Vasile Bulgărean a fost cel mai tânăr inspector şcolar general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesor cu vocaţie, Vasile Bulgărean a fost cel mai tânăr dascăl care a ajuns inspector şcolar general şi cel mai tânăr director al Colegiului Naţional Silvania (CNS) din Zalău.

„Când am urmat eu liceul, prima treaptă am facut-o la Matematică-Fizică, actualul CNS, iar a doua la Liceul numărul 1 pe atunci. După ce am intrat în învăţământ, am predat întâi la Liceul 1 şi apoi la CNS. A fost o răsturnare de situaţie care pe mine m-a urmărit ca un semn”, a afirmat Bulgărean.
Liceul de Matematică-Fizică, fiind un liceu teoretic care te pregătea pentru facultate, tânărul Vasile Bulgărean, băiat de la ţară, n-a crezut că va fi capabil să acceadă la studii superioare, neavând pile pe nicăieri. Aşa încât s-a gândit să meargă din treapta a doua la un liceu care să-i garanteze o meserie. De aceea a renunţat în clasa a zecea la liceul pe care mulţi ani mai târziu va ajunge să-l conducă.
A urmat facultatea de matematică la Bucureşti, iar activitatea de dascăl şi-a început-o la Balc, judeţul Bihor, prin repartiţie guvernamentală. Apoi, din anul 1990 a ajuns să lucreze la liceul 1, actualul Grup Şcolar „Alesandru Papiu Ilarian”. Din 1997 a fost numit, prin detaşare, director la Şcoala Generală „Corneliu Coposu”, care din acel an şi-a început activitatea. „Nu erau nici elevi, nici profesori atunci acolo. În anul acela au fost selectaţi şi tot atunci am început şi construcţia şcolii. Am rămas acolo nouă ani, până am finalizat-o.”
În 2000 şi 2001, Vasile Bulgărean a fost inspector şcolar general, iar din 2007 până în prezent, director al Colegiului Naţional Silvania, cea mai prestigioasă unitate de învăţământ liceal din judeţ. „Din 2010 CNS s-a afiliat la Alianţa colegiilor centenare, un fel de club select al liceelor de tradiţie, cu o vechime mai mare de 100 de ani, aflată sub patronajul Casei Regale”, spune Vasile Bulgărean.
El a fost urmărit de matematică încă din clasa a doua, când, în urma unei boacăne, învăţătorul l-a închis în clasă şi l-a pus să-şi facă tema. „Am avut un singur drum, acela de dascăl. Nu am cochetat niciodată cu nici o altă meserie. Chiar cunoscând situaţia grea a învăţământului la ora actuală, tot asta aş alege dacă aş fi pus la o răscruce. Locul unde mă simt cel mai bine e sala de clasă şi la tablă”, povesteşte profesorul.
Fiind tânăr, Vasile Bulgărean spune că relaţia sa cu elevii a fost mereu una specială, dar şi dificilă, „pentru că la ora de matematică nu e timp pentru discuţii multe. A trebuit să găsesc metode să-i fac să îndrăgească matematica.” Răsplata, spune el, este faptul că atâţia elevi care i-au trecut prin clasă sunt acum absolvenţi ai unor instituţii de marcă ale învăţământului superior românesc.


Ce îi place.


Spune că-i place munca de dascăl. Iubeşte sporturile (tenis, fotbal, schi) şi agreează să-şi petreacă timpul liber cu familia, deşi spune că are din ce în ce mai puţin.


Ce nu îi place.


Calculatorul, deşi recunoaşte că este mare nevoie de el. „Pune stăpânire tot mai mult pe noi, de aceea nu-mi place.” Spune că-l îngrijorează situaţia din învăţământul românesc. „Sunt adeptul evaluărilor aşa cum erau înainte de 1990, prin examene. Sunt dezarmat în faţa clasei când văd că notele nu reflectă atât cunoştinţele, cât situaţia anilor 2010. Elevii nu învaţă cu plăcere, ci pentru a obţine note, care sunt hotărâtoare pentru ca ei să-şi câştige un loc la facultate. Ca dascăli, suntem într-o situaţie ingrată.”

 Întrebări şi răspunsuri.


Ce înseamnă învăţământ de excelenţă?


V.B.: Înseamnă un gen de învăţământ bazat pe mulţi ani de muncă, începând cu clasele mici. Doresc să promovez acest gen de învăţământ şi mă deranjează că în unitatea noastră de învăţământ nu există clase gimnaziale. Acest gen de învăţământ trebuie pregătit ani la rând, începând chiar cu clasa a cincea. În ultimii ani, elevii accesează tot mai mult universităţi de renume din Europa. Acest lucru se bazează pe rezultatele unui învăţământ de excelenţă.


Cum este să lucrezi la cea mai veche şi mai prestigioasă şcoală din Sălaj?


V.B.: Mă marchează unitatea la care lucrez. Mă obligă şi mă responsabilizează să-i continui tradiţionalismul.

Profil.
Născut. 24 octombrie 1965
Studii. Facultatea de Matematică, Universitatea Bucureşti
Familie. Căsătorit, o fetiţă

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite