Unde se duc sălăjenii de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, Paştele, îi găseşte pe cei mai mulţi dintre locuitorii Sălajului la casele lor. Deşi cei mai mulţi sălăjeni preferă să petreacă sărbătorile  de Paşte în modul tradiţional, sunt destui cei care au ales plece în Maramureş, în staţiuni precum Felix sau Hajduszoboszlo, dar şi la Ierusalim.

Reprezentanţii agenţiilor de turism din judeţ susţin că Sărbătorile Pascale nu au fost în niciun an o ocazie de a vinde excursii. „Sărbătorile de Paşti se fac în familie. Cine  vrea să meargă undeva nu merge departe. Noi am vândut destule bilete la Hajduszoboszlo, la Felix şi la pensiuni din Maramureş”, spune directorul agenţiei Gamma Tour, Gabriel Farnaş.


Destinaţii: Felix, Braşov, Hajduszoboszlo


La rândul său, Corina Mureşan, şefa agenţiei Avias Transilvania Zalău, afirmă că, deşi sunt foarte multe oferte avantajoase de excursii pentru această perioadă, prea puţini sunt cei care doresc cu adevărat să lipsească de acasă. „Nici măcar în Bulgaria nu se duc, unde avem oferte foarte bune. Cei care doresc totuşi să plece se duc ori la mănăstiri, ori în staţiuni în care există un aqua park, cum ar fi Felix, Braşov, Hajduszoboszlo. Prin agenţia noastră au plecat în concediu de Paşti circa 40 de familii. Toate aceste excursii de Paşte sunt cumva pe specifiul sărbătorii: pensiuni, mănăstiri, locuri sfinte”, explică ea.


Ierusalimul, o alternativă


Unii din locuitorii din Zalău se orientează spre locurile sfinte. Inginerul Marian Robu spune că, în fiecare an, de Paşte, se duce la locurile sfinte din Ierusalim. Spune că acest lucru îi dă o stare de bine şi de încredere. „Mă duc la Ierusalim la fiecare Sărbătoare Pascală, de zece ani încoace. Mi-am format propria tradiţie făcând acest lucru şi, dacă n-o respect într-un an, este ca şi când mi-ar lipsi ceva”, spune Marian Robu.


Între slujbă şi familie


Alţii stau acasă şi petrec cu familia. „Îmi voi petrece Paştele acasă cu familia. Vom merge cu toţii la biserică în Noaptea Învierii, iar în ziua de Paşte ne vom întâlni cu rudele şi cu prietenii. Să mergem în concediu? Nici nu se pune problema. Pentru că Paştele, cel puţin la români, e o sărbătoare a familiei, a casei, a iubirii. Dacă aş merge altundeva, nu m-aş simţi bine tot anul”, spune Maria Cherecheş din Zalău.

Casetă:
„Masa de Paşte cu familia n-aş schimba-o cu nimic“


 „De când sunt copil mic, n-am lipsit niciodată de la slujba de Înviere şi nu s-a întâmplat vreodată să nu ciocnesc ouă roşii cu toţi ai mei. Iar masa de Paşte cu familia şi cu rudele n-aş schimba-o niciodată pe nimic“, afirmă Ioan Micle, de 52 de ani, din Zalău.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite