„Garsoniera spaţială“ cu confort sporit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naveta Endeavour a transportat pe orbită  un modul care va face mai uşoară viaţa  echipajelor de pe Staţia Spaţială Internaţională
Naveta Endeavour a transportat pe orbită un modul care va face mai uşoară viaţa echipajelor de pe Staţia Spaţială Internaţională

Ultimul modul important care a fost ataşat Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI) conţine patru cabine personale, un generator de oxigen, o instalaţie de reciclare a apei şi o nouă toaletă.

Acum câteva zile, la 8 februarie, naveta spaţială Endeavour a ridicat pe orbită modulul Tranquility. Scopul acestei misiuni a fost acela de a creşte confortul oamenilor de ştiinţă de pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) şi de a le oferi, pentru prima oară, o capsulă de observaţie cu vedere circulară.

De-acum înainte, cercetătorii vor putea privi direct din „garsoniera spaţială" toate operaţiunile care au loc în afara staţiei, avantaj pe care, deşi pare banal, niciuna dintre cele 21 de echipe de cercetători care s-au perindat pe la bordul SSI nu l-a avut.

Deşi se află în spaţiu abia din 1998, staţia a fost construită în aproape 30 de ani şi a costat până acum peste 100 de miliarde de dolari, fiind cel mai mare satelit artificial al Pământului, singurul care poate fi văzut de la sol, cu ochiul liber, în zilele senine. SSI este totodată şi cel mai complex obiect creat de mâna omului.

Laborator de cercetare

Pentru că la bordul ei există permanent fenomenul numit „microgravitaţie", pe Staţia Spaţială se fac numeroase experienţe şi studii în domenii diverse precum: biologie, fizică, astronomie sau meteorologie, care presupun tocmai lipsa gravitaţiei sau absenţa aerului. Majoritatea spaţiului este folosit pentru cercetare, iar la experienţe au acces online mii de oameni de ştiinţă şi chiar studenţi aflaţi pe Terra. Aici se testează cele mai noi tipuri de propulsie în vid, motoare speciale care vor fi folosite în viitoarele misiuni de cucerire a planetei Marte.

Grupurile de savanţi stau la bordul SSI doar câteva luni fiecare, astfel încât, în cei nouă ani de existenţă, pe aici s-au perindat doar 22 de echipe, numite simbolic „expediţii". În prezent, la bord se află „Expediţia 22", o echipă formată din cinci cercetători: doi ruşi, doi americani şi un japonez.

Întreaga staţie a fost construită modul cu modul, primul amplasat pe orbită fiind Zaria, un satelit rusesc. În ultimii nouă ani s‑au mai adăugat încă zece module, de diverse forme şi mărimi. Tranquility este cel de-al 12-lea şi ultimul dintre cele mari, restul misiunilor urmând să completeze SSI cu un braţ robotizat şi câteva subansamble pentru andocare, până în 2011.

Conform planurilor NASA, SSI va fi coborâtă de pe orbită în primul trimestru al anului 2016, dar cum această decizie a fost luată de George W. Bush în 2004, mulţi oameni de ştiinţă speră că viaţa staţiei va fi prelungită de noua administraţie cu cel puţin încă un deceniu.

Ora mesei la bordul Staţiei Spaţiale. Astronauţii folosesc farfurii metalice şi tacâmuri cu magneţi,  iar mâncarea e deshidratată sau congelată.

Ora mesei la bordul Staţiei Spaţiale. Astronauţii folosesc farfurii metalice şi tacâmuri cu magneţi, iar mâncarea e deshidratată sau congelată.

Viaţă de astronaut

De altfel, pentru a fi menţinută pe orbită, SSI este ridicată, din când în când, la altitudinea de 460 de kilometri, după care este lăsată să „cadă" până la 278 de kilometri şi apoi este iarăşi repoziţionată. Mişcarea de „cădere" circulară este cea care anulează efectul gravitaţiei. Altfel, la înălţimea respectivă, forţa de gravitaţie este cu numai 12% mai redusă decât pe Pământ, la nivelul mării.

SSI călătoreşte cu o viteză foarte mare, de aproximativ 27.725 de kilometri pe oră, şi înconjoară Pământul de 15,7 ori în fiecare zi. Din acest motiv, pentru confortul oamenilor care stau la bordul ei, „ferestrele" SSI sunt întunecate şi iluminate computerizat, astfel încât raportul zilnic între lumină şi întuneric să fie acelaşi ca pe Terra.

Cu toate acestea, viaţa la bordul Staţiei Spaţiale nu este deloc uşoară. De pildă, puţini ştiu că astronauţii dorm tot timpul în curent pentru că altfel s-ar sufoca în somn din cauza aerului expirat care ar rămâne nemişcat în jurul capului lor.

Meniurile ciudate se servesc în farfurii metalice şi tacâmuri cu magneţi şi presupun o mulţime de pungi lipite cu leucoplast de masă. Dacă - din greşeală -se desprinde cumva vreo firimitură, cercetătorii sunt obligaţi să alerge după ea şi să o prindă pentru că altfel se blochează filtrele de aer sau se strică aparatura foarte sensibilă.

Mâncarea este fie deshidratată, fie congelată şi chiar sucurile sunt, de fapt, nişte punguţe cu un praf colorat în care astronauţii introduc apă cu seringa şi din care apoi beau cu un pai special. Fiecare persoană are întreg meniul alcătuit la sol, gătit cu multe luni înainte de a fi mâncat, programat pe zile şi ore, în funcţie de gusturile sau regimul pe care le are.

Mersul la toaletă este şi el o adevărată aventură. Astronautul e nevoit să se lege zdravăn, folosind trei corzi solide, astfel încât să nu „zboare" de pe closet, iar în toaleta propriu-zisă porneşte o pompă de aspiraţie care captează dejecţiile. Dar asta nu e tot! Partea lichidă se extrage cu grijă şi se filtrează, apa reciclată devenind, din nou, bună de băut.

Ca să evite atrofia musculară, astronauţii sunt obligaţi să alerge zilnic 30 de minute pe un covor rotitor, de care se leagă strâns cu două corzi puternice, astfel încât să simtă o tragere în jos similară cu gravitaţia. Altfel n-ar putea alerga. În aceste condiţii, ataşarea modulului Tranquility, care le va oferi un confort sporit, mult mai apropiat de cel terestru, este un câştig important pentru oamenii de ştiinţă care trudesc pe SSI şi, desigur, pentru cei care-i vor înlocui.

Dar chiar şi cu noul modul viaţa astronauţilor va continua să fie grea. Nu întâmplător, la întorcerea pe Pământ, Bill Shepherd, unul dintre cei trei membri ai echipei „Expediţia 1", a spus cu năduf: „E greu să stai închis într‑o cuşcă mică, cu aer puţin şi apă fără gust. Ar trebui să ne apreciem mai mult planeta."

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite