Astăzi, îi sărbătorim pe Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anual, la data de 30 ianuarie sunt  prăznuiţi Sfinţii Trei Ierahi: Vasile cel Mare, Grigore de Nanzians şi Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare semnifică unitatea creştinilor.

Potrivit tradiţiilor populare, se spune că în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinţi, se fac praznice de pomenire a morţilor din familiile credincioşilor, iar fetele tinere se roagă şi ţin post o avea o căsnicie fericită. Tot tradiţia populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „în ale casei”  şi poate să orbească. În această zi de sărbătoare, se spune că începe să încolţească grâul care nu a încolţit din toamnă, iar dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă. De asemenea dacă în această zi va fi frig, temepraturi scăzute, se spune că vara va fi una foarte călduroasă.

Sfinţii Trei Ierarhi au devenit - din anul 1936 - protectori ai institutiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume, prin hotararea luată la Atena de primul Congres al profesorilor de Teologie. Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor; Sfantul Grigore de Nanzians reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie iar Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţatura lui Isus.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite