Adevarul.ro

VIDEO Anul Indiei la concursurile de frumuseţe

13 martie 2010, 18:32 |  Autor: Mihaela Dima | 

Cuvinte cheie: miss universe, lara dutta, miss asea pacific, istoria miss universe,

Lara Dutta a fost de la început favorită la Miss Universe 2000

Lara Dutta a fost de la început favorită la Miss Universe 2000

 

Titlul de Miss Universe câştigat de Lara Dutta a fost cel de-al treilea premiu important pentru frumuseţe acordat Indiei în anul 2000. Reprezentantele acestei ţări au mai câştigat Miss Internaţional şi Miss Asia Pacific.

Lara Dutta s-a născut la 16 aprilie 1978 în Ghaziabad, Uttar Pradesh, India. Familia ei s-a mutat în Bangalore în 1981, acolo unde Lara a urmat liceul. A obţinut licenţa în economie, cu a doua specializare în comunicare, la Universitatea din Mumbai.

Debutul ei în modeling s-a legat de câştigarea unui concurs  anual de frumuseţe din India. Aşa a obţinut dreptul de a participa ca primă reprezentantă a Indiei la competiţia Miss Intercontinental 1997, unde a obţinut primul loc. Mai apoi a fost încoronată Femina Miss India Universe şi Miss Universe în anul 2000.

Responsabilităţi şi călătorii

La concursul Miss Universe, în Nicosia, Cipru, Dutta a fost favorită încă de la început, deşi a avut o competiţie periculoasă din partea reprezentantelor Venezuelei, Spaniei, Statelor Unite şi Canadei. A obţinut cel mai bun punctaj la proba costumelor de baie şi cel mai bun punctaj din istoria concursului la proba interviului final.

Pentru răspunsul ei, majoritatea membrilor juriului i-au dat un maxim de 9,9 puncte. În acelaşi an, Priyanka Chopra şi Dia Mirza au câştigat concursurile Miss World şi Miss Asia Pacific, ceea ce a făcut ca India să obţină în acel an trei titluri importante în istoria concursurilor de frumuseţe.

Odată cu titlul au venit şi responsabilităţile. În perioada imediat următoare, Lara a călătorit în 68 de ţări pentru a transmite mesajul Miss Universe împotriva HIV/SIDA. Şi-a făcut însă timp şi pentru prezentări de modă pentru designeri precum Randolph Duke, Sean Combs şi Roberto Cavali.

În perioada în care a locuit la New York, între 2000 şi 2001, a fost gazda unui show de radio pentru ABC, despre realizările femeilor din toată lumea. În timpul mandatului ei ca Miss Universe, Organizaţia Naţiunilor Unite i-a oferit titlul de ambasadoare a bunăvoinţei UNFPA.

Lara, la conferinţa de presă pentru filmul „Do Knot Disturb“

"Ştiu din propria experienţă că informaţia şi educaţia le dau tinerilor puterea de a lua decizii extrem de importante. Am văzut, de asemenea, cum lipsa informaţiilor poate distruge vieţi. Cum educaţia este esenţială, cel mai important e se ne aplecăm asupra tinerilor. Aceştia vor deveni mai apoi purtători de mesaj în cercurile lor de prieteni şi rude, ducând mai departe ceea ce au învăţat. Tinerii sunt cei mai buni vorbitori şi organizatori şi îşi pot mobiliza imediat prietenii şi comunităţile", declară Dutta pentru UNFPA.

Carieră la Bollywood

După ce a trecut perioada de activitate ca Miss Universe, Lara a devenit actriţă. A făcut filmul "Arasatchi" în 2002, dar, din cauza unor probleme financiare, acesta a avut premiera abia la mijlocul anului 2004. Şi-a făcut debutul într-un film Hindi în 2003, cu "Andaaz", care a devenit un succes de box-office şi a făcut-o să primească premiul pentru Cel mai bun debut feminin la un festival de film.

Următoarele ei filme nu au mai fost însă atât de apreciate. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat găsim "Masti" (2004), "No Entry" (2005) şi "Partener" (2007). Lara a fost iubita jucătorului de baseball Derek Jeter în perioada în care a locuit la New York. În 2006 a jucat şi în comedia "Bhagam Bhag", care a avut încasări bune.

Filmul "Blue" a fost unul dintre cele cu cel mai mare buget făcute în India, dar Lara nu a vrut să accepte pentru că nu ştia să înoate. Nu ar fi vrut de la început să participe, dar a fost încurajată de actorul din rolul principal, Akshay Kumar, că va putea învăţa uşor. Imediat, ea a început antrenamentele cu un profesor. Lara a mai jucat în pelicula „Do Knot Disturb", alături de o altă Miss Universe, Sushmita Sen, şi de Govinda şi Riteish Deshmukh.

Probleme politice

Ediţia a 49-a a concursului Miss Universe a avut loc la 12 mai, în Nicosia, Cipru. 79 de concurente s-au luptat atunci pentru titlul de regină a frumuseţii. Pe locul întâi s-a clasat concurenta din Venezuela, Claudia Moreno, iar pe locul doi cea din Spania, Helen Lindes. Premiul de popularitate i-a fost acordat participantei din Aruba, Tamara Scaroni.

Concursul a fost presărat cu câteva probleme de ordin politic. Din cauza relaţiilor tensionate cu Ciprul, Turcia nu a trimis nicio concurentă, iar cele două reprezentante din Liban şi Israel nu şi-au vorbit pe toată perioada competiţiei.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Vedetele de la Hollywood care au devenit mămici în 2011

    Penelope Cruz, Mariah Carey şi Natalie Portman şi-au revizuit priorităţile în 2011 şi s-au con ...

    Pistolarul din balcon cu tătic şef de vamă

    În noaptea de 30 spre 31 decembrie, un tânăr de 23 de ani a tras cu pistolul de la balconul unu ...

    Stonehenge are un „strămoş“ cu 800 de ani mai bătrân

    Arheologii au găsit într-un arhipelag din Scoţia un templu mult mai vechi şi mai complex decât ...

    Cofeina, bat-o vina!

    La fel precum cafeaua, ceaiurile negru, verde şi alb conţin cofeină, substanţa care ne trezeşte ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole