Zăpada nu pune încă probleme pe drumurile din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi ninge uşor încă de azi-noapte, pe drumurile din Sălaj se circulă încă destul de bine. Potrivit celor care se ocupă de deszăpezire, nu există strat de zăpadă pe niciun drum din judeţ.

"Drumul este, efectiv, negru, până la intrare în judeţul Cluj", ne-a declarat în miercuri dimineaţă Mircea Crişan, şeful Secţiei Sălaj a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Potrivit acestuia, nu există strat de zăpadă nici măcar pe Meseş, considerat de drumari "punctul nevralgic" al judeţului. Tocmai pentru că este o zonă care de obicei pune probleme, de ieri au fost suplimentate utilajele repartizate pentru deszăpezirea Meseşului. Mai exact, acolo acţionează de acum cinci autoutilaje cu răspânditor şi lamă, faţă de trei câte erau anterior, plus două încărcătoare.

Nu sunt probleme nici pe drumurile judeţene. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, la această oră se acţionează pe toate cele cinci zone în care a fost împărţit judeţul, fără a fi semnalate, însă, probleme cu traficul cauzate de căderile de zăpadă.

Zalău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite