Zălăuanii fac rezevări pentru „ Sfârşitul Ceauşeştilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zălăuanii au făcut rezervări la chioşcurile din centrul municipiului pentru a fi siguri că nu vor pierde cartea lui Grigore Cartianu „Sfârşitul Ceauşeştilor”, care se distribuie astăzi împreună cu ziarul Adevărul, la un preţ de numai 14, 95 de lei.

Încă de la primele ore ale dimineţii, zălăuanii au venit la chioşcuri pentru a cumpăra cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor”, distribuită cu ziarul Adevărul.

„Am vândut o mare parte din cărţi, dar fiind sâmbătă nu avem clienţi ca într-o zi normală de lucru. Oricum, aproximativ o treime din cărţi sunt puse deoparte pentru luni, când vor veni la servici funcţionarii de la instituţiile publice şi de la băncile din zonă”, ne-a declarat Mirela Costea, administratorul unui chioşc cu ziare şi reviste.

Şi Ioan Gruia, patronul unui chioşc de pe Bulevardul Mihai Viteazul, spune că volumul semnat de Cartianu va avea mare trecere în rândul zălăuanilor. „Încă de ieri, prietenii şi cunoscuţii m-au contactat şi mi-au cerut să le pun deoparte cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor. Cred că voi epuiza foarte repede stocul pe care l-am primit”, afirmă Gruia.

Cititorii din Sălaj care doresc să primească un autograf din partea autorului se pot întâlni mâine, la Cluj, cu Grigore Cartianu, ziaristul aflându-se într-un turneu naţional de promovare a cărţii. Evenimentul va avea loc la Librăria „Adevărul”, de pe strada Ion Raţiu nr.2, cu începere de la ora 10.00.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite