Volksbank a pierdut procesul pentru comisioanele abuzive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

33 de sălăjeni, clienţi ai Volksbank România, au câştigat procesul cu banca. Dintre ei, 18 clienţi vor primi şi dobânzile aferente sumelor respective.  Potrivit avocatului Violeta Vuşcan, dacă sentinţa rămâne definitivă, sucursala Zalău a Volksbank România va trebui să le restituie clienţilor sumele încasate pe baza clauzelor considerate a fi abuzive.

Peste 30 de sălăjeni au câştigat, în primă fază, procesul pe care l-au deschis împotriva băncii Volksbank, sucursala Zalău. Cei 33 de sălăjeni au fost reprezentanţi în instanţă de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Zalău. Motivul: oamenii au reclamat că unele comisioane practicate de bancă, precum comisionul de risc, de rambursare anticipată dar şi posibilitatea de modificare a dobânzii,  sunt abuzive. Sentinţa a fost pronunţată săptămâna trecută de către Tribunalul Sălaj, dar nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Cluj. Procesul a fost deschis de către CJPC Sălaj în 18 august 2010, oamenii solicitând anularea clauzelor pe care le-au considerat abuzive.


Numai unii clienţi îşi vor primi banii înapoi
Din cei 33 de clienţi, 18 au intentat personal proces băncii, fiind reprezentaţi de către avocatul Violeta Vuşcan. „Pentru aceştia, banca a fost obligată de instanţă la plata dobânzilor legale aferente sumelor care trebuie restituite. Dacă se va menţine decizia Tribunalului Sălaj şi de către instanţa de recurs, clauzele abuzive vor fi anulate.  Se vor restitui şi sumele achitate de la data încheierii convenţiilor de credit şi până la data la care se vor formula cererile“, a explicat avocatul. Potrivit Violetei Vuşcan, în situaţia menţionată, toţi clienţii sucursalei Volksbank din Zalău vor beneficia de anularea clauzelor care au fost declarate abusive, însă numai cei care sunt parte în acţiune îşi vor primi banii înapoi.


„În contracte nu există egalitate a părţilor“
Clauzele abuzive constatate în proces sunt comisionul de risc, cel de rambursare anticipată, dar şi posibilitatea de modificare a dobânzii. „Banca este obligată să dovedească faptul că a negociat contractul cu clientul şi că acesta a fost încunoştiinţat atunci când a semnat şi a acceptat efectele clauzelor. Bineînţeles că nu s-a întâmplat aşa. Când aceste credite au fost contractate, erau contracte pre-tipărite standard. Dacă voiai banii, n-aveai încotro şi le semnai“, explică apărătorul celor 33 de clienţi ai băncii. În contracte – mai susţine Violeta Vuşcan - se precizează despre egalitatea părţilor, însă chiar dacă clienţii le citeau cu atenţie, tot n-aveau pregătirea profesioniştilor băncii, care numai cu asta se ocupă. „Prin urmare, banca a transferat toate riscurile creditelor asupra consumatorului“, a mai reclamat avocata din Zalău.
Violeta Vuşcan a mai spus că astfel de procese se desfăşoară peste tot în ţară, dar că sentinţele sunt diferite. „Sunt instanţe care au admis acţiunile oamenilor şi instanţe care favorizează băncile. Totul depinde de înţelepciunea fiecărui judecător“, spune ea.


Declaraţie:
„Până nu văd decizia instanţiei, nu vreau să declar nimic“
Mihai Pop, directorul Volksbank Zalău


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite