Violeta Milaş, mamă pentru copiii abandonaţi

Din poziţia pe care o ocupă, de şefă a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, Violeta Milaş are în grijă 600 de copii, aflaţi într-o formă sau alta de protecţie.

 „Activitatea aceasta este foarte grea. Dincolo de aspectele financiare cu care ne luptăm, există un aspect emoţional foarte puternic. În spatele fiecărui copil există o poveste de viaţă. De cele mai multe ori foarte tristă“, povesteşte directorul de la Protecţia Copilului.

„La noi nu poţi spune niciodată «nu sunt aici»“

Violeta Milaş lucrează în această instituţie chiar de la înfiinţarea ei, din anul 1998, iar din 2005 ocupă funcţia de director executiv. „În această unitate nu poţi spune niciodată «nu sunt aici». De multe ori te gandeşti să renunţi, deoarece munca asta implică un consum interior foarte mare. Este o activitate de 24 de ore din 24. Luăm decizii presaţi de timp, însă cu bunele şi cu relele, munca asta te ţine aproape de oameni, de nevoile lor şi chiar de viaţa lor viitoare”, spune ea. O sperie faptul că trebuie să ia decizii asupra vieţii altor oameni, deoarece niciodată nu există certitudini.

Bătălii şi frustrări

 „Copiii, deşi în instituţiile noastre au condiţii materiale foarte bune, îşi doresc propria familie. Au de la noi aşteptări ca de la propria familie şi de multe ori nu le putem onora“, explică Violeta Milaş. Ea mai spune că este foarte frustrant, deoarece încearcă mereu să găsească soluţiile cele mai bune, însă nu întotdeauna le poate lua. „Te lupţi pentru un copil să frecventeze şcoala, să ajungă om, iar când iese din sistem nu-şi poate găsi un loc de muncă. O altă mare dezamăgire a noastră şi ceva cu care ne luptăm este faptul că, în multe situaţii, nu avem sprijinul aşa- ziselor familii de origine care şi mai mult ne trag în jos”, mai spune directorul DGASPC Sălaj.

Aproape 1.200 de copii în grijă

Cu toate acestea, spune ea, există şi satisfacţii. Atunci când tineri ieşiţi din sistem scriu să-i mulţumească pentru eforturile ei. Şi bucuria care apare când unele familii care şi-au abandonat copilul, în urma consilierii şi ajutorului, îşi iau copiii acasă şi îi reintegrează în familie. Instituţia pe care o conduce are în grijă 600 de copii din Sălaj, aflaţi într-o formă sau alta de protecţie. Însă, pe lângă aceştia, mai are încă 576, aflaţi în plasament familial, pentru care trebuie să ia decizii. Este o mare responsabilitate, însă acest lucru nu o descurajează. Se străduieşte mereu, împreună cu subordonaţii săi,  să ia cele mai bune decizii pentru fiecare copil în parte. Îi pasă de toţi şi, din succesele sau eşecurile care apar, îşi extrage bucuria sau dezamăgirea.

Profil.

Născută. 13 februarie 1968, în Satu Mare
Studii. Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti
Familie. Căsătorită, doi copii

Ce îi place.

Iubeşte florile. Prin ele, prin frumuseţe, în general, reuşeşte să-şi descarce emoţiile negative. Îi place să citească şi este convinsă că prin exemplul ei le-a insuflat această dorinţă şi copiilor ei. Îi place să fie alături de familia sa şi de prieteni. Are puţini prieteni, însă toţi cei pe care îi are sunt oameni de calitate. Îi place să ajute oamenii, oricât de mic ar fi acest ajutor.

Ce nu îi place.

Minciuna este pe primul loc şi o deranjează că foarte mulţi oameni obţin ceea ce doresc prin minciună. Nu-i place că, uneori, este prea directă, lucru care-i aduce dezavantaje. Asta pentru că urăşte ipocrizia. O întristează faptul că, fiind româncă, nu reuşeşte să vadă luminiţa de la capătul tunelului şi că toată lumea vrea să evadeze din această ţară. „Trăim într-o ţară aşa de anostă, atât de lipsită de speranţă“, spune ea.

Întrebări şi răspunsuri.

Credeţi că vi se potriveşte această meserie care implică atâta disponibilitate sufletească?
V.M. Da, se potriveşte structurii mele. Am studiat economia, deşi mi-ar fi plăcut să studiez psihologia, dar când am terminat eu liceul nu exista aşa ceva. Cred că felul în care am fost crescută mă ajută să fac această muncă. Am crescut într-o familie cu patru copii, astfel încât am dobândit spirit de echipă, respect pentru cei vârstnici, dorinţa de a ajuta oamenii, fără condiţii.