Stiri din Zalau

Zălăuanul Sergiu Druhora, primul în Europa pe tatami

19 iunie 2010, 09:53 |  Autor: Mihaela Peştean | 

Cuvinte cheie: Zalău, Sălaj, Transilvania, Adevărul, karateka,

Sergiu Druhora vrea titlul de campion mondial

Zalău

Sergiu Druhora vrea titlul de campion mondial

 

Sergiu a adus la Zalău prima medalie obţinută de un karateka român la categoria 70 kilograme. Urcarea pe podiumul european a fost cel mai frumos moment din viaţa lui.

Pentru karateka din Zălău, bătaia se face în mod organizat, după reguli stricte, folosindu-se de elementele din dotare: coate, braţe, genunchi şi picioare. Din 1999, Sergiu Druhora este legitimat la Clubul Sportiv „Vidalis” Zalău şi practică stilul kyokushin („calea ultimului adevăr”) de 11 ani, timp în care a reuşit să-şi facă un important palmares: de 4 ori campion naţional la categoria 70 de kilograme, în anii 2006, 2007, 2009 şi 2010, şi un loc II, în 2008.

În 2009 a reuşit să obţină medalia de argint la Campionatul Internaţional al Croaţiei, iar în 2010,  locul III la Campionatul European din Spania şi prima medalie din istoria participării României la categoria 70 kilograme.

Sergiu povesteşte cu mândrie cum, la ultimul campionat, a învins, după trei reprize grele, pe un sportiv lituanian, fost vicecampion european de două ori. Apoi a trecut de un spaniol şi de un azerbaidjan. Din păcate, în al patrulea meci, n-a putut trece de campionul mondial Roza Gabor.

 Vrea titlul de campion mondial

Peste puţin timp, va participa la stagiul naţional de vară organizat de Federaţia Română de Karate kyokushin, unde va primi sfaturi de la un maestru japonez, Satoshi Yui. Se pregăteşte pentru a participa în toamnă la Campionatul  Internaţional al Croaţiei, cu speranţa la primul loc.

Pentru premiile pe care le-a adus ţării şi municipiului de la poalele Meseşului, Sergiu se mulţumeşte cu răsplata „recunoaşterii meritelor”, doar verbală, pentru că financiară este puţin probabil, în condiţiile în care performanţa, alta decât cea din fotbal, nu este apreciată. „Câştigul este mai mult unul personal, bucuria de a aparţine unui sistem competiţional în care poţi să îţi cizelezi calităţile fizice, şi a unui sistem educaţional, în care poţi creşte ca persoană”, explică tânărul karateka.

Kyokushinul, o luptă adevărată

Ca sportiv, Sergiu spune că a început cu fotbalul şi luptele libere. Calităţile fizice excepţionale şi talentul, observate de ochiul ager al antrenorului Cristian Bolduţ, l-au orientat spre luptele de contact. „Mai târziu am înţeles că de fapt kyokushinul mă alesese pe mine, pentru că mă transforma într-un om mai bun cu fiecare antrenament pe care îl duceam şi îl duc la bun sfârşit. Mă face să văd că viaţa este frumoasă şi că trebuie apreciată. Mă face să văd că poţi găsi ceva frumos în oamenii din jurul tău, în colegi de antrenament sau în antrenorii cu care lucrezi. Fiecare întâlnire cu un sportiv pe tatami nu face altceva decât să te definească pe tine ca om şi să te facă mai puternic”, povesteşte Sergiu.


Întrebări şi răspunsuri:

Ce înseamnă pentru tine premiile obţinute?

„Pentru orice sportiv, câştigarea unei medalii, a unui titlu, înseamnă totul. Munceşti zi de zi cu gândul la obţinerea unei medalii şi dacă ai şansa să o obţii eşti într-adevăr mulţumit. Senzaţia pe care ţi-o oferă una din cele 3 trepte ale podiumului este de neegalat. Cu cât eşti mai sus pe podium, cu atât satisfacţia este mai mare”.


Ce mesaj le transmiţi părinţilor care sunt sceptici faţă de karate?

Karate este pentru toată lumea, copii, tineri sau vârtsnici. Să-i dai pe copii la karate este o decizie pe care părinţii ar trebui să o ia, pentru că sportul acesta nu se rezumă în a-i învăţa să lovească. Este mult mai mult de atât.

Ce-i place?

„Îmi plac filmele şi sportul de orice fel. Îmi place să îmi trăiesc viaţa cu tot ceea ce oferă, dar cu responsabilitate şi fără excese. Îmi place să călătoresc şi să mă simt bine alături de prieteni.”

Ce nu-i place

„Nu imi plac oamenii care abuzează de statutul privilegiat, fizic ori social. Nu îmi place lipsa de respect pentru lucrurile care ne înconjoară şi că valorile reale nu sunt promovate ori sunt insuficient promovate. Mi-aş dori existe programe în care copiii şi tinerii să fie angrenaţi în tot ceea ce înseamnă sport, de la sportul de masă, până la cel de performanţă şi mare performanţă”.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Chiloţeii Elenei Udrea au făcut senzaţie la Braşov VEZI FOTO

    Prezentă sâmbătă la Braşov pentru a semna contractul de finanţare pentru viitoarea Filarmonică, ...

    S-a încolăcit cu BMW-ul în jurul unui stâlp de pe Podul Michelangelo GALERIE FOTO

    Accident grav vineri seara chiar la intrarea pe Podul Michelangelo din Timișoara. Un tânăr a i ...

    Scrisoarea şocantă a criminalului sinucigaş din Timiş: "Nimeni nu a fost mulţumit de acest copil. Am decis să îl omor pentru că nu are niciun viitor"

    Criminalul de la Şag care şi-a ucis copilul şi socrii a lăsat o scrisoare de adio în chiloţi. A ...

    UPDATE Un polițist din localitatea Cenei (județul Timiș) s-a împușcat în cap chiar în Ajunul Crăciunului Sârbesc

    Polițistul în vârstă de 31 de ani și-a tras un glonț în cap în casa prietenei sale din localita ...

    Cutremur de 3,1 pe scara Richter la Timişoara: "Am crezut că se rupe casa în două"

    Timişorenii s-au trezit sâmbătă dimineaţa în vibraţiile unui mic cutremur, cu magnitudinea de 3 ...

    VIDEO O româncă a fost desemnată să cânte noul inm naţional al Austriei

    Soprana Ildiko Raimondi, născută într-o localitate din județul Arad, a fost aleasă să intoneze ...

    Ion M. Ioniţă

    Traian Băsescu a avut de ales între două căi. Fie accepta alegeri anticipate şi cerea tuturor partidelor parlamentare să stea la masa negocierilor pentru a găsi formula organizării scrutinului astfel încât să nu existe suspiciuni de fraudă, fie forţa constituirea unui nou guvern al aceleiaşi coaliţii PDL-UDMR-UNPR. Continuare

    În sfârşit, vom putea merge la coasă, domnule Boc!

    Grigore Cartianu

    În urmă cu doi ani şi jumătate, pe când îşi ascuţea coasa în regim de PR la o fermă din Ialomiţa, prim-ministrul Emil Boc a lansat o provocare: dacă există vreun ziarist care ştie să cosească la fel de bine ca el, îl va invita la o şedinţă de Guvern.

    Pâlnia şi Predoiu

    Sabin Orcan

    Din păcate, calităţile dlui Predoiu nu sunt printre cele mai căutate pe malurile Dâmboviţei.

    ARC merge mai departe

    Liviu Antonesei

    Acum, ARC s-a adresat direct partidelor cu propunerile din Cartea Albă a bunei guvernări, cerându-le să participe la definitivarea acesteia şi, apoi, s-o semneze. Aştept cu nerăbdare reacţia acestora!

    Privind înapoi, spre România

    George Radulescu

    Dintr-o Românie îngheţată la suprafaţă şi clocotind în interior, orice ieşire, cât de scurtă, nu poate fi altfel decât revigorantă.

    Nu merită să trăieşti în România

    Ovidiu Nahoi

    România a pierdut o parte însemnată a elitelor ei profesionale.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole