Evaluare Naţională - Ziua 1: Subiecte de creaţie la proba de limba şi literatura română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sălile în care se desfăşoară Evaluarea Naţională sunt supravegheate video
Sălile în care se desfăşoară Evaluarea Naţională sunt supravegheate video

Proba de limba şi literatura română la care au fost supuşi luni, 25 iunie, absolvenţii claselor a VIII-a le-a testat acestora capacitatea de a înţelege un text la prima vedere, dar şi de a compune texte coerente şi care să respecte o temă dată.

Prima probă a Evaluării Naţionale i-a pus astăzi pe absolvenţii claselor a VIII-a faţă în faţă cu primul volum al romanului "Cireşarii", scris de Constantin Chiriţă. Dacă la primele cerinţe de la acest subiect elevii au avut de făcut dovada că stăpnesc bine vocabularul limbii române, având de dat sinonime, explicaţii ale unor expresii, exemple de figuri de stil prezente în fragmentul dat, dar şi să denumească moduri de expunere utilizate în text, spre final candidaţii au trebuit să dovedească facă înţeleg sau nu fragmentul de text. Mai întâi, au trebuit să explice semnificaţiile unei secvenţe de text, iar apoi să facă o compunere în care să îşi prezinte opinia despre mesajul fragmentului din romanul "Cireşarii".

Şi la subiectul al doilea candidaţii au trebuie să demonstreze că ştiu să înţeleagă un text la prima vedere, iar apoi să scrie câteva rânduri pornind de la textul respectiv. De această dată, textul în cauză a fost un fragment dintr-un articol de revistă, pe baza căruia mai întâi elevii au avut de dat răspunsuri vizavi de semnificaţia fragmentului, pentru ca apoi să treacă la analiza frazei, dar şi - din nou - la compunere, una în care să scrie despre trăsăturile unui coleg pasionat de lectură.

Chiar dacă această primă probă le-a cam dat bătăi de cap candidaţilor, din punct de vedere organizatoric totul a fost, în Sălaj, sub control. Cel puţin asta susţine inspectorul şcolar general adjunct Szabo Stefan, care este preşedintele Comisiei Judeţene de Evaluare Naţională, care spune că nu i-a fost raportat niciun incident - nici în privinţa demersurilor organizatorice, nici în privinţa eventualelor tentative de copiat. În Sălaj s-au înscris la Evaluarea Naţională aproape 2.200 de absolvenţi de clasa a VIII-a.

Evaluarea naţională la clasa a VIII-a va continua marţi, 26 iunie, cu proba la limba şi literatura maternă, respectiv miercuri, 27 iunie, cu proba de matematică. Afişarea primelor rezultate este programată vineri, 29 iunie (până la ora 14.00). În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-18.00 pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în zilele de 30 iunie şi 1 iulie. Afişarea rezultatelor finale (după contestaţii) va avea loc în data de 2 iulie.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite