Zălăuanului Călin Marincaş i-a plăcut Bruce Lee şi a devenit campion mondial

Este primul campion mondial pe care l-a dat Sălajul. Are în palmares peste 80 de medalii de toate culorile, cucerite la campionatele naţionale şi internaţionale de karate tradiţional.

Călin Marincaş este unul dintre cei mai titraţi sportivi ai judeţului, dar e prea modest ca să se laude cu meritele sale. Sportivul are dublă legitimare, la Clubul „Terra Kid”, unde este şi antrenor,  şi la  Clubul Sportiv „Budo Kurai”, din Hunedoara.

Practică karate tradiţional de la vârsta de 8 ani. Părinţii l-au întrebat ce sport ar dori să facă, iar el, inspirat de filmele cu Bruce Lee, a răspuns categoric: karatist. Zis şi făcut. După cinci ani a avut şi prima medalie, de argint, la campionatele naţionale.

Din 2002, face parte din Lotul naţional de karate al României şi, tot de atunci, a început să concureze pe plan internaţional. A urcat direct pe treptele podiumului, obţinând o medalie de bronz la Campionatul European de karate tradiţional, desfăşurat la Oradea.

Campion mondial la 20 de ani

Doi ani mai târziu. A luat titlul european, iar în 2005, a devenit triplu campion mondial la kata şi kumite, la proba individuală, şi cu echipa României. Astfel, Călin Mărincaş a devinit primul sportiv sălăjean care se poată lăuda cu un titlu mondial.

În luna martie a acestui an, s-a întors de la Mondialele din Serbia cu încă două medalii, una de aur la proba kumite individual, alta de argint cu echipa naţională, cucerind şi un loc IV la proba fuku-go.

Din nefericire, în timpul competiţiei a suferit un accident la genunchi, care îl ţine şi azi departe de sala de antrenament. Face doar recuperare cu medicul fiziokinetoterapeut Gabriel Iluţă.

Însă, nu poate sta departe de cei 40 de copii pe care acum îi antrenează la CS „Terra Kid”. „Avem copii de cinci ani şi peste, care lasă calculatorul şi vin la antrenament. La sportul de performanţă se ajunge doar dacă începi de mic. Unii fac arte marţiale de performanţă, alţii vin doar de plăcere. Cu unii am fost coleg, însă nu am probleme să nu mă asculte”, spune campionul mondial din Zalău.

Trei dintre fetele pe care le antrenează au obţinut titlul naţional şi calificarea la Campionatul European de anul acesta. Cea mai mică are şase ani.

Din punct de vedere financiar, Călin mărturiseşte că din acest sport nu se  poate trăi. El spune că face karate din plăcere, motiv pentru care nu cere bani pentru antrenamentele copiilor, decât pentru a acoperi costurile de închiriere a sălii.

În pregătirea sa, este sprijinit de preşedintele clubului, Remus Cliţan. Pe viitor, Călin spune că intenţionează să se facă profesor de sport.


Cântă la saxofon

În timpul liber studiază temeinic artele marţiale şi cântă la saxofon. Este o pasiune ţinută ascunsă chiar şi prietenilor.

„Vecinii mă ştiu toţi mai degrabă ca saxofonist, decât ca sportiv. Cânt din liceu. Îmi spunea profesorul o notă în fiecare zi, iar eu mergeam acasă şi repetam până îmi ieşea”, îşi aminteşte sportivul.

Ce-i place

C.M.: „Să stau cu prietenii mei. Ne întâlnim în fiecare zi la cafeneaua unuia dintre ei. Toţi suntem pasionaţi de sport, unii chiar fac sport de performanţă. Îmi plac muzica şi sportul, în general, dar în special artele marţiale.”

Ce nu-i place

C.M.: „Nu-mi place să mă trezesc dimineaţa. E cel mai urât lucru posibil! Întotdeauna trebuie să mă trezească cineva pentru că eu nu aud ceasul deşteptător. De fiecare dată când am ceva important de făcut dimineaţa devreme, rog pe cineva să vină să mă trezească”.

Întrebări şi răspunsuri

Ce le transmiţi părinţilor care vor sa-şi dea copilul la karate?

C.M: „I-aş îndruma să-şi lase copiii să facă orice sport. Să-i lase la mai multe sporturi şi dacă sunt buni să-i sprijine să ajungă la performanţă. Şi să fie conştienţi că pentru a avea rezultate este nevoie şi de sprijin financiar.”

Este greu să lucrezi cu copiii?

C.M.: „Este greu, dar e frumos. Îmi amintesc de mine, când eram mic, aveam probleme cu mersul la antrenament. O dată am lipsit o lună pentru că nu mai apucam să merg din cauza şcolii, a temelor şi voiam să ies şi afară, la joacă. Nu mai aveam timp de antrenament.”