Zalău: Un băiat de 15 ani a ajuns la Urgenţe în comă alcoolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a fost „pescuit” de Ambulanţă din staţia de la „Silvania”, unde zăcea inconştient, cel mai probabil pentru că întrecuse cu mult măsura la consumul de alcool.

Un băiat în vârstă de numai 15 ani din Zalău a fost luat sâmbătă noaptea de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă din staţia de autobuz de lângă Centrul Comercial „Silvania”, unde acesta zăcea inconştient. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Codruţa Puşcaş, băiatul a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde medicii au stabilit că acesta era în comă de gradul I/II cel mai probabil din cauza consumului excesiv de alcool.


Tânărul a fost tratat în Urgenţe, nefiind necesară spitalizarea lui, şi a plecat pe picioarele lui din spital câteva ore mai târziu.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite