Zălăuanul Eduard Hellvig, ministru al Dezvoltării Regionale, găsit incompatibil de ANI. Vezi ce alte nereguli au mai găsit inspectorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Agenţiei Naţionale de Integritate se arată că ministrul Eduard Hellvig ar fi încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor îndeplinind, simutan cu funcţia de ministru, şi pe cea de director al unei societăţi comerciale.

Potrivit celor de la ANI, "Eduard Hellvig s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07.05.2012 - 31.10.2012, întrucât a exercitat, simultan, atât funcţia de Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cât şi funcţia de director în cadrul S.C. SINTEZIS BIROTICA S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 84), alin.1), lit. c) și art. 86, alin. 1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei".

În punctul de vedere transmis agenţiei de Eduard Hellvig, acesta ar fi menţionat că nu deţine funcţia de director al S.C. SINTEZIS BIROTICA S.R.L., şi nici nu a exercitat această funcţie în niciun moment pe parcursul ultimilor ani. "Contrar celor afirmate de către Eduard Hellvig, în punctul de vedere depus la dosarul de evaluare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a comunicat Agenţiei faptul că încetarea efectivă a contractului individual de muncă a fost operată la data de 31.10.2012., în urmă cu o săptămână", precizează, în replică, ANI.


Inspectorii agenţiei au mai găsit, se pare, şi alte "bube" în activitatea lui Hellvig. Este vorba, astfel, despre faptul că în perioada 20.12.2011 – 14.09.2012, ar fi fost fost angajat pe funcţia de cercetător în ştiinţe politice în cadrul S.C. DIB MEDIA CONSULTANCY S.R.L., societate care nu se încadrează în categoria societăţilor care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare. Drept urmare, ANI a dispus sesizarea Inspecţiei Muncii privind contractul individual de muncă.

"Au mai rezultat, conform extraselor bancare, tranzacţii reprezentând încasări drepturi salariale de la S.C. LIFE LINE – MEDICAL CENTER S.R.L. (în perioada august – octombrie 2012), în cuantum de 26.703 Lei, în condiţiile în care acesta nu figurează, ca şi angajat al societăţii, în baza de date centrală a Inspecţiei Muncii, motiv pentru care Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale referitoare la veniturile realizate în perioada august – octombrie 2012, de la angajatorul  S.C. LIFE LINE – MEDICAL CENTER S.R.L.", mai precizează cei de la ANI

Dacă raportul de evaluare al ANI rămâne definitiv - în baza unei hotărâri definitive şi irevocabile de confirmare a unei stări de incompatibilitate - Eduard Hellvig ar putea fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.

Din informaţiile prezentate de presa centrală, Hellvig spune, însă, care are dovezi care contrazic concluziile inspectorilor de integritate, în baza cărora va contesta raportul.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite