Voluntarii de la Crucea Roşie Sălaj, mesagerii lui Moş Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Bungeţeanu este directorul Crucii Roşii filiala Sălaj
Laura Bungeţeanu este directorul Crucii Roşii filiala Sălaj

Crucea Roşie filiala Sălaj va aduce şi la acest final de an un  zâmbet  pe chipurile celor aflaţi în nevoi. În cursul acestei săptămâni voluntarii filialei vor împărţi pachete cu alimente şi dulciuri, vârstnicilor aflaţi în centrul de îngrijire  din localitatea Bic, dar şi copiilor din Centrul de zi din localitatea Meseşenii de Sus.

După cum a explicat  Laura Bungeţeanu, directorul Crucii Roşii filiala Sălaj, astfel de pachete cu alimente vor ajunge şi la persoane nevoiaşe din municipiul Zalău, în vizorul „moşului” fiind  punctul termic PT 9 din Zalău, locul care a devenit adăpost al unor tineri instituţionalizaţi.
 
Tot în cursul acestei luni, reprezentanţii filialei au distribuit 255 de tichete sociale, în valoare de 50 de lei fiecare, unor familii cu venituri foarte mici din mediul rural din localităţile: Bălan, Treznea, Creaca, Buciumi şi  Hereclean. Este vorba despre familiile a căror sursă de venit este ajutorul social. „De regulă în preajma sărbătorilor Crucea Roşie se străduie să intre în sufletul celor aflaţi în dificultate. Nu este mult, având în vedere posbilităţile actuale, însă sperăm că din puţinul nostru vom reuşi să aducem măcar un zâmbet  de bucurie pe chipurile celor a căror  soartă nu a fost generoasă”, a precizat directorul Crucii Roşii filiala Sălaj.
 

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite