România paralelă

Dacă statul va continua să dinamiteze orice tentativă de consolidare a clasei de mijloc, România va rămâne veşnic la coada Europei.

Zilele trecute stăteam la un pahar de vorbă cu un vechi amic de-al meu pe care nu l-am mai văzut de astă vară. Despre fotbal, despre familie, despre Sărbători. La un moment dat, am dus discuţia spre politică, spre situaţia economică din ţară (defect profesional). Am început să-i povestesc despre articolul „România dezamăgitoare", apărut recent în „The Economist", despre buget, despre strategiile fiscale ale Guvernului, despre elucubraţiile premierului, despre şantierele Elenei Udrea... şi aşa mai departe.

Într-un târziu mi-am dat seama că dialogul nostru se transformase într-un monolog. Prietenul meu nu era deloc interesat de ceea ce spuneam eu. Acest lucru m-a surprins pentru că îl ştiam foarte preocupat de asemenea subiecte. După ce m-a ascultat minute în şir, la un moment dat mi-a replicat: „Mi-e scârbă de ăştia. Prefer să îmi văd de-ale mele decât să mai stau să-i ascult. Aşa că nu are rost să-i mai bag în seamă. Trebuie ignoraţi cu desăvârşire! Sunt convins că de la stat nu vom vedea nimic bun. Nimic". „Dar totuşi, deciziile Guvernului te afectează, mai ales că ai o firmă", am încercat eu să-l provoc.  „Nu înţelegi că nu dau doi bani pe ei. Încerc să-mi duc onest afacerea mai departe, şi punct".

Vorbele  lui mi-au adus aminte de o altă discuţie pe care am avut-o, în urmă cu o săptămână, cu proprietarea unei vulcanizări. Respectiva doamnă era exasperată de numărul mare de controale pe care le avusese în ultima perioadă (deh, vin Sărbătorile...). Fusese „vizitată" de diverşi inspectori ba de la Garda Financiară, ba de la Protecţia Consumatorului, ba de la Primărie. „Nu-i de ajuns că plătesc taxe şi impozite de mă usuc, acum am şi controale pe bandă rulantă. Nu aştept nimic din partea statului. Vreau doar să mă lase în pace să-mi fac businessului. Am investit o grămadă de bani în această afacere şi am şase angajaţi cărora le plătesc salariile şi contribuţiile. Nu-i de ajuns? Nu am timp să-i ascult şi nici nu mă interesează ce vorbesc politicienii pe la televizor".

Am realizat brusc că oamenii nu mai sunt interesaţi de toate figurile jalnice care apar zilnic la televizor, dar care nu mai spun nimănui nimic. Nu vor să mai audă nici de bugete, nici de previziuni economice, nici de strategiile pompoase ale guvernanţilor, nici de planurile măreţe de construire a autostrăzilor. S-au săturat de promisiuni şi de discuţii sterile. Încearcă să se descurce pe cont propriu fără să aştepte ajutoare, stimulente sau prime.

Vor doar un singur lucru: ca statul să nu-i mai încurce. Să nu le mai pună bocancul pe gât. Aceşti oameni ar trebui stimulaţi şi susţinuţi. Ei reprezintă motoarele care pot scoate ţara din criză. Fără o clasă de mijloc puternică care să genereze prosperitate, România nu are nicio şansă. Dacă statul va continua să dinamiteze orice tentativă de consolidare a acestei categorii sociale, ţara noastră va rămâne veşnic la coada Europei.