Vâslind 20 de kilometri pe Someş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O coborâre în canoe pe cursul râului Someş, de la Băbeni la Turbuţa, într-o după-amiază frumoasă de august poate fi o sursă de relaxare şi de amuzament. Reporterul „Adevărul de Seară” a gustat, zilele trecute, din experienţa unei coborâri cu canoea pe Someş, pe un traseu de 20 de kilometri.

Traseul ales de către unul dintre rangerii „Canoe Someş River Safari”, Gadiel Zaharie, pentru grupul doritor să se lanseze pe apă a fost unul „cuminte”, ca pentru începători.

Cu toate acestea, înainte de pornire, cei 11 începători participanţi la aventură au avut parte de un instructaj despre cum ar trebui să vâslească fiecare membru al echipajului şi cum se procedează în cazul în care canoea se răstoarnă. După asigurarea participanţilor cu veste de salvare şi a obiectelor de valoare în butoaie, cele şapte canoe au fost lansate.

De la Băbeni la Turbuţa, apă lină

Instructajul a devenit inutil la primul contact cu realitatea, până la armonizarea mişcărilor de pagaie ale componenţilor echipajului. O lecţie învăţată după mai multe ieşiri în decor. Secretul, potrivit celor care au trecut deja prin această experienţă, este să porneşti fără teamă.

După o perioadă în care n-a mai plouat, Someşul s-a dovedit un bun complice. Pe un traseu de 20 de kilometri, examenele pe care le-a susţinut grupul de vâslaşi au fost  mai degrabă firele întinse de pescari pe care au trebuit să le ocolească, decât cele trei „repezişuri” peste care au fost nevoiţi să treacă.

Proba cea mai dificilă a constat, surprinzător, în parcurgerea pe sub sălcii a unui cot îngust, unde apa avea doar câţiva centimetri adâncime.

Se ştie că apa provoacă pofta de mâncare. Tocmai de aceea, slăninuţa afumată, franzela şi ceapa nu s-au topit în soare, ci în burţile a 13 pagaişti înfometaţi. O masă improvizată din trei canoe şi un cuţit de vânătoare au fost accesoriile unui prânz pe malul Someşului.

Vesta de salvare chiar funcţionează

Canoele foarte stabile şi sigure şi un curs liniştit au permis ca plimbarea să se încheie fără victime sub podul pietonal de la Turbuţa. Vestele de salvare au fost verificate de neiniţiaţii într-ale înotului la fiecare dintre cele trei andocări pentru scaldă, pe care ne-a somat să le facem soarele încă puternic de august. Traseul de 20 de kilometri a fost parcurs, cu pauze de scaldă şi de masă, în aproximativ cinci ore.

Cât ne costă o ieşire pe Someş

Preţul unei excursii cu canoea pe Someş porneşte de la 150 de euro pe zi, pentru grupuri de până la opt persoane. Pentru grupurile de la opt la 23 de  persoane, fiecare persoană trebuie să plătească 20 de euro pentru o zi. Cel care organizează ieşirile pe Someş este Gadiel Zaharie, din Jibou.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite