul şi perfecţionându-se. Zi după zi a fost mai eficient la datul din pedale. Nu a protestat şi nu s-a plâns. A tras, încercând să fie din ce în ce mai bun. Dacă vă uitaţi la cariera lui, chiar şi printre ciclişti, nu trece drept unul spectaculos. Nu câştigă etape şi nici sprinturi. El îşi proiectează în minte întreaga competiţie şi apoi, cu răbdare, încearcă să-şi atingă scopul.
Lance Armstrong e unul dintre puţinii sportivi care au înţeles viaţa. A înţeles că pentru a fi cel mai bun nu contează o cursă, ci cursele. Nu contează boala, ci cum o învingi. Nu contează să străluceşti o singură dată, ci să fii strălucitor.
Se încarcă comentariile...
