Zalău: Munca la negru a fost sancţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj au controlat în cursul lunii ianuarie 184 de agenţi economici, dintre care la opt au găsit persoane care lucrau fără forme legale de angajare. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 27.000 lei.

Potrivit inspectorului şef al ITM, Daniela Biriş, s-au mai constatat şi alte deficienţe, pentru care angajatorii au fost sancţionaţi cu avertismente: neînregistrarea contractelor individuale de muncă în registrul de evidenţă al salariaţilor, nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară, acordarea repausului săptămânal, încălcarea prevederilor referitoare la munca de noapte.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 86 de unităţi. Şase agenţi economici au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 37.000 de lei pentru utilizarea echipamentelor tehnice neautorizate ISCIR, neefectuarea controlului medical periodic, distribuirea carburanţilor în bidoane de platic şi altele.
Totodată s-a dispus oprirea din funcţiune a şase echipamente tehnice care nu corespund din punct de vedere al siguranţei în exploatare.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite